Muzeul „Jacquemart-André” din Paris găzduieşte, până în 14 ianuarie 2014, expoziţia “Dorinţe şi voluptăţi în epoca victoriană”, care introduce vizitatorul în cercul pictorilor Lawrence Alma-Tadema, Edward Burne-Jones sau Frederic Leighton, care au făcut din frumuseţe o artă de a trăi.
O ploaie de trandafiri sau mai curând o avalanşă, grămezi de petale ce se revarsă dintr-un văl deschis brusc peste personajele care nu par să realizeze ce destin le-a făurit gazda lor imperială.
Cunoaştem, din scrierile vechilor autori, viaţa lui Heliogabal, împărat şi Preotul Soarelui care, în secolul al III-lea, a domnit aupra Romei timp de câţiva ani. Acest împărat foarte tânăr a fost detestat pentru moravurile sale depravate, dar şi pentru gusturile sale scandalos de costisitoare şi pentru cruzimea rafinată, despre care episodul trandafirilor ne dă o idee: convivii care se rostogolesc cu voluptate în acest ocean de flori vor pieri, în realitate, sufocaţi de ele.
Tabloul lui Alma-Tadema este unul dintre marile simboluri ale picturii victoriene, din momentul în care se dezvoltă “Aesthetic Mouvement”, în anii 1860-1890.
Trandafirii lui Heliogabal, de Alma-Tadema
La drept vorbind, “Estetismul” este mai puţin o mişcare, în sensul grupării organizate a unor artişti care împărtăşesc aceleaşi idei şi aceeaşi concepţie artistică, cât un curent de sensibilitate, o mutaţie a gustului, operată de artiştii revoltaţi împotriva mizeriei şi urâţeniei ce însoţea dezvoltarea industrială a Angliei victoriene, devenită prima putere mondială.
Detaliu din Trandafirii lui Heliogabal de Alma-Tadema
Fie că erau poeţi, ca Algernon Swinburne, sau pictori ca Jame McNeill Whistler, Frederic Leighton, George Frederic Watts, Albert Moore, John Williams Waterhouse, Lawrence Alma-Tadema sau Edward Poynter, artiştii pretindeau să celebreze cultul frumuseţii, considerate un antidot spiritual la relele societăţii ultramateriale. Ei se situează astfel în siajul scriitorilor şi poeţilor francezi, partizani ai artei pentru artă, de la Théophile Gautier la Baudelaire, şi a Prerafaeliţilor, dintre care unii, ca Dante Gabriel Rossetti, John Everet Millais sau Edward Burne-Jones, devin figuri simbol ale noului curent.
Strălucitoarea June, de Fredrick Leighton
Epoca victoriană, cu uzinele ei din cărămidă, cu capitala Angliei apăsată de smog, cu o regină care nu surâdea niciodată şi cu puritanismul ei inhibant, i-a determinat pe pictori să adopte un registru opus, cu efecte dulcegi, cu opere tot atât de grandilocvente pe cât erau de lugubre uzinele. Iar personajul central al acestei estetici este evident femeia, devenită o eroină, o zeiţă chiar, într-un univers care oscilează între Antichitate, Evul Mediu şi Orientul poveştilor din “1001 de nopţi”.
Un ocean de voluptate
Sir John E. Millais, Cununa dragostei
Mai întâi violent criticaţi de Royal Academy, care propovăduia valorile naţionale, aceşti pictori au cunoscut, începând din 1875, un succes din ce în ce mai mare, mai ales datorită creării, în 1877, a “Grosvenor Gallery”, care expunea exclusiv operele lor într-un cadru sofisticat evocând o reşedinţă particulară.
Andromeda de Sir Edward Poynter
Influenţa lor s-a extins de la artele plastice la cele decorative şi la arhitectura de interior. Frumuseţea nu trebuia să se limiteze numai la operele de artă propriu-zise, ci să se răsfrângă asupra tuturor aspectelor vieţii, de la mobilier la obiecte utilitare, ediţii de carte, haine şi chiar modul de existenţă.
John William Waterhouse, Vrăjitoarea Circe
William Morris, care s-a ilustrat în reînnoirea artelor aplicate, Frederic Leighton sau Dante Gabriel Rossetti au făcut din casele lor adevărate opere de artă imitate foarte repede de membrii mai cultivaţi ai marii burghezii industriale care cumpărau sau chiar comandau operele lor.
S-a născut astfel moda “casei frumoase” concepute şi decorate după modelul caselor artiştilor. Expoziţia “Frumuseţe, morală şi voluptate în Anglia lui Oscar Wilde”, deschisă în 2011-2012 la “Musée d’Orsay”, acordase un spaţiu larg artelor decorative în sânul Mişcării Estetice.
Cântecul primăverii de John William Waterhouse
Sub bagheta comisarului expoziţiei, Veronique Gerard-Powell, actuala expoziţie se concentrează asupra picturii, cu tablouri aparţinând exclusiv mexicanului Perez Simon. Muzeul “Jacquemart-André” a expus deja bogatul fond de pictură spaniolă al acestei colecţii. Fondul de artă victoriană este şi el excepţional şi, probabil, cel mai important din afara Marii Britanii, cuprinzând opere-far, ca faimoasa pictură “Trandafirii lui Heliogabal”.
În tabloul lui Alma-Tadema, victimele, înainte de a pieri, înoată în trandafiri ca într-un ocean de voluptăţi şi, fără îndoială, această “baie florală” evocă metaforic orgiile împăratului.
Frederic Leighton, Tinere grecoaice strângând pietre pe plajă
Pudica societate victoriană a fost la început şocată de operele Estetismului, pe care le-a considerat imorale. Şi, fără îndoială, una dintre componentele acestor opere este senzualitatea figurilor, erotismul uneori abia voalat al temelor. La fel se înâmpla în Franţa, la unii pictori academici, ca Gérôme, Bouguereau sau Rochegrosse. Dar, spre deosebire de Franţa, Marea Britanie nu avea tradiţia picturii “libertine”, iar nudul era rar. Or, femeia devine tema centrală a estetismului, fie că este figurată lascivă sau castă, visătoare, nud sau acoperită cu văluri transparente, moştenitoare a statuarei greceşti, dar cu figurile unor persoane reale, care erau muzele artiştilor. În afară de portrete, unde sunt ceva mai puţin idealizate, aceste femei nu sunt niciodată figuri reale, ci eroine din literatură, din poveştile ciclului arthurian sau din teatrul lui Shakespeare, din poveşti şi legende, ca în cazul “Andromedei” lui Poynter, un nud de o forţă remarcabilă mai ales în contextul englezesc.
John Waterhouse, Globul de cristal
Cu o cultură clasică remarcabilă, marea burghezie a epocii era pasionată de descoperirile arheologice din Grecia şi din Italia. Cele mai frumoase piese au îmbogăţit colecţiile de la “British Museum”, uimind publicul londonez. Rafinamentul decorurilor descoperite în săpăturile din Roma sau din Pompei a creat nostalgia unei vârste de aur, a unei lumi antice trăind în lux şi plăceri în peisajele scăldate de soare.
Alma-Tadema a devenit răsfăţatul colecţionarilor şi pictorul cel mai bine cotat din vremea sa.
Cântec fără cuvinte de John Melhuish Strudwick
Este revizitată acum de artişti o Antichitate visată, mai curând decât Evul Mediu atât de drag Prerafaeliţilor. O Antichitate visată, dar care se doreşte exactă din punct de vedere arheologic. Întregul decor, mobilierul, accesoriile, costumele sunt copiate minuţios după vestigiile studiate în sălile de la “British Museum”. Ceea ce nu înlătură întotdeauna unele incongruenţe şocante. În “Cvartetul” de Albert Moore, folosirea instrumentelor moderne de către muzicienii înveşmântaţi “à l’antique” este de-a dreptul ridicolă, ridicol compensat, e adevărat, de adevăratele tentaţii ale tabloului, cum ar fi posterioarele abia drapate ale ascultătoarelor.
În alt registru, în pictura “Tinere grecoaice adunând pietricele la malul mării”, de Leighton, uluiesc maiestatea pozelor şi volumele monumentale demne de zeiţe, evident deplasate şi pompoase în raport cu acţiunea minoră.
Un record de vânzare
Albert Moore, Cvartetul
De la pompos la pompieristic nu este decât un pas şi aceşti “Olimpieni”, cum erau numiţi unii dintre pictorii Estetismului, l-au făcut foare bucuros. Aşa cum s-a întâmplat şi în Franţa, multe opere ale acestei mişcări au fost ulterior ascunse în depozite, considerate un trecut de-a dreptul ruşinos pentru istoria artei ţărilor respective.
John William Waterhouse, Tinere culegând trandafiri
Din ultimul sfert al secolului trecut, ele au fost însă scoase la lumină şi cota lor n-a încetat să crească. “Heliogabal”, cumpărat în 1993 de Perez Simon, a constituit un recod de preţ la acea vreme pentru pictura victoriană care atinge astăzi sume exorbitante.
Pictura victoriană este în curs de reabilitare de peste 20 de ani. Toate muzeele, mai ales cele din provincie care posedă un număr mare de astfel de opere, le etalează acum pe simeze. Ultimul mare Alma-Tadema pus în vânzare la Sotheby’s în 2010 a depăşit 35 de milioane de dolari.
Frederick Leighton, Baia lui Psyche
Expoziţia “Dorinţe şi voluptăţi în epoca victoriană” va fi itinerată anul viitor la Roma, la “Chiostro del Bramante”, din februarie până în iunie, apoi la Muzeul “Thyssen-Bornemisza” din Madrid din iunie până în octombrie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.