Fumatul în artă: noua nuditate sau pur şi simplu passé

Miros, atrag atenţia şi sunt supraîncărcate de dramatism. Nu ar fi cazul ca teatrele să renunţe la dependenţa de fumat? se întreabă cotidianul britanic The Guardian. cotidianul.ro a transformat întrebarea mai mult sau mai puţin retorică în chestionare extinsă la toate artele performative, plus pelicula, plus literatura. Au răspuns: Theodor Cristian Popescu, Mihaela Michailov, Mihaela Dancs, Alexandra Olivotto şi Mihai Iovănel. Dacă în film este prezentată doar imaginea ţigaretei, în teatru ai de-a face cu obiectul în sine, needitat şi nedistorsionat. Totul se întâmplă în aerul comun al actorilor şi spectatorilor. Aerul se mişcă, vibrează, conţine valuri de lumină şi fum. Aici fumul nu e doar văzut ci şi simţit.

O ţigară reală aprinsă pe scenă va alerta dorinţa nicotinică din spectatorii-fumători. Dacă ţigara e falsă sau din plante, spectatorii simt şi ficţiunea se pierde instantaneu. Dar în ambele cazuri, fumatul va rămâne în memoria spectatorilor. Oare trebuie inventate/reactivate avertizări de tipul: Spectacolul conţine fum pe scenă. Nerecomandat nefumătorilor? Funcţionează, oare, aceste atenţionări? Şi dacă da, în ce sens?

Criticii de teatru britanici, întrebaţi de Guardian, au avut păreri împărţite, pro şi contra fumatului pe scenă. La fel şi oamenii de teatru români chestionaţi de cotidianul.ro.

Theodor Cristian Popescu: Nu cred că era spectacol plasat în contemporaneitate în care să nu se fumeze

"În SUA și Canada (mai puțin în Montreal), dacă un actor își aprinde o țigară pe scenă, zeci de spectatori tușesc instantaneu foarte ostentativ, iar unii pot să se ridice și să iasă, dacă nu au fost avertizați în prealabil de un afiș mare la intrare că se va fuma în spectacol”, explică regizorul Theodor Cristian Popescu.

“Uneori fac la fel chiar și cu fumul de scenă, care e complet inofensiv, altminteri actorii ar muri asfixiați, dar paranoia e totală. În teatrul românesc însă, după părerea mea se fumează cam în 50% din cazuri complet nejustificat pe scenă, dar înainte se fuma încă și mai mult. Nu cred ca era spectacol plasat în contemporaneitate în care să nu se fumeze. Se fuma inclusiv în platoul televiziunii, la emisiunile culturale", a comentat regizorul Theodor Cristian Popescu.

Mihaela Michailov: Cred în fumatul necesar, motivat şi cu funcţie performativă

Mihaela Michailov, critic şi autor de teatru şi performance, crede că „trebuie făcută distincţia între funcţia dramaturgică a fumatului şi folosirea lui de fiţă şi că totul stă în justificarea lui performativa”. „Cred în fumatul necesar, insistă ea, uite de exemplu în spectacolul Gianinei Cărbunariu de la teatrul foarte mic „Poimâine alaltăieri” e o scenă în care se vorbeşte despre ultimul fumător de pe pământ într-o lume în care nimeni nu mai fumează. Gestul are, aici, o motivaţie dramaturgică pentru că acoperă o situaţie care ţine de toată sociologia fumatului. La fel, în performance-urile lui Rodrigo Garcia, atunci când apare, fumatul are mereu o funcţie clară”.

Mihaela Dancs: Şi ca să trag o concluzie, mi-am aprins o ţigară

Mihaela Dancs, coregrafă şi performer de dans contemporan povesteşte pentru cotidianul.ro că a avut mai multe ocazii de a fuma pe scenă. În timpul unor spectacole de dans. “În Broken car, de exemplu (vezi foto), Bernard (Baumgarten) îmi tot repeta că sunt o superdepravată, sunt după o beţie, iar ţigareta era motiv de harţă între mine şi Adrian (Stoian). Trebuia să-mi ţin respiraţia. Fumul îmi intra în nas şi în ochi. Partenerul meu din acea piesă s-a reapucat de fumat după repetiţii. Mă rog, avea doar nevoie de un pretext. Am fumat şi în cabina Vavei (piesa de dans semnată „Cvartet pentru o lavalieră” de Vava Ştefănescu, în care trei performeri sunt blocaţi timp de aproape o oră într-o cabină telefonică – n.r.), unde lipsa de aer te face să-ţi doreşti şi mai puţin aer. (Râde)

Lucrurile stau aşa pentru mine: spaţiul performativ e una, cu motivaţiile sale, acolo fumatul e ca nuditatea. Sala, însă, e altceva. La concert la Jose Gonzales, de exemplu, se fuma la doi paşi de el. Şi mă revoltasem. Nu înţelegeam de ce i se răspunde aşa. Mi se pare mult mai agresiv să fumeze spectatorii”. Întrebată dacă ea a fumat la acel concert, Mihaela Dancs a răspuns că da, a fumat până la începerea concertului. “Eram şi lipiţi unii de alţii, mi s-ar fi părut îngrozitor să dau fumul în ceafa celui din faţă”, explică ea.

Cât despre fumatul în alte arte, spune iniţial că nu ştie, apoi revine: „În literatură nu mă pot gândi decât la Moromete… Nimeni nu fumează ca Moromete!” mai spune ea, adăugând: “Şi ca să trag o concluzie, mi-am aprins o ţigară” (Râde). Mihaela Dancs este fumătoare.

În film lucrurile stau altfel, fumatul e, dacă e să fie, strict seducător şi mai deloc dăunător. Ori cu atât mai dăunător, neindicând riscul implicat. Fumul de pe ecran se lipeşte, eventual, de creier dar nu se simte în ochii privitorului.

Alexandra Olivotto: Fumatul din filme mă deranjează doar dacă este suficient de bine orchestrat să îmi facă poftă de o ţigară

“Nu pricep de ce i se face morală lui James Cameron pentru fumatul din “Avatar”, una din puţinele subtilităţi ale filmului, Sherlock Holmes mi s-ar părea gol puşcă fără pipă (se aplică şi în cazul viorii), în schimb mă doare inima pentru ţigările irosite de Ben Barnes, titularul din “Dorian Gray”, a declarat pentru cotidianul.ro, criticul de film şi fosta noastră colegă, Alexandra Olivotto, o fumătoare convinsă. “În cinemaul mainstream, personajul negativ e frecvent un connaisseur al tutunului, vezi Hannibal Lecter sau Cruella De Vil (in extremis, şi Darth Vader). Pe de altă parte, ţigara/pipa este un must have al filmului noir: cine şi-ar dori să o vadă pe Marlene Dietrich despărţită de o asemenea podoabă? Este un clişeu doar în masura în care cade în mâinile unui cineast fără imaginaţie. Pe scurt, fumatul din filme mă deranjează doar dacă este suficient de bine orchestrat să îmi facă poftă de o ţigară”, încheie Olivotto.

Mihai Iovănel: “Nu mai e deloc iconic să fumezi. Godard încă mai fumează – şi arată ca dracu”

„Fumatul dăunează grav sănătăţii. Anii ‘60, când fumul de ţigară din filmele intelectuale ale lui Godard putea fi tăiat cu maceta, s-au dus demult. Acum nu mai e deloc iconic să fumezi. Godard încă mai fumează – şi arată ca dracu: e un chin să-i vezi degetele şi dinţii în Histoire(s) du cinéma, în timp ce suge maniacal ţigări de foi. Deleuze, posesorul unuia dintre creierele geniale ale secolului trecut, s-a aruncat pe geam pentru că nu mai putea respira; asta se întâmpla după o viaţă în care fumase şi câte3-4 ţigări simultan. (Un sfat: nu cătaţi fotografii cu Deleuze). Şi Fidel Castro s-a lăsat de fumat şi face propagandă antifumat: da, în Cuba tutunul e o resursă principală şi obişnuim să facem cadou cutii cu trabuce, îi spune Fidel lui Ignacio Ramonet, dar îi sfătuim ca mai curând să le dăruiască duşmanilor decât să le fumeze; iar femeile însărcinate le împiedicăm să fumeze, adaugă Fidel”, declară criticul literar Mihai Iovănel, nefumător.

“Problema cu fumatul nu e că n-ar fi evident că fumatul face rău, îşi continuă acesta pledoaria, problema e că acest rău e din ce în ce mai interzis. În momentul în care un întreg sistem se montează împotriva lui, fumatul încetează să fie doar un fapt nociv şi se transformă într-o metaforă utilă în lupta pentru autonomia în sistem. Stângiştii devin dintr-o dată foarte excitaţi.

Fumatul nu înseamnă doar o ţigară aprinsă; fumatul înseamnă ţigară + spaţiu. Fumatul contaminează; pentru a ţi-l putea permite, ai nevoie de spaţiu. Când spaţiul public în care fumatul este permis se restrânge, ai nevoie de spaţiu privat pentru a-ţi permite să fumezi. Într-o lume expansivă, spaţiul privat este un produs din ce în ce mai de lux; la fel, fumatul. Apoi, spaţiu privat nu înseamnă doar spaţiu privat, ci şi timpul pe care-l poţi acorda acestui spaţiu. În măsura în care timpul pus la dispoziţia jobului corporatist creşte, spaţiul privat descreşte. Fumatul interzis atrage atenţia, involuntar, asupra acestei descreşteri”, încheie Mihai Iovănel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.