Analistul spune că pentru a fi competitiv în business, trebuie să produci ceva! În cazul proiectului FC Viitorul, produsul final oferit nu este doar jucătorul de fotbal, ci tot ceea ce înseamnă un fotbalist profesionist: mentalitatea de învingător, seriozitatea cu care își tratează meseria în afara meciurilor, munca de la antrenamente. ”Desigur, pot fi cluburi care pot câștiga sume considerabile de bani din tranzacționarea unor jucători într-un termen foarte scurt de timp. Câteva exemple de notorietate din istoria relativ recentă a fotbalului românesc sunt Nicușor Stanciu (crescut de FC Unirea Alba Iulia, preluat ulterior de FC Vaslui și Steaua București, care au marcat profitul major din vânzarea către RSC Anderlecht) sau Alexandru Mitriță (crescut de Academia Gheorghe Hagi, preluat ulterior de Univ. Craiova (după o perioadă de 2 ani petrecută la Pescara) care a marcat profitul major din vânzarea către New York City FC). Totuși, aceste evenimente sunt izolate („one off”) și nu pot reprezenta baza unui model de business pe termen lung. Modelul de business predictibil în fotbal se bazează pe o academie proprie foarte competitivă, capabilă să producă încontinuu fotbaliști buni. Exact aceasta se întâmplă la FC Viitorul, care a oferit fotbalului românesc în doar 10 ani de existență un adevărat nucleu pentru o nouă generație: Ianis Hagi, Răzvan Marin, Tudor Băluță, Alexandru Mitrita, Alexandru Cicaldau, Florinel Coman, Dragoș Nedelcu, Cristian Manea, Ionuț Vînă, Virgil Ghiță, Radu Boboc … și mulți alți tineri care deabia acum debutează în fotbalul de seniori (Marius Leca, Louis Munteanu, Nicolas Popescu etc)”, a mai spus Guda.
Cluburile sportive depind de trei surse de finanțare: aportul acționarilor, profiturile generate și împrumuturile contractate. Acestea sunt puternic dependende de încasările din drepturile TV, vânzarea de bilete, sponsori și vanzarea de jucători. ”Realitatea din România cu privire la profitabilitatea cluburilor sportive este următoarea: drepturile TV sunt subdimensionate din cauza audienței reduse comparativ cu cifrele din străinătate, vânzările de bilete sunt în general scăzute din cauza lipsei de infrastructură (capacitatea limitată a stadioanelor și accesul dificil la acestea), iar sponsorizările sunt subdimensionate deoarece marile companii nu se grăbesc să sponsorizeze sportul românesc (paradoxal, este exact invers cu ce se întâmplă în străinătate, unde toate echipele de fotbal sunt încercuite de marile branduri deoarece fotbalul vinde foarte mult și atrage o audiență foarte mare). Nu în ultimul rând, vânzarea profitabilă de jucători nu poate fi făcută decât plecând de la o academie internă foarte competitivă! De aceea, realitatea financiară a sportului românesc este tragică: companiile sunt supraîndatorare, veniturile sunt volatile și pierderile sunt foarte mari! Conform situațiilor financiare depuse la ANAF pentru anul 2018, în România sunt doar 52 de companii active care au încadrat activitatea principală în codul CAEN 9312 – Activități ale cluburilor sportive, dintre care doar 6 înregistrează venituri peste 1 mil EUR. Conform cifrelor ilustrate în tabelele următor, pierderea finală consolidată la nivelul întregului sector pentru ultimii șase ani (2013-2018) este de -4,6%, în timp ce profiturile obținute în ultimii doi ani (3,2% în 2018 și 1,2% în 2017) sunt mult prea mici comparativ cu pierderile din trecut!” mai spune Guda.
Aromanii sunt mai romani decat incearca unii sa-i minimalizeze. Extrem de inteligenti, talentati, harnici si cu vointa, ei sunt o achizitie importanta pentru Romania de ieri si de azi.
Niste excroci gen Becali,Hagi,etc!