Institutul Cultural Român se află azi la gradul zero al insignifianței.
La 20 ani de la adoptarea Legii 356/2003 pentru organizarea ICR-ului, el se găsește redus la un nivel de operare neglijabil. Subfinanțarea reprezentanțelor, cărora li s-au alocat bugete mai prizărite ca oricând, nu le permite decât să subperformeze. Sub o conducere regretabil parașutată, în virtutea algoritmului, direct de la Cotroceni pe același criteriu vechi de 34 de ani care a adus România acolo unde este azi – cel al loialității personale față de lider și nimic altceva –, ICR-ul pare lansat pe traiectoria unei demolări deliberate, a unui destin neînsemnat.
Menit a fi o instituție-cheie a promovării culturii române în străinătate, ICR-ul este azi la nadirul istoriei sale, jucând un rol mai periferic ca oricând.
În cadrul ședinței Consiliul de Conducere de la sfârșitul lui 2022, când s-a supus la vot planul de activități al fiecărei reprezentanțe, nici măcar nu s-a prezentat și bugetul fiecăreia, neputându-se deci cunoaște și vota nivelul derizoriu al acestor bugete.
Cu reprezentanțele paralizate bugetar, ICR poate funcționa cam la fel cum ar putea funcționa MAE fără a-și finanța ambasadele.
Nu doar superputerile globale pot recurge la folosirea culturii și a diplomației culturale pe post de soft power. ICR trebuia să fie integrat într-un sistem de instituții care să aplice politica României în domeniul politicii externe și al promovării intereselor noastre pe plan extern. Adică să fie inclusiv un instrument de soft power.
Ca formă de „putere inteligentă”, puterea „blândă” încearcă să faciliteze obținerea unor anumite rezultate prin atracție, persuasiune, seducere culturală, axiologică, estetică sau spirituală.
Eficacitatea puterii soft depinde de legitimitatea, autenticitatea și atractivitatea valorilor promovate, de impresia de bunăvoință, generozitate, competență sau harismă pe care o proiectează, spune Joseph Nye, creatorul conceptului.
Suntem departe de așa ceva. Un ICR aflat la cota cea mai joasă din istoria sa, marginalizat prin deprivare de resurse, coborât la rang de mărunt debușeu s(in)ecuristic, cu șefi numiți pe criteriile cunoscute, care încasează salarii disproporționate față de banii alocați programelor culturale efective, este incapabil să exercite vreun fel oarecare de putere, fie ea soft sau altminteri.
De altfel, nici nu știu ca România să aibă vreo viziune sau strategie de soft power pe plan extern, unica noastră ambiție părând să fie să promovăm cultura altora – sau, pur și simplu, nici o cultură.
Când, într-un stat eșuat, drogații ucid copii cu mașina și benzinăriile ilegale sar în aer, îi mai pasă cuiva de cultură?
Andrei Dîrlău este scriitor, teolog, doctor în istoria și filosofia religiilor, traducător, membru în Consiliul de conducere al ICR. Cărți publicate: China harului (autor), Cartea lucrurilor tainice (autor), Corectitudinea politică (coordonator), Părintele Adrian Făgețeanu și Rugul Aprins (coordonator), Părintele Galeriu – Vocația pascală a Creației (volum îngrijit), T. Engelhardt – După Dumnezeu (volum tradus și îngrijit – în curs de apariție).
Dr. Andrei Dîrlău
O instituție perfect inutila, de sinecuristi. Nu se știe promova cultura romana ÎN TARA, manelele și folclorul viciat fiind departe de asa ceva, după cum și promovarea costisitoare, excesiva și inutila a grupului Liiceanu-Plesu-Cărtărescu, etc a fost o mizerie. Dar cum nepoata marelui PM s-a aciuat și ea prin instituție, slabe șanse de desființare. Fidelii trebuie răsplătiți pe spinarea gloatei.
Dacă Punctul8 de la Timișoara nu a fost impus de popor securiștilor și activiștilor pcr, din cauza cărora suntem unde am ajuns astăzi, măcar în Cultură trebuia impus prostănacilor, diletanților, plagiatorilor și tuturor închipuiților în ale Culturii. Poate așa ICR ar mai fi însemnat ceva, nu foarte mult, dar totuși oarece.
Ce e ICR, cumva Institutia Culturala a Ratatilor numiti politic? Sau, Institutul Capusarii Resurselor financiare si a orice din tara? Doar intreb pentru ca, nu am auzit sau citit nimic bun in favoarea tarii si a culturii romanesti!
Bani aruncati la wc, teologic.
CARE de CARE mai TAMPIT si DUSMAN, Postacii de mai sus … 🙂
BAAA !
NU DesFIINTZAre trebuie, CI FINANTZAREA si Dotarea cu Oameni de Cultura AUTENTICI …
La FEL au facut si Slugile LIFTELOR cu INdustria si Agricultura sub Cuvant JEGOS ca erau RELE …
Cat erau de RELE, SABOTATE ICR-urile, se puteau PERFECTIONA,
NU DESFIINTA.
Da’ CINE sa faca Cestia ASTA ?
V-ati gasit Unii pe Ceilalti, care de care mai TEMBELI …
Vorba lu’ IORGOVAN, relativ la cei 15 000 de Specialisti CDR, care abia asteptau, fornaind pe Treompe, ca Armasarii la Aroma … 🙂
sa fie SLOBOZITZI … 🙂 sa rada TOT.
Va daduratzi de=a dura pe Toboganul PROSTIEI si URII Anti-ROMANESTI.
Va dati de ROMANI Patrioti da’ suntetzi :
NAROZI
RAI fatza de Romania
SI, SI … 🙂
IMPLACABIL
INEVITABIL
INEBRANLABIL … 🙂
Andrei-Emil Dîrlău, care apare pe lista AUR la Senat pentru București pe locul al doilea, după cepefistul Claudiu Târziu, a fost racolat de Securitate la finele anilor ‘70 cu nume’Marius” Andrei Emil Dîrlău a fost racolat de Securitate în 1978, pe când era însoțitor interpret la Consiliul Culturii și Educației Socialiste pentru delegații din Marea Britanie și vizitator frecvent al Bibliotecii britanice, pentru încadrarea obiectivului MARE 3 (Biblioteca Britanică) și folosirea sa cu precădere în mediul anglo-saxon, a semnat un angajament la data de 17.10. 1978, preluând numele conspirativ „Marius”.
E „doctor”in teologie:))))),exact ce ne lipseste
Uniunea Turnatorilor Romani nu se dezminte
BA, Ministere al MINCIUNII,
Lasa BA, CE si CUM a fost Autorul.
Dezbate la OBIECT !
Romania are nevoie sa fie cunoscuta in MOd REa; NU ca Tara RROMILOR …
ASTA NU te deranjeaza ?
Pai inseamna ca esti RRIOM !
Sa iti fie de BINE, da’ CE ai BA, cu NOI, Romanii ?
AI tu Ceva, d’o dai COTITA …
REAL si RROM … 🙂 Ca m-ai infuriat cu Rasucirea Adevarului.
INFORMATORI sunt si vor fi in TOATE Tarile.
Aia din ALTE Tari sunt BUNI, si AIA de AICI sunt RAI ?
CINE crezi TU, in Delirul tau ca te crede ?
CAINII din Giurgiu, ca aia latra PRIMII la Panarame si Paparude … 🙂
@ „Ministerul Adevărului”: Vă mulțumesc, mi-ați făcut o bucurie confirmând că tot ce am spus este drept și adevărat. Ați arătat că nu aveți absolut nici un argument ca să puteți infirma pe fond ceea ce am scris. Și atunci tot ce puteți face este să recurgeți la unicul argument al celor lipsiți de argumente: atacul la persoană, „argumentul” ad hominem. Neputând nega ceea ce am scris, atacați autorul, deoarece alt argument nu puteți aduce. Și nici măcar acest atac nu rezistă, deoarece niciodată nu am făcut nici un rău nimănui, nimeni nu a suferit nici nu a avut vreun prejudiciu din cauza mea, nu am făcut nimic negativ. Nu am pe conștiință nimic rău, nimeni nu poate spune altceva, inclusiv conform legii. În rest, vă doresc numai bine.