(Corespondenţă din Bruxelles)

Suntem asaltaţi (până acum) de cinci sute de mii de refugiaţi şi trebuie neapărat să oferim obligatoriu azil pentru o sută şaizeci de mii dintre ei. Patruzeci de mii din valul venit până în luna mai. O sută douăzeci de mii în valul venit până în luna septembrie. Ei trebuie repartizaţi în cote pentru fiecare stat membru al UE. La fel ca nomenclaturiştii epocii sovietice, Juncker vede problema refugiaţilor rezolvabilă prin distribuirea de cote pe cap de vită furajată. Pentru a determina statele membre să înghită această pilulă amară, preşedintele Comisiei Europene a apelat la tot felul de argumente umanitare slabe şi la o retorică corectă politic plină de sofisme. Juncker a folosit formule absconse de tipul “Există o lipsă de Europa în UE şi este o lipsă de uniune în Uniunea Europeană”. „Asta trebuie să se schimbe”, a spus Juncker în faţa eurodeputaţilor.

Mai mult, ca şi cancelarul Angela Merkel, Juncker a ameninţat că statele care vor refuza aceste cote de refugiaţi vor fi pedepsite, vor suferi proceduri de infringment. A ameninţat cu sancţiuni financiare statele recalcitrante care vor refuza imigranţi. Statele membre vor fi privite ca nişte delincvenţi. Este momentul în care şeful executivului european, legalmente, după litera şi spiritul tratelor europene, derapează rău în decor. Nu avea nici dreptul, nici căderea să procedeze astfel. Am consemnat un abuz.

Şantajarea esticilor cu sancţiuni financiare

O formă dezgustătoare de şantaj emoţional folosit de Juncker a fost cea a reamintirii unor drame istorice din timpul Războiului Rece. A vrut să ne înduioşeze şi să ne determine să îi primim mai repede pe refugiaţi. Juncker ne spune că Europa a cunoscut “valuri” de refugiaţi din Ungaria în 1956, din Cehoslovacia în 1968 şi din alte state est-europene în timpul ocupaţiei sovietice, şi că, în acea epocă, vest-europenii i-au primit cu braţele deschise. S-a dorit un reproş subtil adresat statelor Grupului de la Vişegrad care se opun felului iresponsabil în care Bruxelles-ul tratează problema imigraţiei.

Juncker ştie (dar ne aruncă acum praf în ochi) că acestea erau “valuri” de refugiaţi intra-europene, nu extra-europene. Nu veneau din zone din afara Europei, ci din interiorul aceluiaşi continent divizat între Est şi Vest în urma unor calcule hiper-cinice cu consecinţe devastatoare. Oameni cu educaţie europeană, crescuţi în cultul admiraţiei pentru valori europene, au decis să fugă de o ideologie totalitară, atee, în interiorul aceluiaşi continent. Erau europeni care sufereau în închisorile comuniste pentru credinţa creştină, pentru libertatea de a crede în valorile culturale şi spirituale europene. Cifra lor s-a ridicat la zeci de mii în decurs de câteva decenii, nu de câteva luni. Cei din Est care au fugit de persecuţiile regimurilor comuniste nu erau purtătorii unei viziuni străine de Europa. Ei au ales refugiul în Vest, în Europa creştină a libertăţii, pentru a continua să trăiască în valorile în care au crescut, înainte ca cizma sovietică să le ocupe ţările. Odată ajunşi în ţările surori europene care le-au oferit azil, nu au construit nici moschei, nici nu au venit cu stil de viaţă şi cu mentalităţi diferite de cele din Europa de Vest.

Exasperantă este şi ipocrizia liderilor vesticilor care acum vor să îşi manifeste empatia şi sensibilitatea umanitară cu valurile de imigranţi. Fac apel la solidaritate. Cer statelor central şi est-europene să facă sacrifici să accepte refugiaţii. Ei sunt cei care ne-au ţinut şapte ani pe bară, fără să ne permită nouă, central şi est-europenilor, să intrăm pe pieţele muncii din statele dezvoltate din UE, strâmbând din nas că am putea avea un impact negativ asupra muncitorilor lor. Înainte de integrarea în UE, ungurii, românii, bulgarii, polonezii erau vânaţi de poliţia din statele vest-europene. Cei care erau prinşi muncind la negru făceau închisoare. Ne-au discrimat pe unde au putut, în presa lor, în instituţiile lor, prin deciziile draconice luate faţă de noi. Acum vesticii manifestă, cu o lejeritate sinucigaşă, o hiper-toleranţă faţă de valuri de imigranţi din afara Europei. Juncker a pledat chiar ca refugiaţilor să li se ofere locuri de muncă pe perioada cât li se procesează cererile de azil.

Criterii absolut arbitrare de alocare a refugiaţilor

Juncker mai spune că, atunci când vine vorba de refugiaţi, nu trebuie făcută distincţie de religie sau etnie. Toţi sunt oameni şi se pot asemăna cu sinistraţii în urma indundaţiilor, cutremurelor sau dezastrelor ecologice. Aceasta este o filosofie morală ieftină invocând conceptele abstracte de “om în sine” şi de “umanitate”. Argumentul moral potrivit căruia „şi refugiaţii sunt oameni ca noi, fraţii noştri, şi avem o obligaţie morală de a-i primi şi a le oferi adăpost”) nu ţine. Nu ne interesează viziunea iluminist-filantropică a lui Juncker personal, ci ne interesează faptul că această viziune personală încearcă să fie impusă ca filosofie obligatorie în Europa. Gradul de moralitate privată a domnului Juncker nu trebuie să devină criteriu absolut de menţinere a ordinii publice în Europa.

Dacă şeful executivului european crede că înainte de a fi francezi, germani, englezi, cei din UE sunt doar “indivizi” în sine, fiinţe abstracte, fără legătură cu propriile tradiţii culturale şi religioase, însemană că el nu poate fi considerat un lider european, ci doar un administrator de “politici europene” cu ajutorul unor statistici seci oferite de Eurostat. Fiecare cetăţean european este determinat de cultura şi moştenirea istorică a statului membru din care provine.

Nu este de mirare că Juncker vede problema refugiaţilor – nişte mase biologice indistincte, formate din “indivizi” abstracţi – rezolvabilă prin livrarea obligatoriu în mase compacte (vrac) către statele membre. Este soluţia cea mai stupidă şi mai facilă cu care putea veni isteţul Juncker. Soluţie de primar de comună sau de şef de CAP. Statele care acceptă cotele vor primi câte şase mii de euro pe cap de refugiat. Costurile sociale şi culturale privind integrarea lor sunt de necuantificat.

Criteriile pe baza cărora s-a conceput alocarea pe cote a refugiaţilor/ imigranţilor sunt absurde. Relocarea se va face în conformitate cu o cheie de distribuţie obligatorie pe baza unor “criterii obiective şi cuantificabile” (40% din mărimea populaţiei, 40% din PIB, 10% din numărul mediu de cereri anterioare de azil, 10% din rata şomajului).

Comisia vine cu ideea de a pune în funcţiune un mecanism permanent de relocare pentru toate statele membre, care să fie activat în orice moment pentru a ajuta orice stat membru UE care se confruntă cu o situaţie de criză şi extremă presiune asupra sistemului de azil, ca urmare a unui aflux mare şi disproporţionat de resortisanţii din ţări terţe. Astfel de situaţii de urgenţă viitoare vor fi definite de către Comisie pe baza numărului de cereri de azil în ultimele 6 luni, pe cap de locuitor, precum şi numărul de treceri ilegale ale frontierei în ultimele 6 luni. Proiectul Comisiei mai vine şi cu o clauză absolut dementă, denumită “clauză de solidaritate temporară”. Iată în ce constă ea: dacă – din motive justificate şi obiective, cum ar fi un dezastru natural – un stat membru nu poate participa temporar în totalitate sau în parte la o decizie de relocare a imigranţilor, va trebui să aducă o contribuţie financiară la bugetul UE a unei sume de 0,002 % din PIB.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.