Lista cu cereri a judecătorilor de la Tribunalul București în scandalul din justiție

Judecătorii de la Tribunalul București au decis, miercuri, în ședința Adunării Generale, să amâne, până pe 7 martie, dosarele aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepția cauzelor urgente și au înaintat o lungă listă de revendicări, printre care suspendarea activității Secției de investigare a magistraților.

Astfel, în cadrul Adunării Generale, judecătorii care funcţionează la Tribunalul Bucureşti au agreat majoritar adoptarea unei declaraţii de principiu privind:

– Ratificarea urgentă a Protocolului nr. 16 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, al cărui text a fost adoptat de Comitetul Miniştrilor la data de 10 iulie 2013 şi care a fost deschis spre semnare la 2 octombrie 2013, la Strasbourg. Protocolul nr. 16 prevede posibilitatea pentru cele mai înalte jurisdicţii ale părţilor contractante de a solicita un aviz consultativ Curţii Europene a Drepturilor Omului, atunci când apreciază că o anumită cauză aflată pe rolul lor ridică o problemă gravă privind interpretarea sau aplicarea Convenţiei sau a protocoalelor sale.
– Luarea de măsuri pozitive de natură legislativă sau administrativă în scopul suspendării imediate a punerii în aplicare a dispoziţiilor din legile justiţiei şi ordonanţele de urgenţă subsecvente criticate de Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO, revizuirea acestor acte normative, după o reală consultare a sistemului judiciar, ţinând seama de aspectele învederate de entităţile menţionate.
– Adoptarea de măsuri de natura celor menţionate anterior în scopul suspendării activităţii Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie până la pronunţarea Preşedintelui Curţii de Justiţie a Uniunii Europene asupra măsurilor provizorii solicitate în cauza C-127/19, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România şi Asociaţia Mişcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor şi revenirea provizorie la competenţa partajată a structurilor de parchet în funcţie de obiectul infracţiunilor (DNA în ceea ce priveşte corupţia, DIICOT în ceea ce priveşte crima organizată, parchetele nespecializate în ceea ce priveşte infracţiunile de drept comun etc.), astfel încât să se respecte sistemul limitărilor şi al echilibrelor („checks and balances”), specific oricărui stat democratic.
– Iniţierea procedurilor legislative de către titularii în drept, în vederea modificării Legii nr. 90/2001 pentru condiţionarea expresă şi imperativă a dreptului Guvernului de a legifera prin ordonanţe de urgenţă în domeniul legilor justiţiei şi al tuturor legilor organice privind sistemul judiciar, după obţinerea avizului conform din partea Consiliului Superior al Magistraturii sau după acordarea unui termen rezonabil în vederea emiterii acestuia;
– Efectuarea tuturor demersurilor legale de către instituţia Avocatului Poporului în scopul sesizării Curţii Constituţionale cu privire la dispoziţiile O.U.G. nr. 77/2018, O.U.G. nr. 90/2018, O.U.G. nr. 92/2018 şi O.U.G. nr. 7/2019, rolul său trebuind să fie extrem de activ în apărarea statului de drept, deci şi a angajamentelor internaţionale luate în acest sens de Statul român, aşa cum a învederat Comisia de la Veneţia.
– Respectarea competenţelor şi a rolului fiecărei Secţii a Consiliului Superior al Magistraturii şi implicarea Plenului în toate deciziile ce privesc întregul sistem judiciar, conform Constituţiei, redobândirea imediată de Consiliul Superior al Magistraturii a caracterului veritabil de organism colegial şi sistarea emiterii unor comunicate de presă de către preşedintele C.S.M. sau de către grupuri de membri, de natură a facilita preluarea mesajului de o parte a mass-media ca provenind de la instituţia însăşi.
– Încetarea imediată a atacurilor factorilor politici sau asociaţi la adresa statului de drept şi a statutului judecătorilor şi procurorilor din România, încetarea acţiunilor care intimidează judecătorii şi procurorii şi afectează independenţa justiţiei.
– Îndeplinirea cu celeritate de către Consiliul Superior al Magistraturii a atribuţiei de a adopta măsuri imediate pentru a furniza un sprijin adecvat tuturor magistraţilor;
– Implementarea unor criterii de evaluare anuală, de corpul magistraţilor, a activităţii curente desfăşurate de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii, precum şi revizuirea procedurii de revocare a acestora, prin simplificarea acesteia și eliminarea competenţelor Inspecţiei Judiciare în procedura de revocare.

Declarația de principiu va fi publicată la ușile sălilor de ședință și pe site-ul instanței, potrivit unui comunicat de presă al Tribunalului București.

Totodată, judecătorii au decis amânarea, în intervalul 28.02.2019 – 07.03.2019 a dosarelor aflate pe rolul completelor de judecată, cu excepția cauzelor urgente, programul de lucru cu publicul și programul ședințelor de judecată urmând a se desfășura normal.

Magistrații au mai decis sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la necesitatea adoptării unor măsuri urgente pentru punerea în aplicare a dispozițiilor legale referitoare la asigurarea profesională obligatorie a judecătorilor şi procurorilor, dar și a Ministerului Justiției cu privire la necesitatea alocării unor resurse materiale și umane adecvate desfășurării în condiții optime a activității judiciare la Tribunalul București.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti îi cer ministrului Justiţiei prezentarea unui răspuns asumat şi detaliat, până pe 1 iunie 2019, precum și abrogarea O.U.G. nr. 7/2019 cu excepția reglementării privind accesul și promovarea în profesie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. De ce nu propun stimabilii de la tribunalul capitalei sa se faca referendum pentru schimbarea constitutiei in sensul ca legiferarea in domeniul justitiei sa o faca Comisia Europeană, Comisia de la Veneţia şi GRECO !!!!!!! Deci, Parlamentul Romaniei si Guvernul sa nu mai aiba nicio competenta in domeniul legiferarii legilor justitiei. Si sa mai propuna sa treaca si ei pe pensii contributive ca marea majoritate a cetatenilor acestei tari ! Ce parere aveti ?

  2. Mayday Mayday to Turkey

    Prin vremea când în Turkey se fâsâiau lovituri de stat iar Sultan Tayyip Erdoğan lua măsuri radicale de consolidare a Imperiului, prin presa internațională circula o știre: Sultanul Recep a arestat 2.400 de magistrați”.
    Amu’ nu pot să nu remarc similitudinea numerică dintre turcaleți și numărul porcușorilor rrumâni (aprox. 2650).
    Motiv pentru care îndrăznesc să lansez un apel:
    Mărite Sultan, nu binevoiți să veniți oleacă și prin Rröemenika?
    În virtutea vremilor în care voivodatele rrumâne plăteau haraci Înaltei Porți Otomane *, ar fi mai mult decât oportună venirea Măriei sale – Sultan Recep Tayyip Erdoğan – vreo 2-3 săptămâni în Rröemenika.
    [nota*: c-amu trebe să plătească haraci la o duzină de Înalte Porți: la Înalta Poartă americănească, la Înalta Poartă bruxelleză, la Înalta Poartă germană, la Înalta Poartă olandeză și tot așa mai la vale! Numai Înalte Porți prin Uniunea asta sovietică europeană. Ajunge să-ți fie dor de-un pașalâc, de-un agă, de-un pașă sau de vreun sultan.]

  3. Dacă legitim i-a prins dintr-o dată să forțeze legalitatea europeană contra celei românești, să accepte și legalitatea ca ministerul să le diminueze, pe perioada amintită salariul și sporurile proporțional . Sau iară ca în guvernarea Băsescu-Boc-Markó este constituțională diminuarea salariilor la toți truditorii României, dar neconstituțională la judecători și procurori. Cu selecția de caractere cu care a fost saturată această brească de acțiunile lui Liviu Stoica și Monica Macovei este imposibil de schimbat ceva. Inregimentați și cu privilegii de nomenclaturiști reprezintă ca și SRI o putere a statului care există și accționează la ordin inclusiv extern cu condiția să nu le fie afactat interesul personal. Este tot mai greu de crezut câ perseverența și răbdare domnului ministru Toader să reziste șarjelor de atacuri ale alianței judecătorilor și procurorilor secondați, ca să pară mulți de funcționarii acoperiți din tribunale și procuraturi. Ar fi o nenorocire și moartea speranței, revenirea domnul Iordache care a uitat că din cauza obedienței lui față de șeful a dat cu bâta Ordonaței 13 în baltă de a cazut guvernul. Dar cu dânsul judecâtorii și procurorii nemulțumiți ar devani concilianți fiindcâ avea același nivel de înțelegere și pregătire la convorbiri.

  4. Ce tari sunt astia! „Adevarati” juristi. Ei NU dau doi bani pe Constitutia Romaniei, ei vor raportaeri numai la deciziile europene. Bine-nteles, nu vor cere nidiodata sa plateasca ei despagubirile stabilite de CEDO pentru prostiile, sau marsaviile comise de ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.