Lucio Fontana, unul dintre marii vizionari ai secolului XX

Pictor, sculptor, ceramist, Lucio Fontana (1899-1968) este celebru pentru monocromiile sale străpunse din anii ’60. Cu 200 de opere, retrospectiva dedicată lui la „Muzeul de Artă Modernă” al oraşului Paris, deschisă până la 24 august, relevă complexitatea acestui artist, între abstracţie şi figurativ, între concept şi materie. Considerat unul dintre marii vizionari ai secolului al XX-lea, opera lui a marcat mai multe generaţii de artişti, de la Yves Klein până astăzi.

Ascultându-i pe cei din jur într-o expoziţie sau într-un muzeu, auzi deseori, în faţa „Pătratului alb pe fond alb” al lui Kasimir Malevitch sau în faţa unei monocromii de Yves Klein, unii vizitatori afirmând că atâta lucru ar fi putut face şi ei.

Pânzele străpunse ale lui Lucio Fontana, epurate la maximum, nu scapă nici ele de comentarii similare. Numele lui este indisolubil legat de imaginea unei opere monocrome, roşie sau galbene cel mai adesea, incizate de mai multe tăieturi verticale sau perforate într-un desen ce formează un cerc, o spirală sau un nor…

Concetto Spaziale La Fine di Dio

Nu din întâmplare însă, ele, ca şi alte creaţii conceptualiste sau minimaliste, sunt conservate astăzi în cele mai mari muzee şi se numără printre capodoperele artei moderne. Autorii lor sunt preţuiţi pentru locul lor de pionieri într-o perioadă dată din istoria artei, dar şi pentru calităţile plastice ale operelor şi pentru maniera lor de a reinventa spaţiul.
Organizată cronologic, retrospectiva de la Paris permite urmărirea creaţiei lui Lucio Fontana în întreaga ei coerenţă, de la desenele în cerneală la picturile perforate sau incizate, de la tabletele gravate în ciment sau în ipsos la ceramicile baroce, trecând prin sculpturile în bronz, în piatră sau în fier. El modelează lupte de cavaleri care, de departe, seamănă cu noduri de meduze, şi figuri de războinici pentru care termenul baroc este un eufemism, atât sunt de sinuoase, torsionate. În 1952, Fontana a lucrat la un proiect de uşă de bronz pentru Domul din Milano: îngeri, arhiepiscopi, sfinţi şi sfinte în altorelief.

Concept Spaţial, Elissi, 1967

În ceramica lui descoperim un întreg popor de statui policrome, figuri de femei, un erou antic, un crocodil, un pescar, lei, fluturi…

Replasându-le în context, expoziţia arată că faimoasele monocromii străpunse, realizate în ultimii opt ani de viaţă ai artistului, sunt rezultatul evoluţiei acestui creator care n-a renunţat niciodată definitiv la figurativ şi încă şi mai puţin la experimentele asupra materiei şi tehnicilor.

Concept spaţial, sculptură

Se ştie mai puţin că Lucio Fontana a fost mai întâi sculptor. Născut la Rosario di Santa Fe, în Argentina, şi-a petrecut cea mai mare parte a vieţii în Italia. S-a instalat la Milano, în 1927, unde a studiat sculptura cu artistul simbolist Adolfo Wildt, fiind pasionat de lutul ars, de ceramică şi de mozaic şi colaborând în acelaşi timp cu mai mulţi arhitecţi. N-a devenit pictor decât la sfârşitul anilor ’40, fără a înceta însă să sculpteze. „Războinicii lui, Arlechinii, Crucifixurile au fost puţin studiate, puţin expuse. A lucrat şi pentru domeniul modei şi a desenat mobilier”, explică Choghakate Kazarian, comisar al expoziţiei alături de Sébastien Gokalp. „Fontana nu a studiat niciodată pictura, iubeşte modelajul, contactul direct cu materia. Realizează sculpturi, ceramici policrome inspirate în acelaşi timp din arta barocă şi din futurism. Îi admiră în special pe Giacomo Balla şi pe Umberto Boccioni”.
După o primă serie de opere figurative, Fontana simplifică formele, începând din anii ’30, ajungând la un anume primitivism care anunţă cercetările mai abstracte. Se interesează de operele lui Alexander Archipenko, Henri Laurens, Ossip Zadkine sau Constantin Brâncuşi.

Dincolo de limitele tradiţionalului în pictură şi sculptură

Concept Spaţial 1958

Pentru marele public, Lucio Fontana este artistul ”găurilor”, ca şi al ”tăieturilor”, aşa cum Giorgio Morandi este ”pictorul sticlelor”. Găurile şi tăieturile deschid drumul celei de a treia dimensiuni, un spaţiu ”al di la” (dincolo de), făcut din tensiuni formale şi imaginative.

În 1934-1935, artistul se apropie de mişcarea „Abstraction Creation”, apărută la Paris în 1931, fără să facă însă parte din ea. Se bucură deja în această epocă de o frumoasă reputaţie în Italia, frecventează grupul de la Milano şi Como şi expune la Galeria „Il Milione” din Milano. În 1937 locuieşte o vreme în Franţa şi colaborează cu manufactura Sèvres înainte de a-şi expune noile piese de ceramică la Galeria „Jeanne Bucher”.

Concept Spaţial-Attese-1966

La începutul celui de al Doilea Război Mondial, Fontana se întoarce în Argentina, lucrând între Rosario şi Buenos Aires şi fondând o şcoală particulară, „Academia Altamira”, unde predă sculptura. Acolo a scris „Manifestul Alb” (Manifiesto Blanco) în 1946, un text teoretic fondator, redactat împreună cu alţi artişti, privind conceptele de timp şi spaţiu. Fontana se gândea la ele din 1941, data primului său tablou monocrom. Acest manifest a fost capital pentru restul operei sale şi a constituit baza spaţialismului, care a avut o puternică influenţă asupra artei abstracte din deceniul următor, mai ales asupra lui Yves Klein.

Fecioara cu Pruncul,1954

Întors la Milano în 1947, artistul îşi dezvoltă conceptul, ce va fi definit în şapte texte succesive, scrise în colaborare. Spaţialismul pleacă de la spaţiu şi de la lumină pentru a concepe opera de artă în relaţie cu lumea. Sculpturile, ceramicile, pe care le realizează începând din 1949, se înscriu în această perspectivă. Inovaţia majoră a acestui an este apariţia primelor pânze perforate, pe care Fontana le intitulează „Concepte spaţiale”. Suprafaţa tabloului este mai întâi străpunsă simplu. Apoi, în seria „Pietre” din anii ’50, el revine asupra suprafeţei operei, incluzând, pe lângă culoare, diferite materiale, pietre, sticlă sau catifea. „Gaura este gestul spaţialist fondator. Nu obiectul contează, ci captarea unui spaţiu, a unei mişcări, ca în arta barocă sau în futurism”, explică Francesco Poli, în ”Arte”.

Femeie cu flori

Fontana reacţionează la suprafaţa plană a tabloului şi, prin gestul lui, îi conferă o a treia dimensiune. Pânza devine sculptură.

Începând din 1949, toate operele sale, indiferent de tehnică, vor purta titlul generic de „Concept spaţial”. Dovadă că la el totul este legat: pictură, sculptură, ceramică şi desen, tinzând către acelaşi scop. „Legătura este spaţiul, modalitatea în care forma se dezvoltă în aer”.

Absolut şi enigmatic

Crucifix din ceramică, 1939

Fontana şi-a adâncit cercetările spaţialiste, odată cu inventarea pânzelor tăiate, intitulate „Concetto spaziale. Attese”. Prima este realizată în 1958. Aglomerării materiei şi proliferării culorii din seriile precedente le răspunde acum o artă a epurei, bazată pe un act radical, tăierea o dată sau de mai multe ori a pânzei cu un cutter sau cu o lamă, într-un tablou monocrom. Un gest care nu se mai manifestă pe pictură, ci în pictură”, după cum scrie Bernard Blistène în 1987 în catalogul unei mari expoziţii de la Centrul Pompidou. Culmea acestei concepţii este, în 1960, o operă monocromă, albă. Străpunsă de o singură fantă. În ea, atinge forma ideală, culoarea devenind secundară. „Albul este oarecum negarea picturii, minimalism pur, eliminarea oricărui element, desen, materie, construcţie, culoare”, afirmă Michele Casamonti specialist în creaţia lui şi fondator al Galeriei „Tornabuoni” din Paris, care a împrumutat mai multe opere pentru această retrospectivă.

Tăietura, simbol al vieţii

Crucifix

Prin alegerea monocromiei şi grija de a nu lăsa nicio urmă de penel în operele anilor ’60, pictorul se eclipsează. Rămâne sculptorul prezent prin tăietura care creează volum şi deschide tabloul către infinit. În această perioadă, care este şi momentul recunoaşterii lui internaţionale, Fontana este pasionat de cucerirea spaţială. Să nu uităm că, în 1961, Gagarin este primul om trimis în spaţiu. Artistul reflectează asupra rolului omului în univers, asupra angoaselor sale, a singurătăţii şi pictura lui, într-un anume fel, este plină de interogaţii.

Sculptură spaţială din 1947

Tăietura este o deschidere, o posibilitate de scăpare, o formă în mişcare, un simbol al vieţii, aşa cum sunt şi operele sale în formă de ou, ca „La Fine di Dio”. Unii vor vedea în tăietură o rană sau o cicatrice, alţii o aluzie la sexul feminin. Dar, dacă există la Fontana o dimensiune conceptuală şi metafizică, ea nu trebuie să ne facă să uităm calităţile plastice şi estetice ale acestor opere, blândeţea şi senzualitatea care se degajă din ele, dacă le contempli îndeajuns. Există o eleganţă a materiei. O bogăţie şi o libertate care există numai la marii artişti.

Recorduri ale operelor lui Fontana

Concept Spaţial – Teatrino

În anii ’80, pânzele lui Lucio Fontana se vindeau cu câteva sute de mii de dolari. Piaţa a stagnat în anii ’90 şi a revenit în anii 2000. Dacă preţul ceramicilor este rezonabil, piesele frumoase costând în jur de 20.000 de euro, şi o piesă din seria „Pietre” ajungând la100.000 de euro, „Fine di Dio”, din 1963, a fost adjudecată la „Christie’s”, în 2013, cu 20,8 milioane de dolari, record al artistului. În 2003, ea fusese vândută cu 1,2 milioane de euro la ”Sotheby’s” din Londra.

Concept spaţial vândut la Christie’s din Londra

Cele mai căutate şi mai scumpe sunt pânzele tăiate. 9 milioane de euro este preţul cel mai mare obţinut pentru una dintre celebrele sale ”tăieturi”, ”Concetto Spaziale Attesa”, adjudecat în 2008 la Christie’ din New York. 5,2 milioane de euro este recordul stabilit la ”Sotheby’s” din Londra pentru un ”Concept Spaţial” creat în 1961, din seria ”Veneţii”. 3,5 milioane de euro este preţul plătit pentru un ”Concept Spaţial” din seria ”New York”, vândut în 2010 la ”Sotheby’s” din Londra.

Imagine din expoziţie

Cu 3,2 milioane de euro, a fost adjudecat la ”Christie’s” din Londra, în 2011, un ulei pe pânză realizat în 1961. De altfel, o sculptură a lui Lucio Fontana, ”Concept Spaţial”, în teracota, a fost achiziţionată la ”Christie’s” din New York pentru 1,35 milioane de euro. Să mai adăugăm o altă sculptură figurativă, ”Figură feminină cu flori”, creată în 1948, vândută în 2010 la ”Sotheby’s” din Londra pentru un milion de euro.

În 13 februarie anul acesta, „Sotheby’s” şi „Christie’s” au scos la licitaţie un frumos ansamblu de piese de Fontana, la Londra. Printre cele mai bune rezultate au figurat două monocromii cu cinci fante: una albă, din 1965, vândută cu 2,5 milioane de euro, şi una roşie, din 1964, cu 1,8 milioane de euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.