Ce a susținut Dumitru Iliescu în faţa Comisiei SRI

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a susţinut că a avut cunoştinţă despre informaţii clasificate, pe care le-a „dirijat” ulterior către structuri de informaţii, altele decât SRI, a precizat, miercuri, preşedintele Comisiei SRI, Claudiu Manda.

„Dumitru Iliescu a spus că a avut cunoştinţă despre informaţii, eventual clasificate, dacă urmărim acest sens, că era obligaţia domniei sale să le aducă la cunoştinţa instituţiilor care se ocupă de acest aspect, că unele dintre acestea le-a dirijat, ca să spun aşa, către structuri de informaţii din România, altele decât SRI”, a precizat Manda, după audierea lui Dumitru Iliescu de către Comisia SRI.

Potrivit lui Manda, Dumitru Iliescu a susţinut că era ilegal să deţină aceste informaţii clasificate, că nu le deţine şi că a fost informat despre existenţa acestor informaţii.

„A precizat foarte clar procedurile în aşa fel încât să înţelegem că a ştiut ce înseamnă legea şi că nu a încălcat legea”, a spus Manda.

Întrebat în ce calitate a fost informat Dumitru Iliescu, Manda a spus că, în opinia sa, acest lucru are legătură cu experienţa, expertiza şi trecutul pe care îl are acesta, fiind fost şef SPP, general şi secretar CSAT.

El a admis, totuşi, că Dumitru Iliescu nu avea dreptul să fie informat cu aceste informaţii clasificate. „Nu vreau să fiu avocatul domniei sale.

A spus că nu avea cum să deţină informaţii clasificate, că a fost informat despre aceste informaţii, că le-a dirijat către diferite structuri, dar sigur că a luat la cunoştinţă, nu în detaliu”, a spus Manda.

Chestionat dacă acest fapt nu reprezintă o scurgere de informaţii în cadrul unui serviciu de secret, Manda a menţionat că membrii Comisiei nu au văzut lucrurile astfel.

„Nu am văzut lucrurile aşa. A spus că sunt oameni din zona celor care aveau acces la informaţii care i-au adus la cunoştinţă domniei sale.

A încercat să le dirijeze către structuri care se ocupă cu manipularea informaţiilor şi aducerea la cunoştinţă a decidenţilor”, a subliniat Manda.

El a admis, răspunzând unei întrebări, că persoanele care ar transmite informaţii clasificate ar acţiona ilegal.

„Dacă vorbim de informaţie clasificată în sens real, care să fi fost sustrasă dintr-un serviciu de informaţii şi care să ajungă la cineva, vorbim de elemente care sunt ilegale. În context, domnul Iliescu a prezentat şi am clarificat, a spus că a făcut-o fără să încalce legea”, a menţionat Manda.

Întrebat unde a transmis Iliescu aceste informaţii clasificate, Manda a precizat:

„Una dintre structuri era Direcţia de Informaţii a Armatei, alta era SRI şi cred că a mai spus un serviciu secret care la un moment dat nu a mai fost folosit”.

Iliescu susţine că a fost interceptat 15 ani pe mandate de siguranţă naţională

Generalul în rezervă Dumitru Iliescu a susţinut în faţa Comisiei SRI că a fost interceptat 15 ani pe mandate de siguranţă naţională, a mai precizat  preşedintele acestui for, Claudiu Manda.

„Dumitru Iliescu a spus că, în opinia domniei sale, a fost interceptat pe mandate de siguranţă naţională – şi nu ştiu dacă şi altele, aşa spunea dânsul – cred că 15 ani de zile”, a precizat Manda.

Potrivit lui Manda, Dumitru Iliescu a susţinut că, în contextul interceptării sale, i s-ar mai fi „construit” încă un dosar penal dacă s-ar fi descoperit că ar fi încălcat legea.

„A spus că, în contextul în care în toată această perioadă ar fi fost interceptat şi s-ar fi descoperit că deţine informaţii clasificate sau ar fi avut acces la astfel de informaţii şi ar fi încălcat legea, ar fi fost de mult probabil construit încă un dosar penal împotriva domniei sale”, a adăugat Manda.

Întrebat cum a fost interceptat Dumitru Iliescu timp de 15 ani, în condiţiile în care aceste mandate de interceptare se dau în anumite condiţii, Manda a precizat că aceasta este afirmaţia lui Dumitru Iliescu, iar Comisia SRI poate să o verifice.

Iliescu a expus Comisiei SRI cei șapte paşi ai „construcţiei” unui dosar

Dumitru Iliescu a prezentat Comisiei SRI paşii „construcţiei” unui dosar împotriva unei persoane incomode, primul fiind „luarea măsurii interceptării”, iar ultimul „stabilirea sentinţei”, a precizat    Manda.

„Dumitru Iliescu ne-a explicat cam care sunt paşii atunci când se construieşte un dosar împotriva unei persoane incomode.

Pasul 1 – se lua măsura interceptării, pasul 2 – pe baza interceptării se făcea un transcript, care de multe ori era în situaţia de a fi montaj, nu corect şi real, pasul 3 – se construia acest dosar, pasul 4 – se stabilea procurorul care făcea rechizitoriul şi de multe ori, în opinia domniei sale, erau chiar făcute rechizitoriile, şi nu de către procurori”, a spus Manda.

„(…)Pasul 5 – urmărirea dosarului, inclusiv la instanţă, pasul 6 – folosirea culoarului media, pasul 7 – stabilirea sentinţei”, a adăugat Manda.

El a precizat că Dumitru Iliescu a dat în acest sens exemplul propriului dosar, dar şi al altor dosare. „Ne-a dat exemplul domniei sale, cum a fost construit dosarul domniei sale (…) a mai dat exemplul domnului Paltin Sturza (…) şi al treilea caz – cazul domnului Voicu”, a menţionat Manda.

Dumitru Iliescu a fost audiat, miercuri, de Comisia SRI timp de trei ore, urmând a fi reaudiat.

Fostul șef SPP, generalul Dumitru Iliescu, a dat detalii, luni, pe Facebook, despre relațiile dintre SRI și DNA și despre cum era decisă soarta dosarelor penale. „Mă bucur că domnul Dragomir a confirmat de curând, la Comisia de control al activității SRI, ceea ce eu evidențiasem (…) și anume ce s-a intamplat ani la rând în sediile „K2″,”T14” și alte sedii acoperite sau nu ale SRI. În aceste sedii s-au derulat multe activități, întâlniri, dar în marea lor majoritate nu în interesul statului român. Este adevărat ce declara domnul Dragomir și anume ca aici se întâlneau mai marii structurilor de forță înainte de a se începe sau finaliza un dosar răsunator, care viza un om politic important, sau un om de afaceri, în ambele situații deveniti incomozi pentru „șefii” lor”, a scris Dumitru Iliescu.

Fostul Șef al Serviciului de Protecție și Pază susține că procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, împreună cu Dumitru Dumbravă, șeful Direcției Juridice a SRI, stabileau cine se ocupă de dosar și care e traseul acestuia.

„La aceste întâlniri nu participau doar ei. Șeful lor era o altă persoană care le stabilea obiectivul de atacat și sarcinile pentru perspectivă. Cu siguranță în venele acestuia nu curgea sânge de român. Dupa aceea, doamna Kovesi, mergea la domnul general Dumbravă, împreună cu care stabilea cine construiește dosarul, ce ofițeri SRI vor elabora rechizitoriul, cărui procuror DNA îi va fi transmis acesta și ce instanta de judecată va prelua dosarul. De regula doamna Kovesi mergea la SRI, la domnul Dumbravă, sambata pe la 09.00 h și lucrau până la 14.00 h. In acest interval stabileau obiectivele și modul de realizare a acestora în câmpul tactic, denumit justiție”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Se vorbeste in targ ca am fost vanduti perfidului Albion,adica MI6

  2. Pai asta trebuie arestat, URGENT!!!!!! Va dati seama cati sunt asa ca el si pe cati santajeaza? Dar asta nu-l intereseaza pe mandica, el trebuie sa o atace pe Kovesi, de parca ea a furat milioanele care au ajuns si ajung in conturile smardoilor care acum zbiara ca-i salta Codruta!!!!!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.