Marea Resetare începe cu marea inflație

Prețul gazelor naturale a atins cel mai mare nivel înregistrat vreodată în Europa. Prețurile au crescut cu 200% față de anul 2020. Sunt analize care anticipează o criză similară cu cea a petrolului, din 1973-74 și 1979-80. în Asia, prețul gazelor a crescut cu 150%, iar în Statele Unite cu 100%. Nu este vorba despre vreo „toană” a piețelor, ci despre un proces care se pregătea de mai mult timp, despre cauze structurale care vor persista, avertizează mai multe analize realizate de Bloomberg și de economiștii de la Rabobank.

Analizele cel mai des citate în Europa de Est pentru a explica această creștere a preturilor la gaze sunt mai degrabă geopolitice și indica spre un singur mare vinovat – Rusia, care folosește gazele naturale ca armă politică. În analizele citate mai frecvent de presa occidentală observăm că această creștere a prețului este pusă pe seama unor crize regionale care au influențat simultan piața.

(Presa britanică relatează despre încăierări în toată regula la benzinăriile din țară, după ce 30% din stațiile BP au rămas fără combustibil. Pe lângă prețul tot mai mare, britanicii au ajuns să nu aibă nici de unde alimenta. Guvernul a explicat însă că nu este vorba despre o criză a benzinei sau motorinei, ci despre o criză a șoferilor de camioane datorată Brexitului. Țara se baza mult pe șoferii din spațiul UE. Acum, guvernul are în vedere emiterea de urgență a mii de vize temporare pentru șoferi).

În primul rând, motorul global al prețului gazelor în ultimul deceniu au fost Statele Unite, după așa-zisa revoluție a fracturării hidraulice pentru extragerea gazelor de șist. În ultimii ani, SUA s-au scăldat în gaze naturale și au devenit un mare exportator de gaze lichefiate. Capacitățile americane de export au sporit (administrația Trump a avut o adevărată ofensivă pentru a câștiga clienți pentru aceste gaze în Europa), însă producția a rămas aceeași.

Cererea a început să crească după redeschiderea economiilor închise în primele luni ale pandemiei. O creștere suplimentară s-a datorat ambițiilor UE de a nu emite mai mult dioxid de carbon față de anul 1990. Or, acest obiectiv este imposibil de atins fără o perioadă de tranziție în care puntea dintre cărbune și păcură și energia verde să fie asigurată de gazele naturale. Prin urmare, cererea de gaze în UE a crescut considerabil, odată și cu creșterea taxei pentru fiecare tonă de dioxid de carbon produsă de termocentrale la 60 de euro, în septembrie, cea mai mare asemenea taxă de până acum.

Un alt factor care a dus la creșterea prețurilor ține stocurile mici de gaze din depozitele europene. Asta s-a datorat nu numai politicii Rusiei de a forța certificarea de către UE și punerea în funcțiune a gazoductului Nord Stream 2, ci și unei veri foarte călduroase, în care consumul de electricitate a fost mare, în special în sudul Europei.

Indiferent care ar fi cauza principală a creșterii record a prețurilor la gaze, toți analiștii și inclusiv președintele Agenției Internaționale pentru Energie, Fatih Birosl, consideră că o iarnă rece și fără vânt pentru energia eoliană ar duce la o criză de proporții în Europa. Lăsată liberă, piața va încerca să echilibreze cererea de gaze cu oferta, iar prețurile ar continua să crească accelerat.

Scumpirile acestea vor afecta și alte piețe – producția de etanol, de aluminiu, produse rafinate, plastic și îngrășăminte chimice. Deja, multe fabrici de îngrășăminte și-au redus activitatea, iar la criza care se prefigurează se adaugă sancțiunile împotriva Belarusului lui Aleksandr Lukașenko, unul dintre marii producători de îngrășăminte, care acum a ajuns să-și restrângă producția. Aceste fabrici emit și dioxid de carbon în cantități mari, iar îngrășămintele se vor scumpi pe măsură ce va creste taxa impusă de UE pe emisiile de carbon. Asta poate duce la scumpiri și chiar la o criză alimentară. Asociația Britanică a Producătorilor de Carne a avertizat deja asupra acestei perspective.

Semnalele de alarmă au fost trase începând cu anul 2020, iar anul acesta fenomenul este evident. Potrivit Organizației ONU pentru Alimentație și Agricultura, prețurile la legume, ulei, cereale și carne erau mai mari în medie cu 33% în august 2021, față de aceeași lună anului precedent. Cauzele țin de creșterea consumului după un an marcat de restricții, de prețul în creștere al îngrășaăintelor, de congestionarea porturilor și a altor probleme pe lanțurile de aprovizionare.

Dacă adăugăm la cele de mai sus politica băncilor centrale ale marilor economii de a pompa lichidități pe piață, alimentând o inflație care nu mai este ”tranzitorie”, așa cum a fost considerată inițial, creșterea prețurilor pare de neoprit în acest moment. În Spania, spre exemplu, inflația a atins cea mai mare cotă din ultimii 13 ani, pe fondul politicii Băncii Centrale Europene, al creșterii prețului gazelor și al carburanților, alături de reducerea profiturilor aduse de turism, din cauza pandemiei.

Cele mai afectat vor fi țările în care majoritatea populației cheltuiește cea mai mare parte din venituri pentru plata alimentelor și utilităților, iar România se înscrie în aceasta categorie statelor populate de ”working poors”. Aici se așteaptă cele mai multe sacrificii și cea mai mare instabilitate politică în anul care urmează. O analiza realizată anul trecut de economistul Albert Edwards, de la Societe Generale, atrăgea atenția că multe proteste ce avuseseră loc în Asia, Africa și Orientul MIjlociu s-au datorat creșterii prețurilor la alimente, care au atras atenția și mai mult asupra inegalității tot mai mari între venituri. Apoi, nu trebuie uitat că scânteia dată prin Twitter a așa-zisei primăveri arabe din urmă cu un deceniu a aprins un butoi cu pulbere generat de aceleași prețuri mari la alimente.

 

Ungaria vecină încearcă să treacă de criza gazelor naturale prin semnarea unui nou contract pe termen lung cu monopolul rus Gazprom. Este foarte important ca ungurii să treacă cu bine, cel puțin mai bine decât alte state UE, peste iarna care vine, pentru că la primăvară vor avea loc alegeri în care Viktor Orban va avea de înfruntat pentru prima dată o opoziție unită.

Precedentul contract fusese semnat în 1996, urma să expire în 2015, însa a fost prelungit de premierul Viktor Orban până în 2021. Noul contract a fost semnat săptămâna aceasta și a fost criticat în Ucraina. Motivul este că gazele pe care Gazprom le va livra Gazprom vor ajunge în Ucraina pe rute care ocolesc Ucraina (prin gazoductul Turkstream și apoi prin Bulgaria si Serbia) și vor priva regimul de la Kiev de taxele de tranzit. Ministerul de Externe de la Kiev a arătat că acordul semnat de Ungaria este ”pur politic și o decizie economică nerațională”, care a fost luată ”în detrimentul intereselor naționale ale Ucrainei și al relațiilor Ucraina-Ungaria”. ”Avem o țară aici, Ungaria, care este membră UE și NATO și care are relații speciale cu Rusia. Acest joc nu poate dura la nesfârșit; mai devreme sau mai târziu, se va termina cu un conflict”, a spus ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, citat de presa de la Kiev.

Acordul dintre compania ungara MVM și Gazprom este valabil pentru zece plus cinci ani, perioadă în care Ungaria va cumpăra 4,5 miliarde de metri cubi de gaze anual. Prețul gazelor pentru Ungaria este secret comercial. Ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, a spus că ”sursele de energie ale Ungariei sunt o chestiune de securitate, suveranitate și de economie, nu una politică”. El a mai spus că, în lipsa unor alternative reale, viabile, cel mai sigur și predictibil mod de a asigura gazele pentru Ungaria este un contract pe termen lung cu Gazprom. Iritat de reacțiile diplomației de la Kiev, Szijjarto a spus: ”Ucrainenii nu au nimic de-a face cu ce semnăm și cu cine am semnăm”. El consideră că încercările Ucrainei de a apela la Comisia Europeană pentru a penaliza Ungaria pentru încheierea acestui contract violează suveranitatea Ungariei.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 14

22 de Comentarii

  1. Preturile cresc cu procente mult peste 10 % iar rata inflației este maxim 5 % . Creșterile de salarii, pensii, alocații, dacă vor fi țin cont de rata inflației iar cheltuielile zilnice de preturi.

  2. Umor negru englezesc: Pai daca Anglia a ramas fara soferi de camioane, inseamna ca_camioanele nu circula. Daca_camioanele nu circula inseamna ca in benzinarii ar trebui sa fie mai multa benzina si motorina, ca sa nu se mai bata englejii ca chiorii ptr carburanti. prin benzinarii. Ca doar n-or fi disparut din Anglia taman soferii cisternelor care alimenteaza benzinarile.

  3. Marea resetare seamana cu refeudalizarea accentuata a politicului. Creșterile de preturi vor accentua inegalitatea socială atat de mult incat cei de la baza piramidei sociale nu vor mai conta politic. Se stie ca saracii nu voteaza sau, daca voteaza, o fac intr-o proportie mica fiindca stiu ca votul nu schimba mai nimic in favoarea lor. Informal, va functiona un vot cenzitar asa cum dorea ,,marele” Friedrich Hayek. Inegalitatea sociala va fi accentuata si de noul capitalism care marcheaza corpurile – conditionarea dreptului la munca de vaccinare – exact ca in ritualurile pre-traditionale care aplicau tatuaje alesilor. De asemenea, ,,economia verde” va elimina auto-consumul – care va fi etichetat ca poluant – si va accentua diferentele de competitivitate economica intre clasele sociale si intre state.

  4. Atunci cand se enumera mai multe motive pentru a justifica o cauza e clar ca nici unul din motivele enumerate nu e adevarat.Nu exista un avant nemaivazut in economie ca sa se justifice o cheltuiala suplimentara.Presiunea este de alta natura ,Europa fortand sa recupereze banii pe care i-a facut cadou tarilor europene prin cresterea artificiala a pretului gazului si curentului electric.Deodata nu mai bate vant in Marea nordului,deodata rusii nu mai pompeaza gaz catre Europa desi ei sustin ca parametrii sunt aceeasi conform contractului,toti se mira si constata stupefiati ca se umfla pretul la gaz de parca n-ar sti ca exista o Bursa care se ocupa cu asta.

  5. Cresterile la gaz metan sunt urmare a fatului ca USA s-a opus la proiectele construirii conductelor de transpot caz metan de la rusi spre UE afirmand ca UE fi aprovizionata de USA. Da ca un facut Uniunea Americana a aprovizionat cat de cat in primul an UE iar ma apoi a redus drastic alimenntarea UE cu gaz lichefiat. In schimb a marit foarte mult volumul gazului lichefiat in Australia, China, India si Japonia.

  6. Ce cresteri si ce reduceri daca psd a bagat o rezolutie privind scaderea preturilor la aceste doua servicii care cresc precum ciupercile dupa ploaie, si Ciolos cu usr-istii europarlamentari au votat impotriva scaderea preturilor in sedinta europeana! Asadar, usr si plus dovedesc inca odata ca sunt misionarii mentinuti pentru anihilarea natiunii romane, pentru a fura proprietatile cetatenilor pe motiv ca nu au cu ce plati utilitatile!

  7. Ale noastre capetenii nu afecteaza pe nimeni afara de romanasii care nici decedati nu vor ca sa nu-l mai vada pe Iohannis la pupitru si sa le zica „dragi romani”,ceea ce o sa-i tina si la iarna in forma in aspectul de pinguini ca schimbare promisa la alegeri pe care pinguini Ursula face test de supravietzuire cu multa „energie verde” toata iarna asa cum a declarat.Asa ca ce ne mai trebuie prea multe gaze ca poate iarna mai iese si soarele.

  8. In ce priveste Romania problema este alta. In conditiile in care cel mai mare furnizor de gaze naturale din zona se afla in imediata noastra apropiere, politica romaneasca este marcata de un profund anti-rusism care nu se justifica de nici un fel. Indiferent de motivele invocate care, atentie!, toate apartin trecutului sau pur si simplu fantasmagoriei si toate avand ca efect o iritare tot mai accentuata a Rusiei si, pe cale de consecinta, o relatie din ce in ce mai rece intre tarile noastre, necesitatile romanesti sunt prezente si viitoare. Cum dracu’ sa nu ne altoiasca rusii la pret daca noi suntem asa cum bine stim cu totii ca suntem. Si putem spune ca inca sunt de treaba ca umbla doar la pret. Daca ii apuca tignafesul pot inchide robinetul de tot si sa ne trimita sa ne gasim gaze pe alte coclauri. Si in acest context merita sa avem in atentie si faptul ca in PNRR ne-am asumat „obligatia” de a nu mai utiliza lemnele pentru incalzirea locuintelor. Chestia asta nu vine de la Bruxelles, ci este o proba de „inteligenta” a politicii celor aflati la putere, care cad pe spate de grija poporului roman. Ma-ntreb daca acesti „guvernanti” si-au pus problema cam ce iese din combinatia gaze cu pret fabulos si incalzire fara lemne si cam care ar putea fi reactia populatiei afectata de aceasta „sclipire de geniu”!?

  9. Toata lumea vorbeste despre energiile poluante, pe baza de combustibili fosili, la care bineinteles ca mai devreme sau mai tirziu va trebui sa renuntam, si despre „energia verde”, in momentul de fata inca o utopie si ceva ca si nefolositor, tinind seama de gradul de avans tehnologic al acesteia si de necesitatile actuale (un exemplu „clasic” sint masinile electrice). Dar nimeni (sau aproape nimeni) nu aduce vorba de energia atomica, datorita imbecilitatii „ecologistilor” ajunsi din pacate in unele posturi guvernamentale de conducere, care vizeaza doar eoliene si panouri solare si, cum cineva pomeneste de nuclear, scot de la naftalina Cernobilul si Fukushima !

  10. Solutia (teoretic) e simpla : orice guvern (si nu vorbesc doar pentru romani) care apara intr-adevar interesul national si viata, la urma urmei, poporului pe care il reprezinta, in cazul cresterii preturilor la producatori (revin asupra dreptului Rusiei ca, pentru resursele SALE, sa faca si 1000 de dolari barilul !) micsoreaza TVA-ul, cel putin la bunuri si servicii de prima necesitate, si nu mai e atit de lacom cu taxele si accizele ! Cu alte cuvinte, mai renunta la homari si icre negre, se mai plimba si cu Logan-ul si-o lasa mai moale cu deplasarile, ca sa dau doar citeva exemple ! Dar cine sa faca asta, canaliile astea ?

  11. Lacomia Engie, EON, ENEL n-are legatura cu dispeptica „anal-iza”. E infinit mai simplu, s-a dat ordin la Davos, motiv pentru care cel care a incercat plafonarea a fost bagat la impuscarie. Se va compensa de la buget, adica platesc si cei care nu consuma si romanii vor protesta din mouse.

  12. Imperialistii occidentului nelegiuit: UE, SUA, NATO, FMI oculta iudeomasonică, vor cu orice preț controlul total și global pentru a submina și distruge, cultura, familia, religia popoarelor și a forma o babilonie antihristică, antiumana!
    Pentru asta au inventat două ideologii satanice: capitalism-liberalism și comunism. Capitalismul, societatea de consum pâine și circ, are succes mai mare pentru ca exploateaza viciile omului.
    Pentru îndobitocirea omului  folosesc mijloace de control și manipulare informatice, media, pe care au pus monopol (tv, radio, ziare, net) și mijloace economico-financiare (privatizări, bancheri, asigurări, pensii private). Prin corporațiile lor corup si instaleaza guverne, acapareaza resursele pentru a fi dependenți economic de politica antihristică, prin parazitare cu alogeni si  trădători de neam.
    200 de corporații patronate de oculta iudeomasonică dețin forța economică și politică a 140 de tări: 1% dețin mai mult de jumătate din bogăția lumii !
    Acolo unde nu reușesc îndobitocirea și jefuirea popoarelor, iar acestea își apără prin naționalism și patriotism resursele, economia, cultura, tradiția, familia, nelegiuiții din occident provoacă revolte, războaie, euromaidane, „primaveri” arabe(Ucraina, Serbia, Afgan, Irak, Siria, Libia) „pandemii” planificate pentru haos  si „crize”!
    Astfel, omul, bulversat prin : „dezbină și stăpânește”, „pâine și circ”, stat de „drept”, justițe „independenta”, „refugiati” mahomedani, sodomisti, infracțiuni, virusi, vaccin…va fi manipulat și controlat ca un animal, după care, iudeomasonii din occidentul „civilizat” care au provocat „crizele”, vor veni tot ei ca „salvatori” neomarxisti, prin constrangere, in  condițiile lor:  cip și card, vaccin, pasaport „verde” de vaccinare, control total, dictatura globala, miza : distrugerea crestinismului-căderea în păcat-inrobirea sufletului !  

  13. Nu uitați, în 14 noiembrie 2021, Proiectul SF Politic, pe care îl văluresc împreună cu ziarul național Cotidianul încă din 14 noiembrie 2016, împlinește cinci ani de existență! CINCI! Un proiect unic în lumea asta, un proiect original, un proiect haios sau tembel, iubit sau înjurat meserie de comentatori. Să fiți iubiți cu toții. Pregătiți șampania și pupăturile. Între timp, dacă aveți chef, comentați acești 5 ani de existență cum vă lasă inima.

    Să fiți iubiți.

    Ovidiu Bufnilă, pe bune

  14. Ungurii au dreptate ca isi vad interesul. Lumea arata catre ei cu degetul de parca asta ar fi ceva rau. La fel face de fapt si Germania, dar la o scara mult mai mare, ca doara ei au pus umarul la construirea gazoductului North Stream 2. Ucraina a fost ocolita de rusi, ceea ce ne afecteaza si pe noi. Daca ne uitam un pic pe harta vedem in jurul nostru ca Bulgaria, Serbia si Ungaria, tari cu o politica ponderata in relatia cu Rusia, primesc gaze, pe cand Romania si Ucraina mai putin. Probabil ca articularea noastra si a ucrainenilor de catre rusi este rezultatul politicii externe duse de noi si de ei.

  15. Germania revine la electricitate din carbune, urineaza pe tot ce spun conducatori nemti ai CE ! Este o prostie enorma, de Joha, sa renunti la epuizarea unei resurse !

  16. „legea cererii si a offertei” obliga producatorii sa actioneze cu anticipatie:
    -dupa ce se termina mangalul(de frecat) se va trece la ars gazul…..

  17. @Gabriel Liingeanu
    -da, ai evitat cum ai putut:tatuaj in loc de circumcizie.
    in rest esti un materialist de duzina care se gandeste la ce sa bage pe gura si ce sa traga pe pwola.
    te faci ca nu stii de vibranta democractie de pana acum,
    te faci ca nu sti ca de 31 de ani ASTIA tot voteaza NU ALEG.

  18. @Gabriel Liingeanu … ti-am citit cometariul cu atentie !

    Unde crezi tu ca duce trendul social evolutiv accentuat de tine in comentariu ?

    Unde-a dus, istpric verificat, MEREU trendul asta … de-a face, relativ epocii analizate istoric, saracii mai saraci si mai ulti si bogatii mai bogati si mai putini ?

    Poti da … optional rezultatul final … poti garanta ca oamenii au azi raportat la trecut … mai multa rabdare-sociala cu semenii lor care si-o „i-au in cap” ?

    …sau crezi/deduci si tu … ce se-ntampla va re-avea un terminsu sangeros …in viitorul mediu sau indepartat ?

    Inca ceva: — crezi ca se mai poate schimba „trendul” actual vizibil din mers … sau soarta sangeros-istoric-ciclica-finala-l mai poate schimba …temporar ( in ciclicitatile istorice ale omenirii ….privind retro dintr-un viitor UTOPIC-azi !) ?

    😉

  19. Bai dobitoacelor! Nu v-a obligat nimeni sa renuntati la carbune, energie nucleara, petrol si gaze in favoarea morilor de vant si panourilor solare, fara un „back up” plan solid. „Inverzirea” fortata de globalistii satanisti e rezultatul!
    Acei miliardari, precum Soros si acolitii lui de la Davos, nu o sa sufere ca s-a dublat/triplat gazul/benzina sau electrica. Ca ei au far’de numar….Da’ voi ce aveti? (burta lipita de spinare)

  20. Acum cel putin luati exemplu de la Polonezi si Unguri, fraieri stricati ce sunteti!. V-a trebuit UE? Luati UE!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.