În România plouă cu proşti! În România plouă cu proşti! În România plouă cu proşti! De dimineaţă şi până seara în ţara asta plouă cu proşti.
Cu oameni cuminţi mai dă câte o rafală. Cu oameni buni la suflet, uşor, o boare de dimineaţă. În rest, vreme mohorâtă cu oameni fără de suflet, batjocoritori şi proşti cât cuprinde. M-a prins o ploaie de proști si m-a udat leoarcă din cap si până-n picioare… și acum mi-e al dreak de frică să nu răcesc, pardon… să nu mă prostesc cumva cu totu’… Uite-așa dau nas în nas cu deputatul. Deputatul? Tocmai el. De la ce partid?
Păi nu mai știu de la care partid. Poate de la PSD? Poate de la PNL? Poate de la USR? Poate de la PNG? Poate de la UNPR? Poate de la PSM? Poate de la PIN? Poate de la PLD? Poate de la PC? Ei, lasă, ce importanță mai are? Aflarea Politicii e suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent.
Spiritul liber violentează politica părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui.
Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al politicii prin observare şi mărturie. El, deputatul, observatorul, se uită prelung la mine. Ar dosi ceva la spate, așa, ferindu-se de privirea mea. Să-l întreb? Să nu-l întreb? Nu-l întreb. Să moară el de necaz că nu-l întreb. Și el deschide gura, așa, într-o doară. Să-mi spună pe șleau. Uite, merele astea de aur! Chiar așa, mere de aur?! Păi da. Păi cum?
Le-am cumpărat din piață. Dar nu e închis la piață? Păi s-a deschis. Adică am pus eu o vorbă bună la ISU și s-a deschis piața. Păi de ce-ați închis-o? Au murit acolo oameni de frig. N-am știut, mi se plânge deputatul. Păi e nasol, să știi, o să fie revoluție, mai bine ai face s-o ștergi din țară, ăștia-s foarte nervoși, or să vă belească pe toți, el se uită cruciș la mine, așa e cum îți spun. El îi tot dă înainte cu merele lui de aur care chiar de aur sunt. Uite, vezi, de când le-am cumpărat, de-acum un ceas, merele astea de aur au mai crescut nițel.
Tu ce crezi? Păi dacă sunt de aur! Astea cresc vertiginos. Da-s mere otrăvite, ai grijă ce faci cu ele. Dar sunt din aur. Și aurul ce-i? Scliviseală. Păruială. Omor. Neorânduială, aurul e ochiul dracului. Banul e. Totuna. Ne mai ciorovăim un pic, ați dus țara de râpă, el, nu și nu, au idei îndrăznețe. Fugi, băi, deputatule, ați furat de-ați rupt. Iar merele astea de aur îți fac de petrecanie, să știi. Nu e în regulă cu ele, uite ce-au mai crescut de când stăm noi de vorbă aicea. Poate e din cauza câmpului magnetic terestru. Poate, nu zic nu.
Dar eu cred că merele astea de aur își trag seva din obida poporului. Nu pot crede, mă păcălești. Și cum stăm noi și ne gargarisim, ce să vezi?! Din capul străzii izvodește o hărmălaie de nedescris. Vin unii cu furci și topoare, cu bolovani și cu bâte. Uite, vezi, am avut dreptate?!
@ Pentru cititorii care citesc pe șest ficțiunile din acest proiect, fără să se arate la față cum e normal într-o lume virtuală respectabilă, cu aplomb și pampon, încă de la debutul acestui proiect unic prin natura lui în întreaga lume, cheia acestui ficțional este: Spiritul liber violentează politica părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum. E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui.