Petreceri ”sparte” de polițiști

Forțele de ordine au intervenit la peste 4.400 de evenimente în ultima zi a anului 2020, au constatat 909 infracțiuni și au dat 6.900 de amenzi în valoare totală de 2.192.604 lei. Acțiunile personalului MAI au vizat prevenirea riscurilor și a faptelor antisociale, precum și combaterea unor infracțiuni grave și acordarea de sprijin cetățenilor aflați în situații de pericol.

În noaptea de Revelion, la numărul unic de urgență 112 au fost sesizate 3.598 de evenimente care au necesitat intervenția structurilor MAI. Dintre acestea, 1.242 au vizat situații de urgență sau acordarea primului ajutor medical de către echipajele SMURD.

În ultimele 24 de ore, polițiștii, jandarmii și polițiștii de frontieră au fost sesizați cu privire la 909 posibile infracțiuni, 243 de autori fiind prinși în flagrant. În plus, au fost depistați 7 urmăriți național sau internațional.

Mai multe petreceri de Revelion au fost „sparte” de Poliție în Timișoara și județele Giurgiu și Teleorman. Cei mai mulți petrecăreți au fost găsiți într-un local din orașul Bolintin Vale, județul Giurgiu.

Polițiștii din Timișoara au mers în jurul orei 03.00 pe Bulevardul Cetății, unde se aflau, într-un local, 16 persoane. Pentru abaterile constatate au fost aplicate sancţiuni în valoare de 7.500 de lei participanților, iar organizatorul petrecerii a fost sancționat cu 2.000 de lei.

În Teleorman, polițiștii au fost sesizați că în comuna Drăgănești de Vede are loc o petrecere privată, organizată de către persoane din localitate, într-o societate comercială. Polițiștii au identificat 10 persoane, fiind amendate cu 5000 de lei diecare. Sancțiune a primit și organizatorul. Atât organizatorul, cât și ceilalți participanți au plecat din local, fiind îndrumați să meargă acasă.

În județul Giurgiu, poliţiştii au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor impuse pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei Covid – 19. Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la organizarea unei petreceri într-un local public din orașul Bolintin Vale. La adresa respectivă au fost identificate 23 de persoane. Atât administratorul localului, angajații localului, cât și participanții au fost sancționați cu 2.000 de lei, pentru participarea la evenimentul privat şi pentru nerespectarea măsurilor de protecţie sanitară.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

11 Comentarii

  1. Exceptand cazurile medicale si/sau incalcari ale ordinii publice, politia nu are nici-un drept sa „sparga”petreceri preiljuite de ANul NOU.
    NU IOhnanis si slugile permit sau nu petreceri ocazionate de marile sarbatori crestine.
    Fara ele, esecul „marilor autoritati”in fata covidului este demonstrat.A sustine ca in conditii de masca,distanta si altele aceste petreceri sunt „pericol”inseamna amerge in absurdul unor impotenti ce sustin ca esecul datorat lor,s-ar datora acestor ocazionale petreceri de Anul Nou sau alte eveniment ca nunti,botezuri ,aniversari.Cu conclucrarea dintre oameni si „autoritati de experti”,care de fapt nu fac nici-o preventie, oamenii pot fi lasati liberi sa duca o viata pe un fagas normal inclusiv in cazul organizarii acestor petreceri de la evenimente.”vinarea”lor absurda si abuziva evoca urmarirea crestinilor din vremuri de prigoana,vinati de stapaniri ce-i persecutau religios.Intoarcerea la lumea fara credinta ,este dorinta predilecta a slugilor ce-l slujesc pe anti-ortodixistul din deal.Doar el este liber la biserica lui evanghelista-lutherana ,acest minoritar religios ce persecuta ORTODOXII.Pt.ca stie ca sunt cei mai numerosi si cultul sau ,fara rasunet in inima noastra.Un neo-luther dusmanos si abuziv,detinand niste prerogative folosite impotriva ortodoxismului majoritar.Un agent de discordie si persecutie fata de Credinta crestin-ortodoxa.

  2. O armată de dobitoci aflata in slujba unui dobitoc fără limită.
    Trăiască delațiunea. Ea a facut din om neom si din cetățean o bovina cu cap de strut congelat.

  3. Daca stati dupa incasarea amenzilor date, cred ca aveti de asteptat pina cind va zbura porcul ! Nu, taica, solutia e : citeva luni bune de zile cu „munca in folosul comunitatii” (munca silnica, pentru cei care au trait si alte perioade). Adica, mai concret, toate jigodiile astea criminale gasite in neregula obligate ca in fiecare dimineata la ora 8 sa se prezinte la primaria sau postul de politie din comuna sau orasul respectiv, una bucata matura, una bucata perie si una bucata galeata date fiecaruia (fiecareia), dupa care 200-300 de metri de trotuar, sa zicem, dati zilnic spre curatare ! Nici un fel de hrana asigurata iar cine refuza bagat(a) direct la „zu haus” unde, tot asa, hrana si medicatia eventuala asigurate si platite ori de catre ei ori de catre familii !

  4. Lauda de sine, nu miroase-a bine, spune un proverb romanesc, ceea ce este, culmea, adevarul pur! Astia se scalda in diminuarea nivelului de trai al altor cetateni in loc sa gaseasca alte metode de comunicare cum exista in tarile real civilizate! Romania nu este decat un sat cu lumina impanzit de tot felul de clanuri, culmea, sunt cele mai multe clanuri in functii demnitare si decizionale!

  5. Pentru toti imbecilii care lauda „faptele de arme” ale unor derbedei jegosi care, la rindul lor, au decis ca ei sint mai smecheri si in noaptea de Anul Nou trebuie sa stea rît in rît cu Maricica sau cu Costel, „intr-un cadru festiv si intim” de 200 de persoane : as putea paria ca faceti parte din categoria celor care (acum cind scriu tocmai se desfasoara) nu pot urmari concertul de la Viena, fiind prea mahmuri dupa o noapte petrecuta pe „Antene”, cu cocalarii, patachinele si manelele de acolo !

  6. @ Jhonn Strauss…- dupa ce ai petrecut noaptea de Anul Nou, îmbrăcat în pijama si cu papion la gât constiintei, te-ai trezit, ti-ai luat costumul de blugi Levis Strauss, pe care ai dat o avere pe timpul răposatului, apoi te-ai așezat treaz, dar cu constiinta adormită in fata televizorului, urmărind transmisia in direct, pe TVR1, a concertului de la Viena, după care supărat nevoie mare pe cei care n-au uitat ca viata merita trăită în colectivitate si alături de cei dragi, ai trecut la binecunoscutul refren al intelectualilor de dreapta progresista: incultilor si mahmurilor. Ce stiti voi ce-nseamna muzica si literatura clasica? Manele sunt hrana voastră si antenele, nu obiectivismul si inteligenta celor de la Digi24, Realitatea, Hot News, B1.
    Ps. Mi s-a parut mie, sau erai in sufrageria goală, admirand sala goală în care orchestră se incapatana sa-ti demonstreze că se poate canta liber si fără masca in ziua de Anul Nou in anul pandemiei. O fi fost si ei amendați pentru sfidarea ordinelor? E adevarat ca dirijorului i-au confiscat bagheta?
    Glorie mitianului roman.

  7. De obicei scriai mai cu haz si mai corect („Levis Strauss” ??), de data asta chestiile debile pe care le insiri pot fi puse, cred eu, pe seama orgiei de azi noapte, cu fasole la borcan, piftie de „adidasi si calculatoare” si bere Timisoreana la pet, alaturi de matracuca cu bigudiuri in par si felii de castraveti pe mecla ! Promis, cind o sa inceapa pijamaua de care vorbesti sa se mai rupa pe la coate si genunchi, sa stii ca ti-o donez, ca sa ai si matale in ce sa mergi elegant imbracat la opera, unde probabil ca vei invita doamnele la dans ! … Cu doua mici precizari, prostovane : am urmarit concertul de la Viena pe un post strain (francez), Franta fiind tara in care chiar lucrez (in proiectare) spre deosebire de matale, cu studii superioare la „Facultatea de speriat portofele in metrou” ! Iar posturile tv enumerate … scuze, iar ai nimerit „pe linga” ! Le consider niste pubele, adevarate cuibulete securiste de manipulare si de prostit prostii ! Daca le urmaresti, e treaba matale …

  8. Cum spuneam, am spus si voi mai spune: politie, jandarmerie = grupuri legal organizate pentru terorizarea cetatenilor. Atat. Datoria lor reala si-au uitat-o demult. Suunt doar niste caini de paza langa bipezii stapani, neomarxisti nazistoizi (combinatia este perfect posibila, iata).

  9. Acum am înțeles de ce vor să fie considerați ca activând (cu drepturile de rigoare) în prima linie a luptei:s-au chinuit să scrie amenzi cu mult mai mult decât erau obișnuiți și pentru milițieni este un efort considerabil!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.