Moare și boala în cantinele spitalelor noastre!

Nereguli grave în bucătăriile unor spitale. Comisarii au găsit mâncare pentru bolnavi expirată, mizerie, frigidere cu rugină, rafturi şi mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură.

UPDATE Viceprimarul Capitalei, Horia Tomescu, l-a demis miercuri pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sfântul Ștefan, în contextul în care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a descoperit, în urma unor controale, mai multe nereguli în cadrul spitalului.

”L-am demis azi pe managerul Spitalului de Pneumoftiziologie Sfântul Ștefan. Controlul de specialitate de ieri al inspectorilor ANPC a arătat că există probleme mari de igienă, mentenanță și funcționare la bucătăria spitalului. Consider că neregulile identificate sunt de netolerat și incompatibile cu standardele de îngrijire la care au dreptul bucureștenii. Problemele nu sunt de ieri, de azi, ceea ce arată o lipsă totală de preocupare a managerului pentru binele oamenilor bolnavi în timpul care a trecut din 2018 și până acum, de când ocupă această poziție la Spitalul Sf. Ștefan de pe vremea administrației Firea”, a declarat Horia Tomescu.

Pe lângă demiterea managerului,Tomescu a dispus ca ASSMB să verifice respectarea tuturor normelor de igienă alimentară de către spitalele din subordine și să colaboreze cu inspectorii ANPC pentru îndeplinirea standardelor cerute de lege. „Tot personalul din spitale trebuie să înțeleagă că siguranța și sănătatea pacienților trebuie să fie pe primul loc”, a spus viceprimarul.

Comisarii pentru Protecţia Consumatorilor ai Municipiului Bucureşti (CPCMB) au amendat cu 32.000 de lei cantinele a două spitale bucureştene şi au decis oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor, a anunţat marţi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

„În urma controalelor întreprinse la blocurile alimentare ale Spitalului de Boli Cronice Sf. Luca, Spitalului Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială Prof. Dr. Dan Theodorescu şi Spitalului de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan, au fost constatate nereguli importante. Acest lucru i-a determinat pe comisarii CPCMB să ia decizia aplicării unor sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 32.000 lei, precum şi aplicarea măsurii complementare de oprire temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor, pentru cantinele a două dintre spitale”, se menţionează în comunicat.

Cel de-al treilea spital, respectiv cel de chirurgie oro-maxilo-facială, nedispunând de o bucătărie proprie, realizează servirea mesei către pacienţi folosind serviciile firmei de catering Deco Luk Style SRL, la care a fost extins controlul şi unde a fost, de asemenea, oprită temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor.

Echipe ale Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti (CPCMB) au verificat marţi modul în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în trei dintre spitalele administrate de Primăria Capitalei.

„Până la multele teorii ale conspiraţiei, hai să ne dăm în leagănele rupte şi nefinanţate, cu toate că solicitări există de mult, hai să luăm tramvaiul către spital şi, dacă nu ne îmbolnăvim aşa, sigur o facem cum ajungem la destinaţie. Păi, moare şi boala în cantinele verificate de noi astăzi! Păi, moare bacteria şi orice virus în paturile desfundate şi învelite în păturica stră-străbunicii!
Dacă scapă din pat în viaţă, moare boala mâncând din cantine ‘cateringul’ din service sau cum s-or numi sursele de mâncare cu destinaţia, culmea, bolnavi! Vizionare plăcută celor care ar trebui să aibă ca prioritate sănătatea şi viaţa consumatorilor. P.S.: Păi, când trebuia să umblăm cu mască şi mănuşi, să stăm la distanţă unii de ceilalţi, care era teama? Că împărţim inegal infecţia din tramvaie sau faptul că, odată ajunşi în spitale, nu inspirăm bacteria şi virusul potrivit?”, a transmis Horia Constantinescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).

Printre abaterile constatate de comisarii ANPC la cele trei spitale controlate au fost: lipsa autorizaţiei de funcţionare sanitar-veterinare pentru bucătăria Spitalului de Pneumoftiziologie Sf Ştefan, existenţa în spaţiile de depozitare a unor produse alimentare cu data durabilităţii minimale depăşită, în timp ce unul dintre blocurile alimentare – format din cameră de preparare, magazie, cameră frigorifică – prezenta pereţii cu tencuială căzută, tavanul cu infiltraţii şi pavimetul deteriorate, cu plăci de gresie lipsă, frigidere cu rugină, rafturi şi mobilier depreciate, cu un grad avansat de uzură.

De asemenea, în locurile menţionate erau utilizate veselă depreciată, cu uzură avansată, ustensile cu rugină, frigidere neigienizate cu prezenţa unor insecte moarte, hote din inox neigienizate cu acumulări de grăsime şi arsuri, era folosit un sistem de ventilaţie neigienizat, în timp ce coloanele de apă şi calorifere din zona bucătăriei prezentau vopsea exfoliată, ceea ce determină formarea de rugină etc.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

8 Comentarii

  1. Nu se spune nimic de subfinantarea sanatatii, de numirea managerilor de spitale pe criterii politice, nu de competenta, de amestecul autoritatilor locale in luarea de decizii.

  2. Bre,de vrei sa te sinucizi pur si simplu te internezi in spital de stat..Toata smecheria e ca nu sti dinainte cum ,,eroii,,te vor termina cu zile.Malpraxis medical din cauza unui ,,erou,, prostanac intrat pe pile si relatii ? Ars de viu ca ,,eroii,,de pe tura de noapte dorm prin diverse cotloane sau fac sax prin birouri? Tinut legat de pat zile si nopti fara apa si mancare ? Cazut in cap de pe targa ca ,,eroii,,sunt mai atenti sa butoneze in telefoane si sa asculte muzica decat la bolnav? Tavalit bine de niste ,,eroine,,grase ca niste scroafe care iti dau la pateu si coaste de ,,intraznesti,,sa iesi din camera fara aprobarea lor ? Pas cu Pas.E o mare diversitate de ,,oferte,,la ,eroii,,lui nea Klausica unde poti inchina steagul vietii prin suprindere.Ghinion.Mari hahalere bre.Mari.Bre,din zece angajati sanitari doar daca 1-2 isi fac meseria ,restul sunt rubedenile sefisorilor,codosii,pupincuristii ..care de doar stau pe telefoane,cafele,barfe si mananca si fura din ratiile bolnavilor. La masa bolnavilor,daca mai ajunge si astea,nu vezi decat doua felii de paine unse cu margarina si o cana de ceai ce arata a apa chioara.Ghinion.Rominia euriopeana,Rominia norr-maa-laaa,Rominia lucului binee fecut.Hei Siktir.

  3. Vorbesti prostii! Proabil esti unul ce faci parte din sistemul ticalosit mafiot securist (Petrov si ai lui stiu). Bugetul acordat sanatatii in acesti ani postdecembristi a fost urias tocmai pentru ca abonatii securisti deghizati in oameni de afaceri sa fure ca in codru. S-au furat zeci de miliarde de euro, sanatatea este o mina de aur pentru borfasi. Oricate miliarde li s-ar aloca, spitalele tot cu gardurile carpite vor fi. PS: Poza spune totul: o firma a unui borfas care a incasat (si a impartit ) bani grei a dat vopseaua pe pereti in batjocura, vopsind si placa cu „salon bolnavi”. Cei care i-au platit nu au sesizat lucrul de mantuiala ?

  4. Da to’arasi sa mergem la spitalele private . Intradevar sunt conditiide hotel de 4 stele acolo. Si medicii de la stat au program si acolo. Incercati si vedeti diferenta . Si cum sunteti tratati de aceiasi medici in 2 spitale diferite… Plus ca spitalizarea la privat pe zi este undeva la 4-5.000 de lei .Si da -politicul s-a implicat adinc in spitale si in bugetul sanatatii . Prin anii 2000se luau bani de la sanatate si se dadeau „salariile compensatorii „pentru disponibilizarile din industrie .De ce nu poate fi director de spital un finantist si director adjunct (cel ce raspunde de instrumentar si actul medical ) un medic ?Medicul cunoscind nevoile spitalului si finantistul de cheltuieli ? Si la spitalele de stat mai intervine ceva ,dau un exemplu: daca trebuie cumparat i litru de diluant si unul de vopsea ,se organizeaza o licitatie . Daca spitalul este din Botosani si cel ce cistiga licitatia dinArad ,cit costa oare vopseaua si diluantul in final ? Cu transport cu tot . ( Caz intilnit in timp ce reparam o masa de operatii la un spital . Spital undeam incercat sa fac ceva pentru medicii de acolo care m-au pus pe picioare ). Toata gratitudinea mea pentru acei medici.

  5. Exista pe timpuri o moda: gardienii si sefii mancau zilnic din mancarea detinutilor iar personalul medical din mancarea bolnavilor, mai ales in timpul garzilor de 24 de ore. Se mentine naravul? Intreb doar.

  6. @ un curios – da medicii maninca din mincarea ce se da bolnavilor. Numai ca portia este mai mare.

  7. Cum se sifoneaza banii pentru spitale sunt subiecte vechi si arhicunoscute dar nu se ia nici o masura si nici nu se rezolva ceva decat pentru moment.Firme infiintate peste nopate, prin comune de langa orase[ca sa nu le controleze nimeni] cine stie in ce conditii pregatesc mancarea ,apoi le transporta cu microbuzele de pasagerii printre picioarele acestora catre spitale mari din orase.Nu tu masina frigorifica,nu tu masina speciala pentru alimente.Iar contractele pentru reabilitarea spitalelor se fac[de exemplu] prin negociere cu conditia unui apartament complet mobilat . In occident exista in fiecare spital medic specializat in alcatuirea meniului fiecarui pacient in functie de bolile acestuia .Externalizarea mancarii pentru bolnavi s-a facut special pentru sifonarea banilor,intrucat daca unui pacient bolnav cu stomacul ii mai dai si mancare cu vegeta care contine piper,l-ai dat gata.O mancare nesupravegheata pentru niste bolnavi cu imunitate scazuta, poate sa fie fatala,dar cui ii pasa.Unele lucruri sunt si din indolenta angajatilor. cu spalatul cu acelasi mop si in saloane si la WC ,cu niste cordoane din tifon negru de imputit pentru electrocarfiograma [aparat vechi], cu cutii murdare pentru tampoane sterile etc,fara dezinfectanti pentru maini,fara sapunuri la WC[nici macar pentru rezidenti] .Deci furtul este amestecat cu indolenta si nesimtirea fata de pacient.Odata omul ajuns pe mana lor,in spital nu mai carcaie,accepta tot,nimeni nu comenteaza,nimeni nu se revolta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.