Prima întâmplare la care mă refer s-a petrecut la câtva timp după ce, în 1996, în urma alegerilor, Convenţia Democrată venise la putere, iar din rândul partidelor politice care o compuneau se ridicau unii politicieni relativ tineri, cu certe perspective. Între ei făcea o figură aparte o doamnă care afişa un anticomunism violent şi strident.
Este amănuntul ce l-a intrigat pe un bun prieten de-al meu, care până la pensionare, puţin înainte de 1989, lucrase la o foarte importantă revistă săptâmânală.„Ascultă la mine, care am o vârstă de mii de ani, atitudinea asta a madamei îmi sună ciudat!“, îmi repeta el.
Concomitent, mâna dreaptă a directorului publicaţiei la care eram angajat, pe care unii colegii îl porecliseră Pico della Mirandola, cu trimitere la faptul că, asemeni faimosului enciclopedist, şi al nostru apărea tot mai des ca un ins care se pricepe la toate (politică, finanţe, economie, cultură, agricultură, sport, film, showbiz, etc., etc.), tocmai lansase ideea ca ziarul nostru să promoveze candidatura respectivei la Preşedinţia României. El făcea trimitere la faptul că, în campania prezidenţială din SUA, marile ziare îşi anunţă şi susţin candidatul preferat. Numai că Pico della Mirandola dâmboviţean nu ştia că, în SUA, opţiunea respectivă devine publică doar când în cursă au rămas cei doi candidaţi principali, respectiv cel democrat şi cel republican. Cum pe zi ce trecea insul devenea tot mai important, un dialog cu el era din ce în ce mai dificil, ca să nu mai zic că era practic de neconceput să ai altă părere decât el.
În atare context, într-un august am plecat în vacanţă într-un sat din Oltenia, iar într-o zi am ajuns la un popas turistic aflat pe raza localităţii natale. Acolo, patronul m-a prezentat unui grup de notabilităţi aflate la o masă bogată. La un moment dat mi-a precizat că stau lângă un consătean prin soţie. Mi-am întrebat vecinul despre cine e vorba şi mi-a răspuns prompt. Atunci mi-am amintit că auzisem câte ceva despre el, în primul rând că fusese ofiţer de securitate undeva, în vestul ţării. De altfel, mesenii i se adresau cu „domn colonel“.
Am vorbit cu el câte în lună şi stele, până m-a abordat direct: „Nu vreţi să vă dau ziarului dosarul de informatoare al…“, şi a rostit numele duduii de care aminteam la început. Instantaneu mi-a venit în minte nea Dan, cu suspiciunea lui apăsată. Apoi, în gând a apărut întrebarea dacă mă puteam duce cu aşa ceva la ziar, tocmai în contextul conturat de Pico della Mirandola de Dâmboviţa. Cu „domn colonel“ am convenit cum şi unde să-i dau un semn dacă am răspuns la oferta lui.
Ajuns acasă la ai mei, i-am dat imediat telefon lui nea Dan şi i-am povestit pe nerăsuflate totul. Mi-a răspuns că nu e deloc surprins, că era sigur.L-am întrebat apoi ce să fac cu oferta pentru ziar. Mi-a zis s-o prezint extrem de prudent directorului, cu mari precauţii. Aşa am făcut, piticul bolşevic, deşi şocat de cele auzite, a luat act de informaţie.
Nu ştiu dacă şi când a discutat ceva pe tema asta cu Pico della Mirandola autohton, au trecut câteva luni bune şi, într-o miercuri, m-a chemat la el şi mi-a spus să plec urgent după dosar. Mi-a dat o pungă plină cu bani, după cum auzisem atare documente se cumpărau cu sume mari de tot, şi mi-a zis să nu vin fără el.
L-am găsit acasă pe consăteanul meu prin soţie şi l-am abordat direct: „Am venit după dosar. Cât ne costă şi cum facem?“. Părea că nu auzise întrebarea, nu mă băga în seamă. Am insistat, i-am explicat că se va proceda cu toată discreţia, etc., etc. „Na, na, na. Acu` o dăm în gât când stabilim NOI. Înţelegi?“ Apăsa pe NOI şi lungea cuvântul din trei litere. Am rămas fără replică şi, când m-am dezmeticit, am încercat să reiau oferta, îmbogăţind-o, înfrumuseţând-o, făcând-o mai tentantă. Totul în zadar.„Frate, ţi-am spus clar: la loc comanda. Acum, NOI decidem ce, cum şi când!“.
Am plecat cu coada între picioare, explicându-i cam speriat piticului bolşevic schimbarea de macaz. El a mimat unele semne de nemulţumire, apoi a abandonat subiectul, până într-o zi, în care pagini întregi din ziare îl prezentau pe larg. Steaua în ascensiune s-a stins brusc, şi-a dat demisia din toate posturile oficiale deţinute, dispărând de pe scena politică.
citiți continuarea materialului în varianta digitală
Povestea cu securistii din satul natal are un punct slab, individa respectiva, „in ascensiune”, era ofiter acoperit,
gaselnita Securitatii cu „informatorii/turnatorii” fiind o diversiune! Un adevar este incontestabil, Securitatea a
condus Romania fara intrerupere exact prin concursul zecilor de mii de deplin conspirati/ilegali…
De ce un Stat candva stabil , suveran si destul de independent a ajuns intr-o stare de captivitate , de dependenta si de umilinta !!! Este un semn de intrebare pt multi concetateni onesti . Cat de mult rau a provocat Romaniei „cotitura” din 89 si cat de multe probleme au fost provocate de „misiuni străine” ori de „colonei pensionari” ? Cite probleme financiare, deficiențe morale, de personal am vazut la ciudata clasa politica „emanata” dupa spectacolul dramatic din 89 . Externalizarea unei intregi economii , alienarea unei intregi societati; specula cu arhive si info in interes privat. Armata si serviciile nationale transformate in clienti pt diverse firme civile din industria armamentului si securitatii. Dictatura comunista inlocuita cu dictatura prețurilor si afacerilor, a „soluțiilor la cheie” importate. Democratia sau democratura sunt afaceri banoase cu statul pt nenumarate Companii transnationale ce furnizează, via „colonei pensionari”, echipamente necesare forțelor militarizate, know-how samd . Cât de mult si-a „externalizat” Statul atributiile sale asupra puterii și ce înseamnă asta pentru „controlul democratic al societatii”? „ Privatizarea” a progresat deja in toate ramurile societatii, in toate birourile statului, de la primarii la ministere si agentii guvernamentale. Este o mare necunoscuta ce consecințe fatale ne pot aduce aceste confuzii politico-economice în viitor…