“Camille Claudel 1915”, filmul biografic despre fosta studentă şi amantă a sculptorului francez Auguste Rodin, artista Camille Claudel, va intra în cinematografele româneşti începând de vinerea aceasta.
Regia este semnată de Bruno Dumont (“Humanité”, “Flanders”, “La vie de Jésus”), iar rolul lui Camille Claudel este interpretat de actriţa Juliette Binoche (“Pacientul englez”, “Trei culori: Albastru”, “Caché”, “Chocolat”).
Născută în 1864 în nordul Franţei, Camille Claudel este o sculptoriţă, sora mai mare a scriitorului Paul Claudel. Camille Claudel este mai întâi studenta lui August Rodin, apoi devine amanta lui pentru următorii 15 ani. Îl părăseşte pe sculptor în 1895, la vârsta de 31 de ani.
După 1905 apar semnele unui dezechilibru psihic. Îşi distruge o mare parte din statui, dispare pentru lungi perioade de timp, manifestă simptome de paranoia şi este diagnosticată ca schizofrenică. Îl acuză pe Rodin că i-a furat ideile şi că a pus la cale asasinarea sa.
În peisajul arid din sudul Franţei
În 1913, după moartea tatălui ei şi după 10 ani de izolare petrecuţi închisă în studioul său din Paris, familia (în special fratele ei) o internează mai mult sau mai puţin forţat într-un spital de boli mintale de la periferia Parisului. Apoi, în 1914, pentru a o adăposti de avansarea trupelor nemţeşti în Franţa, pacienta este mutată într-un azil din provincia Vaucluse, sudul-estul Franţei. Diagnosticul aminteşte de “mania persecuţiei bazată pe imaginaţie şi falsa interpretare a realităţii”.
Acţiunea filmului “Camille Claudel 1915” este plasată în anul 1915, perioadă în care artista Camille Claudel (interpretată de Juliette Binoche) este internată în acest azil, la insistenţele familiei. Aici ea duce o viaţă retrasă, în aşteptarea fratelui ei mai mic, Paul Claudel, şi nu va mai sculpta niciodată până la sfârşitul vieţii.
Izolată în spitalul de psihiatrie
“Camille Claudel 1915” este un film auster, exigent, aproape imobil, în care fiecare pare că stă la pândă.
Filmându-i separat pe Camille şi pe fratele ei, şi apoi reuniundu-i, regizorul pare să confrunte două atitudini, două morale, două concepţii de viaţă şi asupra credinţei. El crede în Dumnezeu şi în el însuşi, se află într-o lume a certitudinilor. Camille nu are nimic, se îndoieşte de tot, se luptă în fiecare zi cu suferinţa şi deriziunea.
Juliette Binoche o interpretează admirabil pe sculptoriţa dezamăgită, internată în spitalul de psihiatrie.
O vedem din spate, cu ceafa subţire sub părul în dezordine, în lumina albastru-cenuşie, într-o arhitectură de mânăstire. Se lasă condusă la baie, inertă, de două călugăriţe binevoitoare, dar ferme. În 1915, Camille nu mai este persoana statuară şi pasionată.
Jean-Luc Vincent
“Camille Claudel 1915” este o adaptare liberă bazată pe corespondenţa dintre Paul Claudel şi sora sa, Camille, precum şi pe înregistrările medicale de la acea vreme.
Dumont optează pentru această femeie rătăcitoare printre alte fiinţe indiferente şi totuşi atât de apropiate, pentru o figură pe care să se întâlnească relele pământului, surâsul şi aşteptarea.
Pelicula a fost selectată în competiţia oficială pentru “Ursul de Aur” a Festivalului Internaţional de Film de la Berlin, 2013.
În spatele camerei de filmat
Întâlnirea dintre Camille şi fratele ei, Paul Claudel
De-a lungul timpului, regizorul Bruno Dumont a primit premii importante precum: “Premiul Juriului” la Cannes 2006 pentru “Flanders” şi la Cannes 1999 pentru “Humanité”, “Golden Camera” – Menţiune Specială în 1997, pentru “La vie de Jésus”. Tot pentru acesta din urmă, în 1998 a fost nominalizat la categoria “Debut” la “Premiile César”. În 2009, criticii internaţionali i-au acordat premiul FIPRESCI la Festivalul de la Toronto pentru pelicula “Hadewijch”. Iar în 2003 filmul său “Twentynine Palms” a fost nominalizat la “Leul de Aur” la Veneţia.
Regizorul Bruno Dumont povesteşte că a primit un SMS de la actriţa Juliette Binoche cu rugămintea de a lucra împreună exact când citea o carte despre perioada în care sculptoriţa franceză era internată. “Ştiam că Juliette are cam aceeaşi vârstă cu Camille Claudel din acele timpuri. În plus, îmi doream foarte mult să fac genul acesta de film, despre încarcerare şi inactivitate”, spune regizorul.
De cealaltă parte, actriţa Juliette Binoche îşi aminteşte momentul: “Bruno mi-a zis: «Această femeie nu face absolut nimic, este neutră – neutră e unul din cuvintele lui favorite – aşa că noi o vom urmări în acest nimic»”.
“Ideea mea era să filmez oameni normali care suferă de boli mintale”, recunoaşte regizorul. “Aşa că a trebuit să căutăm un loc în care platoul de filmare să se afle în vecinătatea imediată a bolii. Cu alte cuvinte, a unui spital în care doctorii să fie de acord să lase pacienţii să fie parte din filmul meu.”
Secvenţă din film
Acest loc a fost găsit, aşa că majoritatea surorilor medicale, a personalului medical şi chiar a pacienţilor nu sunt actori, ci oameni reali, care au acceptat să apară în acest film. Juliette Binoche chiar a fixat această regulă: toată lumea din platoul-spital să o strige pe numele personajului ei, “Camille”, şi nu Juliette.
Regizorul spune că sarcina lui, apropo de lucrul cu personalul medical şi pacienţii, oameni fără pregătire actoricească, n-a fost prea grea: “N-am avut prea mult de făcut: deschideam camera şi filmam. Alexandra era Alexandra, Jessica era chiar Jessica. E adevărat că, ori de câte ori strigam Acţiune!, ceva neaşteptat se întâmpla. Însă neaşteptatul era binevenit, chiar necesar în genul acesta de proiect”.
Un alt detaliu semnificativ pentru rolul lui Juliette Binoche este că ea nu a avut un scenariu pentru acest film. “Bruno mi-a înmânat scrisorile originale ale Camillei şi mi-a zis să le personalizez”, spune Juliette. “Aşa că m-am apucat şi le-am rescris, făcându-le mai puţin literare, ca şi cum ar fi fost ale mele. Apoi i le-am trimis înapoi pe mail, sperând la nişte indicaţii. Degeaba. «Trebuie să improvizezi», mi-a zis el”.
“Am această problemă: nu-mi place să aud actorii recitând rolul. Mă cert mereu cu ei şi nu-i las să recite scriptul”, recunoaşte regizorul Bruno Dumont. “Ştiu că nu întotdeauna este uşor pentru ei, pentru că sunt obişnuiţi să aibă un text de interpretat, iar când acesta lipseşte se simt puţin dezorientaţi. Dar mie, unul, îmi place provocarea asta.”
Juliette Binoche, o magistrală actriţă
Juliette Binoche şi regizorul Bruno Dumont, la prezentarea filmului la Berlinală
Pelicula se concentrează pe zilele în care Camille aşteaptă vizita fratelui său Paul, plină de speranţă că el o va scoate din acel coşmar. Ea rătăceşte din loc în loc, căutându-şi solitudinea. În grădină, un arbore magnific filtrează blând lumina. În salon, ea contemplă motivele covoarelor. Fotoliile, la început goale, se umplu cu figuri grimasate. Se crede singură, dar nu este niciodată.
Zgomotul o nelinişteşte. Toate senzaţiile contradictorii sunt tratate cu subtilitate extremă.
Infirmierele sunt călugăriţe. Cineastul obţine un amalgam fascinant şi tulburător între realitate şi imaginaţie, unde prezentul trăit şi trecutul evocat se întrepătrund. Fiecare scenă este o bucată a existenţei.
Privirea regizorului nu are nimic clinic, el captează lumina şi vântul Sudului. Juliette Binoche oferă în faţa camerei, faţa sa nudă, crispată, dar de o frumuseţe majestuoasă. Ea este admirabilă şi emoţionantă. Suferinţa sa, aşteptarea, luciditatea formează textura acestui film de lavă şi cenuşă.
Actriţa premiată a reuşit marele şlem. Premiul “César” pentru “Trei culori: Albastru”, de Kieślowski, “Oscar” pentru “Pacientul englez” de Minghella, şi “Premiul de Interpretare” la Festivalul de la Cannes în 2010 pentru “Copie conformă” de Kiarostami.
Artistă totală, ea a trecut de la cinema la pictură, de la teatru la dans, aruncându-se uneori în gol. Şi-a creat un drum singular, dublat de o carieră internaţională, în producţiile unor regizori francezi ca Assayas, Klapisch, Leconte…, dar şi străini (Cronenberg, Ferrara, Haneke…).
La 25 de ani după Isabelle Adjani, ea interpretează rolul sculptoriţei, eleva şi amanta lui Auguste Rodin.
Criticul francez Christophe Narbonne afirmă că “Bruno Dumont se interoghează asupra recluziunii cu acest film centrat pe perioada petrecută «la nebuni» de către sculptoriţa Camille Claudel.
Apropiindu-se cât mai mult posibil de realitatea clinică – bolnavii mental sunt pacienţi reali –, Dumont face totuşi mai puţin o operă de ficţiune, cât un documentar, oferindu-i în treacăt o experienţă unică lui Juliette Binoche. Cu figura sa înspăimântată şi plină de compasiune, ea este adevăratul subiect al filmului”.
Juliette Binoche este magistrală în acest joc al interiorităţii, este răvăşitoare.
“Camille Claudel 1915” este distribuit internaţional de “Wild Bunch”, iar în România este adus de “Independenţa Film”. Bugetul filmului a fost estimat la aproximativ 3,2 milioane de euro.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.