O VECHE CARTE DE ISTORIE: Prescurtarea istoriei universale publicată la București în anii 1826-1827, articol scris de Dr. Daniela Lupu – Muzeul Municipiului Bucuresti
Prescurtarea istoriei universale reprezintă o traducere din limba greacă realizată de ieromonahul Grigorie egumenul (starețul) mănăstirii Sf. Ioan din București (azi dispărută), la îndemnul marelui boier, Mihalache Ghica. Destinația cărții este în special didactică, pentru folosul tinerilor, dar traducătorul recomandă studierea istoriei tuturor oamenilor, indiferent de vârstă și de statut. Aceasta pentru că el consideră, în spirit iluminist, că izvorul fericirii este învățătura, iar istoria este cel mai bun învățător. În cuvântul „Către cetitori” egumenul Grigorie omagiază puterea minții omenești de a schimba lumea în bine și elogiază Istoria ca disciplină: „căci mintea omului niciodată nu se astâmpără, nici să odihnește, ci totdeauna să străduiește și poftește să afle (…). Vrând ca să știe toate, nu să mulțămește să cunoască numai ce le ce sunt de față, ci voiește să afle și cele trecute și cele ce vor să fie (…). Drept aceia, istoria este de mare folos la toți oamenii de obște, pentru că ne pune înainte tot felul de pilde, ca un bun povățuitor (…). În scurt, Istoria este de trebuință la toți oamenii, mai vârtos la cei ce stăpânesc noroade și la cei ce să află în slujba împărățiilor, căci într-însa pot afla bunele și relele așăzământuri”.
Traducerea în limba română s-a făcut după o carte în limbă greacă, numită Epitome historias ghenikes, publicată la Viena în 1812, în trei volume. Aceasta era, la rândul ei, tălmăcită din limba franceză de profesorul grec, Athanasie Staghiritul (Athanasios Stagiritis) după lucrarea lui Louis Domairon (1745-1807), Les rudiments de l’histoire ou idée générale et précise des peuples les plus célèbres, tant anciens que moderne. Nu se cunoaște încă dacă Athanasie Staghiritul a făcut traducerea după prima ediție, apărută la Paris în 1801 (4 vol. in-12) sau după cea de-a doua ediție publicată în 1804 (3 vol. in-12). Athanasie era originar din Stagira (peninsula Halkidiki) și în anii 1802-1806 a predat la școala Companiei Comerciale grecești din Sibiu, apoi în anii 1807-1809 la școala Companiei Comerciale din Brașov. După plecarea din Transilvania s-a stabilit la Viena, unde a publicat această traducere în 1812, urmată în anii următori de o serie de scrieri originale despre istoria antică, destinate școlilor grecești.
Egumenul Grigorie a tradus Prescurtarea istoriei universale la îndemnul marelui boier, Mihai (Mihalache) Ghica (1794-1850), fratele domnitorului Grigore Dimitrie Ghica (1822-1828). La vremea aceea Mihalache Ghica era mare vornic și mare vistier, devenind mai târziu mare ban al Țării Românești. El a fost unul dintre cei mai învățați boieri ai vremii, pasionat de istorie și arheologie, mare colecționar și filantrop și unul din primii noștri numismați. Numele său este legat de recuperarea Tezaurului de la Pietroasa (1837), iar colecțiile sale au stat la baza înființării primului muzeu din București (Muzeul Național de Antichități în 1834). Mihalache Ghica a oferit lui Grigorie suma necesară publicării cărții, care a fost imprimată la Tipografia privilegiată de la Cișmeaua Mavrogheni a doctorului Constantin Caracaș și a asociaților săi, Răducanu Clinceanul biv vel (fost mare) stolnic și Dumitrache Topliceanul biv vel serdar. Istoria a fost publicată în patru volume (tomuri): primele două au apărut în 1826 iar volumele trei și patru în 1827. În semn de recunoștință, traducătorul a dedicat cartea lui Mihalache Ghica, prin generozitatea căruia, spune el: „dobândește și neamul nostru Prescurtarea Istorii universale de care până acum era lipsit”. Cartea cuprinde în primul volum Istoria sfântă și Istoria bisericească, urmată apoi de așa zisa „Istorie lumească a celor mai vechi neamuri”, în care sunt prezentate marile civilizații ale lumii antice. În următoarele trei volume se expune pe scurt istoria țărilor din Europa, Asia, Nordul Africii, America din Evul mediu, până în secolul al XVIII-lea.
Sursa traducerii este dezvăluită de egumenul Grigorie în prefață. El arată că sintezele de istorie universală: „această alcătuire era greu de dobândit, având preț mare” și că fiind de dimensiuni ample și în multe volume era „grea și anevoie de purtat”, trebuind mulți ani ca să o poată citi cineva. De aceea, unii autori au scurtat-o, alegând întâmplările cele mai alese și mai vrednice de pomenire și le-au așezat întru înlesnirea tuturor, după izvodul (modelul) tuturor cărților ce sunt spre învățătura tinerilor „precum se vede și aceasta a lui Domeron, care mai pe urmă s-au tâlmăcit de Athanasie Staghiritul după cea franțozească în limba grecească”. Grigorie egumen se dovedește a fi el însuși un împătimit al istoriei, de aceea va adauga la sfârșitul volumul al patrulea un capitol referitor la popoarele care au locuit în antichitate și în Evul mediu timpuriu la nord și sud de Dunăre, care în textul original francez nu era cuprins: „Acum dar, îndemnându-mă și eu de iubitorul de neam, domn Mihail Ghica, am tâlmăcit aceasta în limba noastră românească, lângă care adăugând și Istoria Dachilor, Avarilor, Bolgarilor și a Sârbilor până acum în zilele noastre, am împărțit-o în patru tomuri”. Grigorie mărturisește că, din cauza vocabularului limitat și a lipsei termenilor adecvați în limba română, traducerea nu a fost ușoară („nu pot tăgădui că n-am întâmpinat într-această tălmăcire mari greutăți”), dar că s-a străduit să facă textul accesibil tuturor („cea dintâi grijă a mea au fost ca să scriu deslușit, să mă înțeleagă fieșcare”).
Toate cele patru volume ale Prescurtării istoriei universale se găsesc în prezent în colecția Bibliotecii Muzeului Municipiului București, dar pe la 1865 aparțineau lui Theodorache Popescu din București.
Legendă imagini:
Fig 1 Pagina de titlu a cărții Prescurtarea istoriei universale, vol. I, București, 1826.
Fig 2 Dedicația traducătorului către marele vornic și vistier Mihalache Ghica, cu a cărui cheltuială s-a tipărit Prescurtarea istoriei universale.
Bibliografie:
Bianu, Ioan, Hodoș, Nerva, Simonescu, Dan, Bibliografia românească veche, tomul III, București, 1912-1936, poz. 1278, p. 495-499.
Lazăr, Elena, Cărturari greci în Țările Române (secolele XIV-XIX). Dicționar biografic, București, 2009, p. 189.
Interesanta carte !
Pe cand REEDITAREA cartii ?
Pe cand noua APARITIE in librarii ?