În perioada interbelică, apar în capitală inițiative particulare menite să suplimenteze eforturile instituțiilor de învățământ, demersuri îndreptate către educarea întregii populații, sub forma așa-numitelor atenee populare. Ateneele erau instrumente ale propagandei culturale prin care se urmărea animarea conștiințelor, „înlăturarea poftelor deșănțate, spre a face loc simțirilor frumoase, necesare unui neam, spre a se putea numi civilizat”. În mediul rural se vor numi cămine culturale.
„ Un ateneu este o școală în care lumea de-a valma vine să prindă știința altora, șă-și înavuțească pe cale ușoară și plăcută cunoștințele […] un laborator în care se face cunoștința unei literaturi sănătoase și alese, unde se împrăștie gustul de frumos și de folositor, unde te poți reculege mai des și înălța cu gândul către alte sfere, mai interesante și mai revelatoare decât cele în cari te deprinseseși până atunci.”
Proiectul cultural a crescut în jurul activității școlii. Serbările școlare au fost completate cu evenimente coordonate de absolvenți sau de studenți voluntari. Apoi, „șezătorile”, conferințele susținute de specialiști din diverse domenii și producțiile artistice din ce în ce mai elaborate au agregat comunitatea locală.
Unul dintre primele atenee populare din București, opera directorului Șerban Popa, se afla în incinta școlii școlii primare nr. 32 (Str. Mașina de Pâine) pe care acesta o conducea. Dispunând de o donație (20.000 lei) din partea ministrului instrucțiunii publice Constantin I. Angelescu, Șerban Popa amenajează o încăpere cu o capacitate de 500 de persoane, „cu scenă, cortină, lumini electrice, fundal pictat și culise”, inaugurată pe 24 noiembrie 1924. Ateneul „Dr. C. Angelescu” urma să fie un spațiu multifuncțional: sală pentru șezători culturale, expoziții, concerte, bibliotecă publică, teatru popular, „cinematograf instructiv și educativ”. Prin evenimentele propuse directorul dorea „să perfecționeze din toate punctele de vedere sufletul și corpul membrilor ateneului”, să contribuie la dezvoltarea economică a cartierului, să conserve datinile și obiceiurile strămoșești, să popularizeze cunoașterea legilor tării și, nu în ultimul rând, „să prevină relele sociale (luxul, mituirile, concubinajul, alcoolismul, etc.).”
„Patronajul” ministrului i-a asigurat ateneului contribuții valoroase din partea unor distinse personalități. La șezători au luat cuvântul profesori universitari, oameni politici, cadre militare, au evoluat soliști ai Operei Române, corul Conservatorului și instrumentiști de renume. Ateneul a primit și vizita unui fost ministru al educației din America, domnul Wodington. În afara orelor, elevii puteau opta pentru cursuri pregătitoare de tipografie sau cizmărie iar adulții se bucurau de un curs practic de îngrijire a vegetației cartierului, pus la dispoziție de Societatea Horticolă.
Succesul primelor atenee fondate din inițiativă particulară atrage interesul municipalității care dispune sistematizarea activității de propagandă culturală. Astfel, în cadrul primăriei se înființează un nou serviciu, Serviciul de Asistență Culturală. În 1926, pentru acest serviciu a fost alocată suma de 1.159.100 lei, o parte din bani fiind utilizați pentru dotarea ateneelor cu mobilier, instrumente muzicale, plata dirijorilor de cor, etc. Eforturile centralizate au fost completate de donații. Spre exemplu, Nicolae Iorga donează 200 de volume ateneului „Golescu”.
„Pe lângă orice școală, primară sau liceu se poate înființa un ateneu popular care are drept scop să grupeze oamenii de bine în jurul școalei pentru ca într-o atmosferă plăcută, luându-i adesea ori de la cârciumă sau jocuri de cărți, să audă tineretul cântând, jucând o piesă morală, să asculte conferințe scurte cu subiecte utile din viață, să înțeleagă frumusețile morale ale creștinismului strămoșesc, să vadă un film distractiv și moral, cu un cuvânt să petreacă câteva ore fără mare cheltuială.”
Totodată, ateneele devin instituții auxiliare serviciilor de sănătate publică și asistență socială. Erau spații ale culturii sanitare prin care se urmărea combaterea bolilor (tuberculoză, sifilis, alcoolism), protecția mamei și a copilului, încurajarea natalității, etc.
La buna desfășurare a activităților ateneelor și-au dat concursul instituții ale statului, Biserica, societăți publice și private. Amintim câteva dintre ele : „Căminul Nostru”, „Societatea Ortodoxă a Femeilor Române”, „Societatea Culturală Graiul Românesc”, „Societatea Culturală Tinerețea”, „Fundația Culturală Principele Carol”, „Casele Naționale”, „Societatea Vrancea”, „Teatrul Popular”, „Societatea Cultul Patriei”, „Oficiul Național de Educație și Fizică”, „Societatea Corală Cântarea României”, „Societatea Artiștilor Instrumențiști”, „Societatea Arta și Istoria Națională”, corul clasei de dirijat de la Conservator, cvartetele Teodorescu, Nottara, Capelleanu, orchestra maestrului Crăciunescu. Programele muzicale i-au atras atenția și maestrului George Enescu care a oferit o reprezentație la ateneul popular „Obor”.
Sub imboldul „Patrie și Dumnezeu”, șezătorile ajung în fabrici și ateliere, printre lucrătorii de la Societatea Comunală a Tramvaielor, la C. F. R., Regia Monopolurilor Statului, Atelierele Comunale și măturătorii Primăriei.
În 1927 existau în capitală 60 (44 în alte surse) de atenee populare, majoritatea purtând numele cartierelor în care se aflau sau numele unor personalități: Grivița Nouă, Popa Nan, Herăstrău, București Nord, Neamul Goleștilor, Dichiu, Cotroceni, Foișor, Bellu, Cioplea, Cultura Grozăveștilor, Tei, Obor, Cărămidarii de Jos, Cuibul cu barză, Al. Vlahuță, Spiru Haret, Regele Ferdinand, Regina Maria, Principele Mihai, Antim Ivireanul, Nicolae Iorga, Ienăchiță Văcărescu.
În pragul izbucnirii celui de-Al Doilea Război Mondial, Bucureștiul avea 43 de atenee distribuite astfel: 13 în culoarea Albastru, 12 în Verde, 9 în Galben și 9 în Negru. În formula căminului cultural, fenomenul supraviețuiește schimbării de regim deoarece deservea drept „infrastructură” unei alte propagande, cea a „omului nou.”
Foto deschidere: Sala ateneului popular „Mih. Popescu”, de pe lângă Școala de băieți nr. 25, în plină activitate, sursa: Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
Bibliografie:
1. Aurel Dinulescu, Mișcarea culturală a capitalei pe anii 1926-1927, Institutul de Arte Grafice „Răsăritul”, București, 1928.
2. Vasile Militaru, Un capitol din istoria culturală. Începutul Ateneelor Populare din Capitală, Tip. Vulturul Jean I. Călin & Const. Ștefănescu, București, 1927.
3. Radu Olteanu, Bucureștii în date, întâmplări și ilustrații, Editura Paideia, București, 2010.
Articol scris de Alexandra Rusu, muzeograf Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Municipiului București
Asta ar trebui sa se intample si acum, pentru ca romanii sa fie educati prin cultura – istorie, traditie romaneasca, credinta in ceva bun. asta ar da speranta si ar ridica constiinta romaneasca. nu stiu insa cum s-ar putea intampla din nou asa ceva, atat timp cat suntem condusi de needucati, nesimtiti si vanduti. avem ce meritam…nu stiu de ca ma chinuiesc zilnic…
Cine oare cine oare va bate la poarta ta ? Cu o carte si o floare ? Hai baieti luati exemplul inaintasilor. Lasati facebuci sim alte timpenii… Cartea-i de capatii !
In familia ficei mele se vorbeste, se asculta trei limbi: romana, spaniola si germana. Nepotzii la shcoala; engleza, latina uneori franceza sau italiana. Incerc din cultura mea sa le ofer tot ce este mai sanatos. Saptamana trecuta am avut nevoie de „dintzar” shi la ashteptare am comunicat cat de cat cu o vietnameza in limba rusa, cam de aceeashi varsta cu mine…amintiri.
Ateneele si casele de cultura, chiar si in perioada socialista postbelica, erau initiative de toata lauda care au impulsionat cultura in Romania. Azi au fost inlocuite cu festivaluri de zbieraturi, unde se consuma bautura si droguri si cu destrabalarea la liber.
Te mai miri ca la capitolul cultura, tineretul actual este sub orice limita?……[Rumburak]
povesti din batrini – . Venea Nicolae Iorga la Iasi si 10-15000 de oameni se adunau la „Ripa Galbena „sa-l asculte.Unul dintre ascultatori a fost si tatal meu. Un taran analfabet. Dar care atunci cind veneau oamnei „mari „,titani ai Romaniei mergeau sa-i asculte si sa invete. Acum de la cine sa invatam ? E tara plina de „dottori” care abia pot ingaima o fraza mai de Doamne -ajuta .Pervertindu-i pe copii nostri cu smartphone ,laptopuri ,fara supraveghere si mai ales cu facebuciul -vom ajunge o natie de tonti. Regret ca spun asta ,dar vad in jurul meu exact acest lucru. Tonti, aroganti ,fara scupule si mai ales cu pretentii . nu spun ca nu-s de acord cu tehnologia ,dar vorba propriului meu copil-„fara carte ,degeaba ai tehnologie” .Oricine poate verifica asta .