Oficial rus: Greu de reparat

Moscova a transmis, miercuri, că îmbunătățirea relațiilor între Statele Unite și Rusia va reprezenta un proces „foarte dificil”, în special din cauza acuzațiilor privind ingerințele în alegerile electorale și a crizelor din Siria și Ucraina, relatează site-ul postului France 24.

Viceministrul rus de Externe, Serghei Riabkov, a acuzat SUA de posibile ingerințe în afacerile interne ale Rusiei, înainte de alegerile prezidențiale care vor avea loc luna viitoare, după ce Washingtonul a indicat că 13 ruși au fost implicați în alegerile americane din 2016.

„În mod paradoxal, americanii sunt vinovați de ingerințe în afacerile noastre interne și provoacă tensiuni în relațiile bilaterale înainte de alegerile prezidențiale.În pofida acestui lucru, aceștia continuă, fără o bază sau dovadă, să ne acuze pe noi de același lucru”, a declarat Riabkov pentru agenția de știri Interfax.

„Evident, Moscova regretă acest lucru. Va fi foarte dificil să mutăm relațiile cu SUA din stadiul prezent”, a concluzionat acesta.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile.

Moscova neagă orice acuzații aduse în acest sens.

Foști rivali în cadrul Războiului Rece, Rusia și Statele Unite au avut mai multe dispute, inclusiv din cauza Siriei, Ucrainei și Iranului, precum și a expulzării reciproce a diplomaților.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

3 Comentarii

  1. @Constantin Dutu : înaintea oricarui lucru, a oricarei interventii, reciteste actul de acuzare al procurorului Mueller, desi de circumstanta, de complezenta, ca sa-si justifice „misiunea”. Citeste-l: e vorba de ingerintele UCRAINEI în alegerile americane, UCRAINA i-a finantat (si recunoaste) o parte a campaniei Hitlericii Clinton. Si-asta spune si Mueller. Pentru vulg, însa, asa-zisii „ziaristi” americani (în fata carora europenii nu-ndraznesc sa crâcneasca, „libertatea informatiei”, ce mai !) vorbesc de „rusi”. O fi fost Ucraina „Rusia cea mica”, numpai ca-ntre timp i s-a recunoscut denumirea de „Ucraina”, si „ingerintele” (fatzise, recunoscute, daca nu chiar revendicate) în campania alectorala americana au fost ale UCRAINEI, ba chiar ale presedintelui Posroshenko-n mod personal. Manafort, lobby-ist profesinal, cu state vechi de serviciu în Ucraina, a facut, la un moment dat, platit fiind de Poroscenko, campanie pentru Hitlery.

    • Shalom Rashelo! Iar delirezi ” competent „? Lasa-ne, ca scrii numai prostii, cominternisto!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.