Premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD
Toate știrile
Tehnocrații nu pot conduce într-un mediu septic și astfel folosirea mijloacelor nedemocratice pentru apărarea democrației este tot mai des invocată în statele occidentale
Campioana mondială şi europeană la canotaj Simona Radiş
Premierul Marcel Ciolacu s-a lăudat
Preşedintele Vladimir Putin a declarat miercuri
Tribunalul Bucureşti a dispus miercuri
„Viaţa nu este o piesă de teatru: Postul Mare ne invită să coborâm de pe scenă şi să ne întoarcem la inimă, la realitatea a ceea ce suntem”, a spus papa Francisc.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat miercuri în Duma de Stat, camera inferioară a parlamentului, că Rusia este deschisă negocierilor
Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au propus
Partidul Naţional Liberal a fost obligat
Joe Biden l-a criticat pe Donald Trump. Președintele american
Legea PSD-PNL este o veritabilă anti-reformă, care încalcă grav normele constituţionale privind economia de piaţă bazată pe libera iniţiativă, spun USR și Forța Dreptei
Din primele cercetări s-a stabilit că, în urma unor divergenţe verbale, bărbatul în vârstă de 64 de ani ar fi aruncat atât asupra sa, cât şi asupra fostei concubine o substanţă inflamabilă
Un instructor de înot de la o un club din Bucureşti
Un adolescent de 17 ani a fost reţinut de procurori pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor calificat şi tâlhărie calificată, după ce a atacat şi rănit
Deputatul de Iaşi Marius Ostaficiuc şi-a dat
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi consideră că plafonarea preţurilor la energie şi limitarea adaosului la alimente au menţinut inflaţia la nivelul actual.
Agenția financiară „Capology” a publicat topul primilor 12 tineri jucători în privința contractelor asigurate de cluburile din Premier League
Aplicaţia „apartinator.ro” rulează doar pe telefoanele mobile şi va fi funcţională începând de joi
Împotriva fostului primar Cătălin Cherecheș care
Un bărbat de 33 de ani, care susţinea examenul
Președintele PNL Vâlcea se arată hotărât
Tribunalul Prahova a decis, miercuri, să îi permită patronului complexului turistic Ferma Dacilor
Potrivit CNRED, în urma demersurilor susţinute pe lângă Comisia Europeană de către autorităţile române
Patru laboratoare subterane au fost distruse şi 92 de website-uri au fost închise
Primarul Sectorului 3 spune că „trebuie