Secretarul American al Comerțului le cere corporațiilor tech din SUA să acționeze precum trupele sub comanda unui general în relația lor cu China
Toate știrile
Antrenamentele de înaltă intensitate sau HIIT sunt ideale pentru cei care doresc să obțină rezultate eficiente într-un timp scurt, iar acestea implică
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Tulcea, că România va asigura tranzitul a cel puţin 4 milioane tone de cereale lunar dinspre Ucraina, lucru posibil şi (…)
Noile norme privind bunăstarea şi trasabilitatea câinilor şi pisicilor vor stabili, pentru prima dată, standarde uniforme ale UE pentru
USR: Vi-l aduceţi aminte pe premierul Ciolacu când anunţa desfiinţarea Inspecţiei Sociale? Sau Inspecţia Teritorială a Muncii?
În contextul exercitării atribuţiilor de serviciu, funcţionari care efectuau controale la societăţi comerciale ar fi modificat
Executați silit din cauza pierderilor suferite în urma războiului din Ucraina, fermierii din Republica Moldova amenință: Punem mâna pe furci
Concertul de miercuri seara de la TNB poate fi trecut între marile bucurii muzicale
”Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, prin Agenţia Naţională de Plăţi şi Inspecţie Socială, împreună cu Banca Mondială şi (…)
Descoperirile unei echipe de cercetători români au câștigat un loc în Cartea Recordurilor.
UPDATE Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au respins joi, ca nefondată (…)
Klaus Iohannis: Este dramatic că sărbătoarea care în aceste zile îi aduce împreună pe evreii de pretutindeni se desfăşoară pe fundalul
Muzeul Militar Naţional împlinește 100 de ani de la înființare, prilej pentru BNR (!!) să organizeze un eveniment. Președintele a lipsit.
Vlad Voiculescu va fi audiat vineri, începând cu ora 10.00, la sediul DNA, a anunțat fostul ministru al Sănătății la Digi24.
Personalul militar va primi bani pentru munca suplimentară ce va fi depusă în 2024, în timp ce bugetarii civili vor primi doar (…)
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a avertizat joi că în situaţia în care nu mai există acoperire vaccinală, pot (…)
Linia va beneficia de tramvaiele Astra Imperio care circulau pe acest traseu înaintea suspendării.
Concedierea lui Cătălin Tolontan de la Libertatea a generat reacții de solidaritate în presă, dar și înțepături usturătoare la adresa jurnalistului.
Instituţia de cercetare din Germania, care a luat în calcul ajutoarele militare, financiare şi umanitare promise şi livrate Ucrainei, constată că (…)
Poliția caută un șofer care a lovit mortal cu SUV-ul său un tânăr și l-a lăsat la locul accidentului. Și-a verificat doar mașina și a pornit iar
Unitatea medicală a fost găsită vinovată într-un dosar privind moartea unui bebeluş de doar 12 zile ca urmare a infecţiilor nozocomiale.
Megajackpotul la loto va ajunge vineri la 240 mil €, cea mai mare sumă pusă vreodată în joc într-o tragere de acest gen.
Decizia a fost luată în baza unei propuneri venite din partea Comisiei de disciplină a Spitalului Judeţean pe motiv că (…)
Cotidianul s-a adresat unuia dintre cel mai bine informați etnomuzicologi cu rugămintea de a lămuri scandalul provocat de Grigore Leșe
Gérard Depardieu în vârstă de 74 de ani este ținta unei noi plângeri pentru agresiune sexuală. Procurorii cercetează deja cazul
Starea de urgenţă a fost decretată în Seychelles, un paradis turistic, în urma unei explozii uriaşe care s-a produs (…)