S-a lăsat cu acuzații după partida dintre ucraineanca Elina Svitolina și jucătoarea din Belarus Aryna Sabalenka.
Toate știrile
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că atacul împotriva barajului Kahovka din Ucraina conferă războiului (…)
Creşterea nivelului de sprijin pentru Republica Moldova, creşterea cheltuielilor pentru apărare și identificarea mijloacelor necesare (…)
Reprezentanţii Sanitas precizează că, în cazul eşuării negocierilor, Consiliul Naţional al Federaţiei va decide (…)
Hidroelectrica anunță marți intenția Fondului Proprietatea S.A. (“Fondul”), un fond de investiții alternativ (…)
Apicultor: S-a adus miere din Ucraina şi China la preţuri derizorii, foarte, foarte mici. Angrosiştii importanţi de miere au făcut stocuri (…)
În cazul în care greva din învăţământ va continua, probele de testare a competenţelor de la Bacalaureat ar putea fi
Autorităţile române nu sunt atât de dure în relaţiile cu Rusia ca alte state membre NATO şi, din punctul de vedere al Moscovei
Autointitulatul rege al romilor, Dorin Cioabă, invitat, marţi, la recepţia oferită la Viscri de Regele Charles al III-lea.
Părinții preșcolarilor și elevilor din Sectorul 1 nu trebuie să își mai facă griji că nu au cu cine să își lase copiii în zilele lucrătoare din perioada vacanței de vară
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv,
În ciuda faptului că România are în regele Charles unul dintre cei mai mari fani recunoscuți pe plan mondial, nu suntem în stare să profităm
Ascensiunea partidelor populiste și reducerea susținerii pentru UE sunt efectele debusolării electoratului și integrării europene pe ușa din spate
Potrivit unui comunicat al MAE transmis, marţi, pe parcursul vizitei, desfăşurată în perioada 29-31 mai, Iulian Fota a avut (…)
Susținătorii Steaua București sunt mobilizați pentru a contribui la o cauză care depășește granițele terenului de fotbal
Reprezentanții României la Bienala de Design de la Londra participă la eveniment cu bani din buzunar fiindcă instituțiile abilitate au refuzat finanțarea.
Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Rafael Grossi, a făcut apel marţi la Ucraina şi Rusia să (…)
Klaus Iohannis: Dragă Zuzana, vom continua să sprijinim Ucraina atât timp cât va fi necesar. Victoria Ucrainei e obiectivul nostru
Mă întreb tot mai des dacă cineva din anturaj chiar îl informează pe Klaus Iohannis despre ce se spune şi ce se scrie despre el. Cred că nu!
Papa argentinian, în vârstă de 86 de ani, a sosit la ora 10.40 (08.40 GMT) la acest spital, unde mai (…)
Nume consacrate, actori care nu au mai apărut demul pe micile ecrane, dar și nume noi, vor face deliciul telespectatorilor.
România este exportator net de gaze naturale, de la începutul lunii și până în prezent, pe fondul consumului mic.
Jumătate dintre respondenții europeni (50%) constată că le-a scăzut nivelul de viață și se așteaptă ca acest lucru să continue
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat marţi scandalizat de atacul împotriva marelui baraj hidroelectric din Ucraina
Continuă să apară imagini în vreme ce Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru aruncarea în aer a barajului Nova Kakhovka.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a anunțat că 15.000 de cadre didactice au renunțat la grevă