Panouri fotovoltaice din fonduri europene

Trei centre incluzive din judeţul Vrancea şi bazinul de înot de la Focşani, unităţi aflate în administrarea Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea, vor avea panouri fotovoltaice printr-un proiect finanţat din fonduri europene în valoare de peste şase milioane de lei, a informat administraţia judeţeană.

„În ultima perioadă de timp, de când a explodat costul energiei electrice şi termice, toate UAT-urile au fost confruntate cu această problemă, deoarece facturile au crescut foarte mult. La fel ca ei, şi noi, administraţia judeţeană, am căutat soluţii pentru a rezolva această problemă, noi având în subordine şi administrare, de exemplu, bazinul de înot din zona de sud a oraşului Focşani, care este un energofag. Am reuşit să identificăm în programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 posibilitatea de a amplasa panouri fotovoltaice pentru consumul propriu, deoarece consiliile judeţene sunt destul de limitate din acest punct de vedere, mai ales prin cadrul proiectelor ce se desfăşoară prin PNRR. Punctele propuse de noi au devenit eligibile, şi astfel, atât bazinul de înot din Focşani, cât şi şcolile incluzive de la Focşani, Măicăneşti şi Mihălceni vor avea o putere totală instalată de 603 kw, asta însemnând o economie pentru CJ Vrancea de aproximativ 800.000 de lei anual”, a declarat administratorul judeţului Vrancea, Adrian Creţu.

Astfel, panourile vor fi amplasate în şase puncte de consum, dintre care trei puncte de consum vor fi la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Măicăneşti, unul la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Mihălceni, unul la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă „Elena Doamna” Focşani şi unul la Bazinul de înot didactic Focşani.

De acest proiect vor beneficia cei peste 535 de elevi din cele trei şcoli incluzive din Vrancea, precum şi cadrele didactice şi personalul auxiliar care lucrează în aceste instituţii de învăţâmânt.

De asemenea, peste 2.500 de persoane beneficiază anual de serviciile bazinului de înot, iar după finalul pandemiei, numărul abonaţilor este în continuă creştere.

Proiectul pentru dotarea celor patru clădiri cu panouri fotovoltaice a fost depus prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 11 Măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice şi stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2 Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale.

Valoarea totală a proiectului este de 6.028.334 lei, din care valoarea nerambursabilă se ridică la 4.182.173 lei.

Foto: Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.