Petrom va monta 400 de stații de încărcare a vehiculelor electrice în benzinării

Petrom a semnat un contract pentru fonduri europene în vederea dezvoltării în regiune a unei reţele de puncte de reîncărcare ultra-rapidă pentru maşini electrice, investiţia totală fiind estimată la circa 40 milioane de euro, pentru peste 400 de puncte de încărcare, conform unui raport remis bursei. Stațiile vor fi amplasate cu precădere în benzinăriile proprii

„OMV Petrom, cea mai mare companie integrată de energie din Sud-Estul Europei, contribuie la dezvoltarea reţelei regionale de reîncărcare ultra-rapidă pentru maşini electrice, în cadrul unui proiect care vizează instalarea a peste 400 de puncte de-a lungul Reţelei Transeuropene de Transport (TEN-T)”, se menţionează în raport.

Acestea urmează să fie instalate în România, Slovacia şi Ungaria până în luna noiembrie a anului 2025.

Grupul de companii format din OMV Petrom Marketing (OPM), OMV Hungaria Asvanyolj Kft/ OMV Hungaria Kft. (OMV HU) şi OMV Slovensko s.r.o (OMV SK) a primit aprobarea pentru finanţare europeană prin Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA) pentru proiectul „Accelerarea reţelei de staţii de reîncărcare ultra rapidă din Centrul şi Estul Europei”, cu susţinerea Ministerului Transportului şi a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene, precizează sursa citată.

Contractul de finanţare a fost semnat de către CINEA şi OPM, coordonator al aplicaţiei, urmând ca fiecare dintre companii să implementeze proiectul în ţările respective. Investiţia totală în acest proiect este estimată la aproximativ 40 milioane de euro, din care circa 15 milioane de euro sunt furnizaţi din fonduri europene, prin programul de finanţare Facilitatea Europeană de Conectare (CEF), aproape 5 milioane de euro din valoarea totală reprezintă credit bancar de la Banca Comercială Română, restul finanţării fiind asigurat din surse proprii.

„Prin Strategia 2030 ne-am asumat să contribuim activ la tranziţia energetică, în România şi în regiune. Am început să dezvoltăm soluţii cu emisii reduse şi zero de carbon, pentru care ne propunem să alocăm circa 35% din investiţiile estimate până în 2030, de circa 11 miliarde de euro. Dezvoltarea acestor soluţii deschide oportunităţi de creştere economică în România şi în regiune, prin atragerea de fonduri europene”, a declarat Christina Verchere, CEO OMV Petrom.

La rândul său, Radu Căprău, membru al Directoratului OMV Petrom, responsabil pentru activitatea de Rafinare şi Marketing a subliniat că, până acum, compania a instalat puncte de încărcare în mare măsură prin parteneriate, iar prin acest contract va dezvolta propria reţea de staţii electrice de reîncărcare.

„Suntem alături de clienţii noştri în procesul de decarbonare a transportului şi vrem să le oferim cât mai multe opţiuni de mobilitate, inclusiv prin construirea infrastructurii necesare pentru mobilitatea alternativă. În ultimii trei ani am instalat puncte de încărcare în mare măsură prin parteneriate. Astăzi, am făcut un pas important in dezvoltarea propriei reţele de staţii electrice de reîncărcare şi contribuim, astfel, la conectarea Estului Europei prin coridoarele TEN-T”, a spus Căprău.

Petrom etse cea mai mare companie de petrol și agze din estul Europei. Exploatează toate resursele de petrol ale României și jumătate din cele de gaze.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Soare 1084 Articole
Author

10 Comentarii

  1. Cine isi lasa electrica intr-o benzinarie, doarme in ea ?

  2. Ce mishto vor arde electricele si vor exploda benzinariile… artificii ca la Revelion… abia astept…

  3. electrice în nenzinarii…..bombe garantate…si multe benzinarii între cladiri…

  4. Adica in ton cu moda, si planul Agora. Nimic de spus daca ar merita si ar fi viitorul transportului. Dar masinile electrice au patru mari probleme: Prea scumpe pentru omul obisnuit, dureaza prea mulr sa incarci, distantele maxime sunt prea scurte, si revinzarea dupa patru ani e apoape imposibila. Fara sa mai vorbim de pericolul de incendiu, de explozie si de electrocutare.

    In state a aprut un articol cu un cetatean, bogat, care si-a cumparat un Merzedes electric la mina a doua ce avea o vechime de 8 ani. A platit cam 38.000$ pe el si cind a vrut sa mearga cu masina electrica a constata ca acumulatorii erau terminati, si la service a aflat ca ma are de platit vreo 20.000$ pentru scimbarea acumulatoarelor masinii. Cu 50 de mii de dolari isi putea cumpara o masina electric noua din fabrica.

    Acum in Maree Nordului arde, de marti, un vapor ce urma sa trasporte peste 3000 de masini spre Egipt. Nu apucase sa plece din port spre destinatie, si o masina ectrica a luat foc in cala. Mai intii au incercat sa stinga focul, apoi au cerut ajutor si incendiul a dus la un mort si 22 de marinari ce au incercat sa se salveze sarind de la inaltimea de aprox 30m in mare, rezultatul sunt oase rupte si multe rani deschise. Se ia deja in calcul ca daca nava se scufunda duce la o catastrofa ecologica in zona. Inca se echipele se lupta cu incendiul, incearca sa scoatat tot conustibilul vaporului ca pagubele ecologice sa fie mai mic daca se scufunda vaporul Sa mai mentionam ca acumlatorii de la masinile ecltrice ard si sub apa si emana gaze toxice pina se consuma complet.

  5. Paradox:daca vbim in termenii amprentei de carbon, masina electrica este un fas din categoria greta…aia cu mediul…este probat, poti intarzia schimbarile sociale, le poti deturna, dar nu le poti impiedica…

  6. Dureaza minim 30 minute sa incarci o Tesla cu level 3 superchargers. Deci puteti conta lejer pe 45-60 minute. Va dati seama ce cozi or sa fie la „benzinarii”? Mai rau ca pe vremea lui Ceausescu. Daca ai patru masini in fata ce faci? Astepti trei ore in masina? Si daca al treilea a plecat un pic si intarzie? E o nebunie astia sunt mult mai nebuni ca comunistii!

  7. Emisii „zero” de la electro-termocentrale pe carbuni ?!?

    Cati romani isi permit o masina electrica.
    Au existat de ceva timp in uz locomotive electrice, masini utilitare, tramvaie, troleibuze dar fara riscurile de incendiu date de bateriile cu litiu. Dupa ce sa sunt si scumpe proprietarul se risca cu o pagaguba provocata lui sau altora sau victime, „accident auto” cu masina oprita luand foc din senin mai rau benzina/motorina. Bagat faliment pe viatza falit.

  8. Adică OMV Austria o să ia curent electric ieftin produs de România în hidrocentrale construite de regimul de tristă amintire și îl vor vinde ca energie OMV pe bani grei. La fel va face MOL-Ungaria care după numărul de stații are excusivitatea pe traseul autostrada Sebes-Arad. Și ei vor lua ieftin curent profus în România și-l va vinde ca MOL Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt!!! MOL Magyar Olaj- és Gázipari Nyrt a scos anul trecut din România spre Ungaria cel puțin de 4 ori mai muți bani de cât a incadat România la ea acasă după amârâta participare la PETROM. După batjocura primită la Balvanyos ca domnul Ciulacu ca prim ministru României să strige în parlamentul maghiar Vivát, Éljen Hungaria.

  9. 1.sunt atrase fonduri europene, din Petrom OMV detine 51% Romania 20% persoane juridice, poate si SIF-urile, si persoane fizice, deci orice investitie e si in favoarea noastra putin, dar este. 2. Daca nu se fac ei langa benzinarie vor face sau fac alti intreprinzatori. 3. daca dureaza incarcarea, magazinul din benzinarie va avea clienti, deci vor fi castiguri indirecte. Asa ca nu mai ridiculizati…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.