Zi neagră pentru forțele ruse în Ucraina

Forţele ruse au pierdut miercuri un total de 1.130 de soldaţi, 20 de tancuri şi 33 de sisteme de artilerie, într-o nouă zi de pierderi masive, a anunţat joi Statul Major General al Ucrainei, citat de EFE.

Victimele de miercuri ridică pierderile de personal ale Rusiei în război la 321.800 de oameni, conform bilanţului furnizat de Kiev.

Aceste cifre nu putut fi confirmate din surse independente, dar o investigaţie a unei media ruse critice la adresa Kremlinului a identificat în septembrie peste 230.000 de cereri de certificate de deces pentru soldaţii ucişi pe front.

Cât priveşte situaţia din teatrele de operaţiuni, Statul Major General de la Kiev a raportat pentru miercuri o nouă zi de atacuri masive ruseşti pe axele Kupiansk (nord-est), Mariinka şi Avdiivka (est).

După asalturile eşuate cu blindate, armata rusă îşi trimite acum oamenii „în valuri” pentru a încerca să încercuiască Avdiivka, cu pierderi masive, la fel ca la Bahmut, potrivit soldaţilor ucraineni care apără acest oraş din estul ţării, notează AFP.

Ucraina continuă să fie în ofensivă în regiunea Zaporojie (sud), unde încearcă să avanseze spre oraşul ocupat Melitopol şi menţine poziţiile stabilite pe malul estic al fluviului Nipru.

Pe malul estic al fluviului, care până de curând era controlat în întregime de Rusia, ucrainenii continuă să distrugă echipamentele ruseşti prin atacuri de contrabaterie şi să lovească în spatele liniilor inamice, mai informează Statul Major ucrainean.

În ultimele 24 de ore, Ucraina afirmă că a lansat 11 atacuri asupra acumulărilor de trupe ruse în diferite puncte de pe linia frontului.

Patru persoane au fost ucise şi cinci au fost rănite joi în bombardamentele ruseşti asupra regiunii Herson, din sudul Ucrainei, au anunţat biroul procurorului regional şi un oficial prezidenţial, potrivit Reuters.

„Conform unor date preliminare, bombardamentele au fost efectuate cu muniţie cu dispersie”, a declarat pe aplicaţia de mesagerie Telegram şeful cancelariei prezidenţiale de la Kiev, Andrii Iermak.

Trupele ruse s-au retras din oraşul Herson – centrul administrativ al regiunii cu acelaşi nume – şi de pe malul vestic al fluviului Nipru la sfârşitul anului trecut, iar acum bombardează în mod regulat aceste zone de pe poziţiile de pe malul estic al fluviului.

În acelaşi timp, Direcţia principală de informaţii din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a declarat joi că a obţinut acces la o serie de documente ale Agenţiei federale de transport aerian din Federaţia Rusă (Rosaviaţia) în urma unei „operaţiuni cibernetice speciale”, conform EFE.

Potrivit acestor documente, aviaţia civilă rusă s-ar afla în pragul „colapsului”, după mai bine de un an de sancţiuni internaţionale ca răspuns la invazia Ucrainei, care au privat-o de acces la piese de schimb obţinute anterior din ţările occidentale.

Conform unui material prezentat joi de GUR, numărul de defecţiuni la aeronavele civile ruseşti a crescut de trei ori în primele nouă luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2022. Aceste probleme au dus la un număr neobişnuit de mare de accidente de diferite niveluri de risc.

Cele mai problematice pentru aviaţia rusă sunt motoarele şi şasiurile, precum şi elemente importante precum sistemul hidraulic, aripile şi software-ul, afirmă serviciile de informaţii militare de la Kiev în analiza documentelor la care a avut acces.

Sancţiunile occidentale fac dificilă sarcina Rusiei de a efectua întreţinerea necesară a flotei sale de avioane. Din cauza lipsei de capacităţi şi de specialişti, Moscova încearcă să redirecţioneze mentenanţa aeronavelor sale către Iran, unde lucrările se fac în mod „artizanal” şi fără o certificare corespunzătoare, precizează GUR.

Potrivit unor documente care ar fi fost obţinute de serviciile de informaţii militare de la Kiev, în martie 2022, 10% din avioanele de fabricaţie occidentală din Rusia funcţionau fără să fi trecut de inspecţiile tehnice necesare.

Numărul aeronavelor de fabricaţie străină care operează fără să fi trecut de astfel de inspecţii este acum de 70%, iar unul dintre motive este lipsa de piese occidentale din cauza sancţiunilor.

Aceasta a dus la intensificarea unei practici cunoscute sub numele de „aerocanibalism”, care constă în „dezmembrarea unor aeronave pentru a le repara pe altele”, potrivit materialului prezentat de GUR.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

47 de Comentarii

  1. Este doar virful aizbergului .Germania a oprit deja aprovizionarea cu echipamente de mare precizie industriala si a denumit Rusia ca si inamic .NATO deja are toate informatiile , de tot felul, de la militar la economic , in ceea ce priveste Rusia .Ucraina a oferit pe tava tot ceea ce NATO dorea sa stie despre Rusia .Acum NATO cupleaza armatele Ucrainei la tehnologia NATO dupa ce timp de doi ani armamentul de tip sovietic al Ucrainei a fost distrus in razboi si stocurile epuizate .La fel se întimpla si in Rep .Moldova si in mai toate tarile foste comuniste .Cine crede ca aceste noi structuri militare vor accepta sa revina la Rusia comunista sau vor permite ca natiunile ce deja s-au inarmat cu tehnica NATO (vezi toate tarile din estul Europei )sa fie invinse de Rusia este fie naiv, fie tembel .

  2. E deja VIZIBIL ca :

    😎”PUTIN pierde LOCAL pentru a castiga GLOBAL!”😎

    ( deja USA e izolata mondial ! 🙁 )
    De-altfel mishteaux a precizat din timp (synchron cu „POGROAMELE” ) ca ukranii vor fi taiati de la finante
    si ca NULANDIERII (invizibili azi 😀 ) … „doar din inertie”
    adica in Ukrania -> „USA e OUT !”

    PS: … asa ca desi eventual n-ati bagat de seama …azi cu „mintea de pe urma” …INTELEGETI ! (!)
    SHALOM !

  3. … 321.799,5 pentru ca un rus a fost sfirtecat de un obuz in doua ! … Bai nene, are cineva timp sa creada, in afara de cei citiva imbecili si cele citeva patachine care sint platiti sa vomeze pe aici pe forum rusofobie la cub, asemenea gogomanii ? Javrele ucrane, care l-au depasit demult pina si pe Goebbels, sint in stare ca si la doua zile dupa ce piticania khazara impreuna cu gasca de criminali din jur sa fi fugit, sa sustina ca „victoria e aproape” ! Media de virsta in „armata ucrana” a ajuns la 43 de ani (! cifre oficiale !) probabil ca in curind vor fi trimisi pe front copiii de scoala primara, ZJ (Zelenski Jugend) !

  4. Sursele ucrainiene sunt umflate,desigur.Insa ,și din alte surse,se vede că Orcia mujica o ia peste bot.Nu o mie de orci suprimați,dar chiar două sute pe zi este nesustenabil pentru orice armată.Milbloggeri ruși continuă să recunoască prezența ucraineană în malul de est (stânga) al oblastului Herson și se plâng că forțele ruse nu sunt capabile să suprime operațiunile ucrainene în zonă. Un blogger militar influent la Kremlin a susținut pe 21 noiembrie că forțele ucrainene au ucis un întreg grup de asalt rus lângă Krinki (la 30 de kilometri nord-est de orașul Herson și la 2 kilometri de fluviul Nipru). Soldații sunt măcelăriți într-un punct vital al frontului. „Există trei drone ucrainene pentru fiecare militar rus”

  5. Daca obiectivul este distrugerea federatiei mujine, sunteti pe drumul cel bun, dar grabiti-va. Phutin va ramane in istorie ca varianta bloody a lui Gorby, si una trista, dealtfel.

  6. Nu credeam că vom ajunge aici:sunt filmulețe needitate in care o drona cade in capul unui singur rusnac,nu un grup mai mare.E suficient sa omoare doar un invadator.Sunt mii de drone,ieftine,pe care ucrainieni le mânuiesc la milimetru.Orcul moare,ai zice că nu e mare scofala,păcat că drona nu a spulberat o duzină dintr-un foc,…nu e chiar așa,se dorește cât mai multe mame, soții, să-și plângă fiul, soțul,doar așa poporul rus(un neam nobil dacă-l scoatem pe Putin din ecuație)se va fi saturat de nebun și încep o revoltă.Regretabil sa vorbim așa:deie ce-l de sus ca mîine sa auzim de 3000 de orci casapiti,cat mai multi,aici e cheia înfrângerii Rusiei.Poporul se satură.

  7. m-am linistit cand am vazut cine da cifrele : ucrainenii !!! propaganda ucraineana pt imbecili ca esop ,ca aia de-au votat usr-ul si care si-au facut 4 doze de vaccin ca sa-si protejeze apropiatii ;)))

  8. Eh, stirile bune au fost impartasite de vajnica luptatoare (cu gura & altele) Natalia Humeniuk. Adevarul este ca trupele care au trecut Niprul langa Herson sunt carne de tun, sa nu isi inchipuie cineva ca vor rezista prea mult timp chiar profitand de relief si conditiile meteo. Toata aceasta frasuneala cu debarcarea este doar un fonfleu propagandistic. La fel a fost si cu barcile cu motor trimise in Crimeea, au ajuns pe tarm, au plantat un steag si RIP, drum lin…”Ucraina continuă să fie în ofensivă în regiunea Zaporojie ” Ofensiva s-a terminat de mult , hai pa,pa,pa,pa! &B.C. o stire se verifica din minim 3 surse independente.

  9. In Occident se gandesc noi povești despre felul cum va fi prezentata pro știlor infrangerea catastrofala a SUA + NATO in Ucraina sub forma de …victorie, ca in Vietnam, Afganistan si peste tot unde ricanii au luat-o bine pe coajă (de fapt, in toate războaiele de dupa WW2, mai puțin Grenada).
    Briții din MI6 sunt maeștri la minciuni exagerat de gogonate.

  10. Nu îs proști ăi care spun îs mai proști ăia care cred.Cam așa era si propaganda lui Hitler când inconjurau rusii Berlinul.Rezultatul îl știm.

  11. Daca stirea asta a fost anunţata joi de Statul Major General al Ucrainei,atunci sa fiti siguri ca este la fel ca toate stirile lor care seamana cu niste gogosi unplute cu magiun.Rusii toaca la viermii astia ukrainieni zi de zi ,iar Kievul lanseaza zvonuri de genul asta .

  12. Măcelul de la Krinki va rămâne o pagină neagră în istoria federației Ruse.Acolo e grau de conceput ce sa întâmplat cu minunata armata rusă.Nu mă informez din surse ucrainiene.Daca bloggerii ruși spun că-i nasol apoi sa știți că e!!!!!Sa tot primim vesti de de felul acesta.

  13. Este doar virful aiZbergului (!).
    Fără gaZul Rusesc ieftin, Germania e intr-un 💩 mai MAXIM decât MAXIMA OFENSIVĂ Urcacă (de primăvară).
    La Avdeevka, Urcacii sunt practic înconjurați. La BahmutZ, au încercat o lovitură de imagine la Gorlovka și au fost făcuți muci.
    Pe malul Niprului, se ascund printre dărâmături la Krynky de câteva săptămâni, cu ZERO șanse de avans.
    După ce sunt spulberați de Ruși, mai apare câte-o barcă de cauciuc cu MATERIE PRIMĂ proaspătă…😪
    Cine crede că se poate avansa fără acoperire aeriană și blindate în număr mare este fie naiv, fie tembel.
    SAU A FĂCUT ARMATA LA Battlefield 5 și CounterStrike, măRog…😜

  14. Parca ati fi UM DIGI24! La aia, rusii mor cu miile, armamentul e tocat, iarukranii inainteaza victoriosi. Cantati la alta masa..

  15. @eȘchiop/gîlcă/boul/j/s/a…ăăă-si ție îți spun ce i-am spus lui Grumaz.Pune mâna și informeaza-te din surse adevărate,chiar și rusești,dar nu pupincuriștii lui Putin.Tu nu primești nici paie,că ești mai ciudat decât Grumaz.Primesti doi pari peste spinare.Tine minte și tu:Krynky e un vis urât pentru sublima armadă roșie (cacanie,cum vrei să-i zici)

  16. 😂 gluma zilei! Multumim, mai asteptam astfel de stiri. Maine ce urmeaza?

  17. Baietii lui Zilinsky citeaza dupa BBC. Aia sunt mereu informati de extraterestri.

  18. Adevărul e că am văzut pe la Chilia cum sunt doborâte dronele rusești de le bubuie ălora silozurile. Un soldat de acum 40 de ani cu un MR4 ar fi fost muuult mai eficient.

  19. Ucrainenii mai îndulcesc si pastila după eșecul ofensivei. Cu știrea asta probabil mai așteaptă ceva de la occidentalii care după escrocheria vaccinurilor COVID vor treysa răspundă și pentru banii mulți dați lui Zele.

  20. Avem cateva obiecții: cifra 321.800 de soldati rusi morți nu e corecta. Cea corecta e 319.632. Din surse autorizate am fost informați ca diferența pana la 321.800, adică 2.368 este formata din soldati care au fost găsiți în viata jucând poker la Campinatul Mondial de popice cu bile ovale și piste din tabla zincata cu nichel ruginit din cauza așteptării contraofensivei de primăvară.
    PS. Așteptăm un nou comunicat in care sa se specifice și numărul răniților la piciorul stâng, drept, umăr, antebraț, brat, palme, sold, coloana și firește cap. Nu suntem interesați de cei răniți în talpa fiindcă oricum ei nu vor mai putea fi talpa tarii. Firește ca numărul soldaților ucrainieni morți e nesemnificativ. Ceva de ordinul zecilor. Sa zice 22. Fiindca a zice mai mult se va interpretat ca un act de dezinformare și noi nu dorim sa dezinformam. A, da uitasem. A murit și gospidina care dobora dronele cu borcanul de castraveți bulgărești primiți ajutor de la frații noștri de suferință cronica de peste mari și tari, adică de peste Dunăre. Sărmana a fost aruncat în aer de soț, după care a uitat s-o mai prindă. Se zvonește ca va fi făcută general post negru mortem cu dezlegare la peste în fiecare zi de Mercur și Venus, adică marți și sâmbătă. Oricum capacele de la borcane au fost recuperate și momentan pot fi admirate la muzeul castravetelui Zelensky.
    Ps. Aștept cu sufletul la gura, următorul comunicat. Sper ca acesta sa consemneze ca armata Rusie mai are doar un soldat activ și unul pasiv și ca ucrainienii sunt, cu toții, sub zidurile Kremlinului la o binemeritata odihna sau concediu, cum îi place agentului Chiriac sa se exprime cu mândrie securistica de dreapta cu grade diferite de comparație.

  21. si eu credeam ca …ucraina a pierdut razboiul dupa cum ziceau niste ucrasinierni de ai lui zelensky…bravo ucraina…biden aliatul lui zelendsky a retras armata americanas din afganistan on sdhort npotice lasindf tyot armamentul taslibanilotr ..cei cu care se luptau de 20 de ani…bravo zelensky jidanu…

  22. Daaaa, păi noi n-avem altceva mai bun de făcut decât să punem botul la ce zic ucrainenii…
    Da’ media aia „critică” pe unde o fi identificat cererile alea de deces, cine le-o fi făcut și cine le-o fi pus la dispoziția „mediei critice” din țara cu dictatoru’ care taie și spânzură cum vrea el?!
    Eu văd interviuri în media din SUA cu soldați ucraineni care au luptat în Avdiivka și care spun cu totul altă poveste – să-i mintă oare soldații pe americani?
    Da’ despre flota de aeronave noi (cu motoare rusești) nu ne zice nimic GUR? O fi „uitat” să zică de ele sau s-o fi uitat pe vreun raport făcut de isdubluve la comanda lu’ șefu’ lu’ Biden.
    Dar despre femeile ucrainene pe care le găsesc rușii prin tranșee ce are a ne spune GUR? Sau tre’ să înțelegem că rusnacii luptă atât de prost încât ucrainenii le lasă pe femei să-i bată?

  23. rusia izolata pe zi ce trece . finlanda a inchis granitele . rezervele rusilor sunt epuizate . militarii ce vin din urma total nepregatiti mor din nefericire cu miile . totul a devenit o farsa . poligon de tragere

  24. dronele ucrainiene iau la tinta bob cu bob soldatii rusiei . sute de miii de drone distrug totul

  25. Rusia a atacat teritoriul ucrainean, în noaptea dintre 22 şi 23 noiembrie, cu 14 rachete Shahed 136/131. Toate au fost interceptate de ucraineni.

  26. hahahaaha… rusii, in cea mai buna zi cand ii tocau in Artimovsk publicau cifre de genul 800-1000 de nulandistani morti plus inca vreo 1000 de raniti, 5-6 tancuri si cateva piese de artilerie. Propaganda de buncar Berlin 1945 din Kiev umfla „performantele” pentru ca sunt vai de capu’ lor… ma cum e posibili presa vestica aia „credibila”, in buzunarul NATO sa spuna ca sunt pe piciorul sa piarda, sa fie fortati in negocieri, etc. liderii europeni deja se resemneaza sa faca planuri de aparare la granita lor impotriva Rusiei, Pentagonu’ e rupt in 3 litere, dar prestituatele Cotidianul remit cuvant cu cuvant minciunile ukropsilor. Se pare ca si visul frumos cu traversatul Niprului s-a inecat… au inceput sa schelalaie ca nu au energie si deja au planuri cu rationalizari si pene programate cate 2 ore… dar Marmota de Serviciu B.C inveleste propaganda in staniol

  27. Circula o zicere „Mama proștilor e mereu gestanta, are destule progenituri și aici”😂. Daca caudați informații de la rusica, găsiți pe YouTube și telrgram! Coincidențele între ce dau ukraineenii și ce prezintă rusica sunt aproape identice. Fiți siguri că ukraineenii nu au cum sa filmeze live zona militarilor ruși în acțiune și când sunt lichidați, tot rusnacii filmează și pun înregistrări, daca mai apuca momentul, pe telegram sau youtube au mai au un canal chinezesc dar tot în engleză sau rusă pe care îl folosesc. Logic, a fost un articol cu un jurnalist rus ucis în zaporojdia! Cum naiba aveau să știe sau afle cetățenii că a fost ucis acel jurnalist daca nu erau rusi de-ai lor care filmau?

  28. Acum zece ani, la Kiev așa-numitul „Euromaidan”, o lovitură de stat în timpul căreia împuterniciți pro-occidentali au preluat puterea în Ucraina

    Consecințele Maidanului de astăzi: separarea de Ucraina a regiunilor cărora naționaliștii nu au putut să-și impună regimul.

    În rest, propagandă de ambele părți…

  29. Brigada Forțelor Armate ucrainene a părăsit Avdeevka

    Situația soldaților Forțelor Armate ucrainene din zona acestei așezări continuă să fie foarte dificilă, deoarece comandamentul ucrainean trimite ultimele rezerve în oraș. Ca urmare a scăderii moralului, precum și a situației dificile pe linia de contact, mulți soldați ai Forțelor Armate ucrainene au început să părăsească Avdiivka.

    Potrivit datelor disponibile, acei militari care aparțin binecunoscutei brigăzi 110 a Forțelor Armate Ucrainene au părăsit teritoriul așezării. Anterior, această unitate a apelat la conducerea militară și politică a Ucrainei din cauza lipsei de arme, ceea ce a dus la rândul său la pierderi mari.

    Ulterior, soldații au înregistrat un apel către președintele Zelensky, în care și-au anunțat demisia din funcția plutonului de comandă. Cu alte cuvinte, pur și simplu au fost abandonați destinului lor. Nu a existat niciun răspuns din partea conducerii țării, motiv pentru care au decis să părăsească orașul.

  30. Din cauza asta ucrainienii dau legi cu recrutarea tinerilor 17-18 ani si a femeilor. Cu cât mor mai mulți ruși ( in propagandă) cu atât scade vârsta de recrutare la ucrainieni, oricum în partea de sus a vârstei au ajuns la maxim. Iar despre aviație e chiar mai penibil, te toacă ăia cu bombe tot mai mari și tu vezi „greutățile” în aprovizionare și starea de spirit a mecanicilor de aviație. Văd că propaganda după mega ofensiva de primăvară ,vară, toamnă ,( cum spune un comentator pe you tube) care are rezultate exact cum a început doar cu multe vieți lipsă și echipamente scumpe praf. Oricum stirea e pentru uz intern dar nici acolo nu mai prea merge căci toți se tem acum de puciuri și se urmăresc unii pe alții ca butelia neasigurată.

  31. Romania are nevoie de Victoria Rusiei!!!…Rusia e tara suverana, asa trebuie sa fie si Romania!!!…De Ucraina nimeni nu are nevoie, ce sa faci cu inca o Colonie americana?…Desigur, Rusia face eforturi colosale ca sa ramana Suverana, se bate cu 30 de tari Occidentale…Opinia publica europeana e intoxicata cu Stiri ucrainiene…E mai bine asa!!!…Presa romana din anii 1941…1942 intoxica publicul romanesc cu victoriile naziste, dar nu scria decat de rau de URSS
    Prin 1942 la Bucuresti s – a organizat Defilarea victoriei asupra URSS!!!…In spatele acestor triumfalisme naziste de doi lei, URSS fabrica mii de avioane si tancuri…mobiliza 6 milioane de soldati, intindea armatele naziste pe o linie de front de 2.000 de km…..si le pregatea astfel nazistilor viitoarea infrangere totala….La victoria URSS din 1945 au plans nazistoizii romani cu milioanele, rusofobi semianalfabeti care doreau victoria Nazismului!!! La fel e si azi, e normal ca prostii sunt mai multi…Repet, victoria NATO inseamna dezastru de 100 de ani pentru Romania….Cum Rusia va invinge iarasi, Romania va redeveni tara Suverana…Romanii au avut probleme in Istorie cu ucrainienii, nu cu moscovitii…Moscova eta departe si inchidea ochii la Abuzurile ucrainiene ca nu avea incotro, avea de nevoie de Ucraina pentru asigurarea pacii in Rusia/ URSS.

  32. 1.e pe net:chinejii,in 20ani au furat patente,tehnologii de 6000miliarde usd,fara sa le plateasca.hahaha.americanii este prosti?doarme in papuci? 2.rusia este fortata de uie si de fortele care misca uie ca sa poarte razboi in ukr ca sa se apere,altfel ajungeau cu rachetele linga moscoven strasse 3.sionistii dorm in papuci?nu.au aranjat un aranjament ca sa i lase pe unii din palestina sa iasa din ingraditura ca mai apoi sa aiba motiv sa egaleze recirdul marelui irod care a onorit si el acolo vreo 15…16000 copii.irozii actuali incearca sa intreaca recordul lui irod. 4.banii dati populatiunii lucratoare vor fi luati de la cei care au afaceri,tipic comunist.5.de ce se tot dau bani la securisti,de ce numarul de securisti in ro e peste masura de mare?se uita de trecutul nenorocit al acestei organizatii,cum au chinuit,omorit,urmarit oameni?in viitor ei il vor sluji pe antihrist,se vor supune fortelor intunericului,vor chinui oameni la greu.6.daca boca zicea bine,rusii ajung la granitele ro.iar tradeaza armata ro?va fi distractiv:cum ba sau fa,noi v am dat bani 60miliarde e gratis si voi iar va sliati cu dusmanii?romanii se orienteaza iar.hahaha 7.reteaua r formata fin fia,secu,mili… si garzi,ei au gost ucigasii de dupa 22dec 89,cautati pe net despre reteaua r.au fost prinsi de romsni,dusi la armata dar armata a tras pina pe 22dec89,trebuia o continuitate,criminalii s au aparat intre ei.romania e o tara din care e bine ca lumea buna pleaca spre zone unde nu e atita idiotenie.vreun proces al comunismului in ieuropa?ce gluma.dar procesul revolutiei deturnate de securisti?de ce nu puneti fosarele pe net?procesul mineriadelor?sa crape minerii olteni de necaz ca crimele lor sint aratate 8.ro e tara frumoasa,pacat ca i locuita,toti stiu asta.se lucreaza la acest lucru.haha.9.iliescu a fost giul unei caldararese,tigan deci.un tigan v a condus rromania.va mirati ca fabricili v au ajuns la fier vechi?haha.dati le pe toate la fier vechi.

  33. „” Consumul de curent al Ucrainei a crescut brusc. Deși Rusia nu a desfășurat până acum bombardamente masive asupra sistemului energetic ucrainean, așa cum a făcut-o iarna trecută, acesta se chinuie deja să facă față creșterii consumului provocat de scăderea temperaturilor. „Astăzi, consumul de electricitate continuă să crească, iar sistemul energetic este în deficit”, a informat Ukrenergo pe Telegram, precizând că miercuri a fost nevoită să recurgă la „asistență de urgență” din partea a trei țări vecine: România, Slovacia și Polonia. „” transmite AFP. Asa ca mai lasati-le naibii de teatre de operatiuni si dati fuga la supermarket dupa lanterne si multe baterii – sau, si mai bine, lumanari, ca alea sunt sfinte si la propriu, si la figurat… Si sa nu uitam ca si Doamna Maia are si ea nevoie… PS. Ungaria o fi si ea tara vecina, da’ cam neprietenoasa, asa ca nu se face sa-i deranjeze si pe ei…

  34. Și fantoma din Kiev ce zice ?
    Nu de alta da filmul asta îl tot vedem de 2 ani de zile de când Ucraina îi extermină pe ruși 20 : 1 de s-a umplut Ucraina de cimitire cu soldați morți și s-a golit țara de bărbați .

    Știți ce , hai la pariu că până August Anu viitor Mr. Z nu va mai fi președintele Ucrainei că o să-i ia ai lui beregata.

    Generalii ucrainieni stiu că sunt doar carne de tun , întrebarea de tun la fel ca În WWI cât vor mai accepta ?
    Întrebarea e grea daaa când propria moare îți e aproape harneli ca cele din articol au foarte puțină trecțiune la tine.

  35. Da sursa este de încredere ! Să curgă banii catre Ucraina , au rezultate băjeții. ”Nii.. mă !” Cu asemenea rezultate în curând or sa ajunga la Moscova, iar europenii or să ajungă mai rău decât africanii: datori vânduți, fără industrie și cu tot felul de politicieni (toți unul și unul) care ne vor conduce in haos. Minunata Europa cu ajutorul: SUA , Rusiei și Chinei se duce de râpă. Să ne bucurăm de viitorul luminos pe care îl vor avea copiii noștri. Hai sictir și opriți minciunile , războiul a adus numai distrugere si mizerie.

  36. Nasol.In curand Rusia va trebui sa recruteze copii de gradinita,lauze,batrani cu ficatul praf de la beutura,poate si maimute din tinuturile indepartate.

  37. @Laur22 -ai uitat de Simonian Margarita,Soloviov,Papusa lui Putin care inca nu au fost pulverizati pe front.Apoi Putin insusi.Mai bine moarte in transee decat juganit de proprii rusnaci.Stai ,mai sunt:Sosoaca(vai cate proiectile incap in rapandula lata)Simion si inca cativa abonati.

  38. Același trolak Urkak cloneaZă la 07:41 după ce a mai p.r.o.s.t.a.t și la 07:38.
    Se în🌈ajeaZă singur !
    E si esop/ gică/ păcălă/ mafalda/ lili/ j/ s/ a etc…măRog 😂

  39. Yoi Istenem , si eu care credeam ca urkacii au depasit deja Moskva si-s la portile Ekaterinburgului din Urali….Sau au ajuns la Petropavlovsk si Vladivostok si nu stiam ? Iar acum se incalzesc ( urkacii) la poalele vucanilor din Kamciatka ?

  40. Ideea KGB-istilor de a sterge de pe harta Ucraina si a anexa-o integral Federatiei Ruse devine din ce in ce mai greu de realizat. Ex-KGB-istii stiu asta, si-au scrificat cu frenezie tineretul, o vor mai face dupa realegerea lui Putin, acest ucigas cu sange rece, vor reincerca razboaiele murdare tipice, cu distrugerea sistemului energetic urainian si a depozitelor de alimente, cu un singur scop: perpetuarea cat mai mult posibil a regimului. Deocamdata au curatat fragila opozitie, i-au adormit pe vutcari cu iluziile imperiului mort si-i vor trimite pe front cu nobila misiune de a sluji drept carne de tun. Cum rusii nu s-au ridicat pana la gandire si nu au depasit stadiul de turma, se vor lasa tarati in abatorul de carne, amagiti de mariri iluzorii post mortem, emanate prin propaganda desantata a urii fata de viata si civilizatie, impanata cu un misticism contrafacut „izbavitor” (vezi preroratiile satanei Kiril). Razboiul va continua nestingherit, fortele sunt aproximativ egale, ideea lui Putin de a extermina 40 de milioane de ucraininieni se va dovedi o nesabuita utopie, iar daca se va reveni la normalitate, adica la pace, faptul se va intampla doar din interiorul Rusiei salbatice. Cand vutcarii nu vor mai suporta costurile in vieti omenesti ale nebuiniei lui Putin si-l vor azvarli in anonimat ca pe o masea stricata. Pana atunci cupola ex-KGB macina la vieti omenesti cu frenezie, fara incetare.

  41. Cum mai reusesc ukrainienii sa numere bob cu bob pierderile rusilor, dar nu scot o vorbulita despre pierderile lor. Ce ne spune comparatia cu batalia de la Bahmut? Simplu – rusii au intrat in Avdeevka si curata zona industriala a orasului de trupele ulrainiene. Ca si Bahmutul, Avdeevka este o batalie pierduta!!!
    Daca Ukraina pierde Avdeevka dupa cum se vede, drumul spre Harcov e deschis.
    Daca americanii tot le-au trimis ukrainienilor bombe cu dispersie, rusii considera ca e liber la folosirea acestui tip de arme si dau in trupele okrainiene cu prisosinta cu acest tip de bombe.
    Nu am inteles titlul, care chiar nu are nici o legatura cu realitatea de pe front.

    @”s” micut si tont – rusii au intrat in Avdiivka si cei care fig in degringolada sunt ukrainienii…

  42. – 322.900 militari (+1.100)

    – 5.496 tancuri (+30)

    – 10.256 blindate de luptă (+32)

    – 7.833 sisteme de artilerie (+31)

    – 904 sisteme lansatoare multiple de rachete (+2)

    – 595 sisteme antiaeriene (+4)

    – 5.800 de drone (+1)

    – 323 avioane

    – 324 elicoptere

    – 22 nave/ambarcațiuni

    – 1 submarin

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.