Premierul turc, precizare despre atacatorul din club

Premierul turc Binali Yildirim a respins duminică informațiile apărute în presă conform cărora autorul atacului din club purta un costum de Moș Crăciun, catalogându-le drept false, relatează DPA,

„Știm că este vorba de un terorist înarmat. Autoritățile lucrează non-stop pentru a afla identitatea atacatorului, care este căutat intens”, a precizat Yildirim.

Atacatorul și-ar fi lăsat arma în club și s-ar fi amestecat în mulțimea care fugea din club pentru a scăpa. Toate posibilitățile sunt analizate, a precizat Yildirim.

Nu există informaţii clare despre vinovaţi

Yildirim spune că au început să apară „detalii”, însă nu există încă informații clare privind vinovații.

„Au început să apară detalii, însă autoritățile nu au ajuns încă la o concluzie concretă”, a declarat oficialui presei, răspunzând unei întrebări despre cine ar fi în spatele atacului.

„Poliția și oficialii dintre cadrul securității vor oferi informații pe măsură ce acestea vor fi disponibile pe parcursul anchetei”, a declarat premierul.

Nicio grupare teroristă nu a revendicat până în acest moment atacul armat.

„Teroarea nu ne poate intimida, nu ne poate distruge fraternitatea, relațiile noastre strânse sau unitatea”, a susținut premierul turc.

Atacatorul din club a ucis 39 de oameni și a rănit alți 69 în noaptea de Revelion.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.