Fără îndoială, de când discută cu delegaţia FMI, preşedintele Traian Băsescu şi-a îmbunătăţit vocabularul. Nu mai vorbeşte despre „ţigancă împuţită” sau „găozar”, ci despre „macrostabilitate, deficit bugetar, deflaţie, inflaţie”. Doar domnul preşedinte nu poate uita un îndemn comunist care spunea că „numai învăţând creierul tău va deveni un larg laborator de idei şi imagini”.
E drept, unele cuvinte spuse de preşedinte nu sunt folosite corect. Dar acest lucru poate fi posibil din cauza faptului că discuţiile purtate de preşedinte cu delegaţia FMI îi dau o stare de mahmureală. Nu de alta, dar zilele trecute, după o discuţie purtată cu FMI, Traian Băsescu a ieşit la televizor şi a spus: „Important este că se realizează şi o uşoară creştere a consumului, ceea ce arată creşterea uşoară a puterii de cumpărare a populaţiei, ca efect al deflaţiei. Odată cu diminuarea inflaţiei, a crescut şi puterea de cumpărare a populaţiei”.
Păi, domnule preşedinte, în România nu a fost deflaţie până în prezent. Cel puţin în ultimii 21 de ani. Iar inflaţia, chiar dacă scade, duce tot la scăderea puterii de cumpărare a românilor. Aşa că puterea de cumpărare a Românilor nu a crescut, ci a mai scăzut. Spre exemplu, dacă în anul 2010 inflaţia a fost de 6%, iar în 2011 de 4%, asta nu înseamnă că în 2011 puterea de cumpărare a oamenilor a crescut cu 2% faţă de 2010. Ci că în 2011 a mai scăzut cu încă 4% faţă de 2010.
În concluzie, domnule preşedinte, mai uşor cu folosirea cuvintelor pe care nu le înţelegeţi. Nu de alta, dar o să vă zică lumea Boc.