Putin s-a apucat sa impună pacea rusească în Ucraina

Confruntările din estul Ucrainei au început să crească în intensitate, liderii separatiști din Donețk au anunțat că nu vor mai aplica Acordurile de la Minsk, iar atacurile au început să vizeze și orașul port Mariupol, într-o regiune care ar permite separatiștilor să obțină un culoar către Crimeea.

Pe acest fond, Angela Merkel a anunțat că se va întâlni, luni la Berlin, cu președintele francez Francois Hollande și cu cel ucrainean, Petro Poroșenko.

Financial Times scrie că, în opinia multor diplomați occidentali, recenta intensificare a confruntărilor face parte din strategia lui Vladimir Putin de a prelua brusc inițiativa, pentru a-i prinde pe adversarii din Vest cu garda jos. Motivul – Putin încearcă să obțină o aplicare imediată a prevederilor Acordurilor Minsk II, semnate în februarie, socotind că puterea de la Kiev nu dorește implementarea lor.

Igor Sutiaghin, analist la think-tankul Royal United Services Institute, amintește că aceeași strategie a fost aplicată de Putin la inceputul acestui an. În ianuarie, când Merkel si Hollande au refuzat să meargă în Kazahstan pentru a participa la o rundă de convorbiri privind Ucraina, rebelii au lansat un atac puternic asupra localității Debalțeve. ”O lună mai târziu au început discuțiile pentru Misnk II. Acum acordul își trăiește ultimele zile…Rusia vrea să forțeze noi negocieri și, prin urmare, începe să crească presiunea umanitară”, spune Sutiaghin. ”Pentru Rusia, folosirea forței militare face parte din arsenalul diplomatic”.

Vladimir Putin are suficiente motive pentru a obține un nou acord sau măcar pentru a obliga Kievul să plice actualul acord așa cum este el interpretat la Moscova. În primul rând, rebelii pro-ruși nu au reușit să ocupe un teritoriu suficient de mare pentru a crea un stat viabil economic în estul Ucrainei, astfel încât să nu mai reprezinte o povară pentru bugetul Federatiei Ruse când vine vorba nu numai de arme, dar și de servicii publice și salarii.

Prin acordurile de la Minsk, pentru semnarea carora Poroșenko a fost dur criticat la Kiev (atât timp cât recunoscut tacit autoritatea rebelilor, stând la aceeași masă cu ei), Putin a urmărit să integreze teritoriile separtiste într-o Ucraină federalizată, în ale cărei structuri decizionale separiștii să dețină o influență disproporționată, pe modelul Memorandumului Kozak propus Republicii Moldova în urma cu zece ani. Kievul încearcă însă să aplice acordurile într-un alt mod, cerand separtiștilor să organizeze alegeri în acord cu actuala legislație a Ucrainei și încercând să izoleze structurile rebele.

Pe de altă parte, scrie Financial Times, Vladimir Putin nu are niciun interes sa escaladeze violențele din Ucraina, întrucât Rusia va fi supusă unor sancțiuni occidentale tot mai dure. Până și efortul militrar va fi mai costisitor, deoarece armata ucraineană a devenit mai puternică în ultimele luni. Vestul se dovedește din ce în ce mai solidar și astfel s-a ajuns la acordul ca orice ofensivă a separatiștilor pro-ruși în estul Ucrainei să fie urmată automat de o înăsprire a sancțiunilor impuse Moscovei. Până la urmă, cel mai important apărător al orașului Mariupol este acest consens, nu forțele ucrainene.

Având în vedere vulnerabilitățile actuale ale Rusiei, Vladimir Putin ar dori să salveze ce se mai poate din ceea ce convenea Rusiei în Acordurile de la Minsk: legitimarea rebelilor și mutarea efortului financiar pentru reconstruirea Donbasului pe umerii Vestului.

Strategia violențelor la scară redusă a fost brevetată în Georgia și presupune nu numai crearea unor enclave pro-ruse, ci și subminarea, în timp, a încrederii populației în guvern. ”Rusia a demonstrat că metoda felierii salamului funcționează. Nu trebuie decât să forțeze putin: 300 de metri aici, un km colo. Nu un avans decisiv, dar suficient pentru a consolida teritoriul, pentru a pune presiune pe Kiev, totul fără a trece dincolo de liniile roșii trasate de Vest”, spune Sutiaghin.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.