Salieri, arc peste timp: de la Radu Beligan la George Costin

“Mozart a fost otrăvit!”, striga Salieri, catolic, dar fariseu, secerat de farsa pe care a crezut că i-a jucat-o Dumnezeu.

”Amadeus”, piesa lui Sir Peter Shaffer, a fost prima dată jucată la Royal National Theatre, în 1979 şi în 1980, pe Broadway, cu Ian McKellen (Salieri), Tim Curry (Mozart) şi Jane Seymour (Constanze Weber).

Premiera americană a piesei lui Shaffer a avut loc în noimebrie 1980, exact în ziua în care Ronald Reagan a devenit noul președinte al Statelor Unite ale Americii. Se schimba un preşedinte democrat, Jimmy Carter, cu unul republican.

Sorin Miron şi Ioana Barbu în Furtuna

Versiunea americană regizată de Peter Hall a fost distinsă cu 7 premii Tony şi s-a jucat de 1181 de ori.

Pentru scenariul filmului care a câştigat 8 Oscaruri în 1984, Shaffer şi Milos Forman au intervenit împreună în structura textului iniţial.
Shaffer s-a stins din viaţă pe 6 iunie, anul acesta.

La noi, premiera spectacolului va avea loc în această toamnă, la Teatrul Metropolis, în direcţia de scenă a domnului Victor Ioan Frunză. Şi cum din mai mult de 100 de spectacole distincte şi miile lor de reprezentaţii, cele mai multe, aproape toate s-au vândut cu săptămâni înainte să fie jucate, cum fiecare piesă, într-o sală de 1000 de locuri sau de 100, a fost o SUPERproducţie, cum în teatrul său milimetrul şi secunda ne duc mai aproape de îngeri, săptămânile următoare sunt teribil de lungi, de aşteptare.

George Costin, Nicoleta Hâncu şi Sorin Miron în Tartuffe

Suntem într-un teatru în care aţi creat o serie de spectacole şi ele rămân aproape filmic în memorie: „Îngeri în America”, „Tartuffe”, „Visul unei nopţi de vară”, „A douăsprezecea noapte”, „Romeo şi Julieta”. Acum, ne aşteptaţi la „Amadeus”.

M-am îndreptat spre această piesă cu mulţi ani în urmă. Am încercat la Timişoara, prin anii ’90, şi n-am finalizat-o la Timişoara, apoi în stadiu de proiect la TNB. Am reuşit acum, peste ani, la Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu. Spectacolul se va juca la Sala Amfiteatru, o sală nouă. Distribuţia e excepţională include personalităţi de prim-plan ale scenei din România.

Cine sunt actorii pe care îi vom vedea pe scenă?

George Costin interpretează rolul Salieri. Andrei Huţuleac este Mozart. Nicoleta Hâncu este Constanze Weber. Alături de ei: Alin Florea, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Alexandru Pavel, Ariana Presan. De asemenea, trei actori care s-au alăturat recent producţiilor noastre: Carol Ionescu, Voicu Aaniţei şi Mădălina Craiu. Ei formează o trupă. În spectacole, fiecare are mai multe contribuţii: Adrian Nicolae este dramaturg – a participat la finisarea textelor pentru mai multe spectacole; Vieru creează partea vizuală, procesează imaginile; Pavel, coloana sonoră; Huţuleac, recuzita. Fiecare are îndeletnicirile lui în viaţa spectacolelor, aşa cum găsesc important să se petreacă într-o trupă teatrală.
Pentru Amadeus avem şi invitaţi speciali: Robert Naghi, un nume de prim-plan al artei lirice din România, şi Csibi Andrea, care realizează pregătirea muzicală, şi care performează live la pian.

Montarea este plină de umor și de elemente spectaculoase

George Costin, Sorin Miron, Adrian Nicolae, Andrei Huţuleac şi Marcela Nistor în O noapte furtunoasă

Cum ne îndemnaţi să privim acest spectacol?

Tema lui e importantă şi pune o întrebare fără răspuns: există dreptate în creaţie? Şi în subliminal, în adâncime, mai adaugă: exista dreptate în intervenţia divină? Sunt două căutări, două întrebări deschise. Nu va fi o conferinţă didactică. Montarea e plină de umor, de elemente spectaculoase. O montare cu elemente de epocă – costume bogate şi respectând stilul din istorie – perucile, încălţămintea. Decorul este specific teatrului liric, cu elemente statuare, picturi; şi schimbările de decor vor fi acelea specifice operei. Cred că într-un peisaj dominat de minimalism este valoros să afirmăm şi teatrul în care textul să fie reprezentat prin imaginile pe care le descrie.

A fost o mişcare în teatrul londonez, în urmă cu 15 ani, „Monsterism”, care a cuprins mai toţi artiştii independenţi. Ei au formulat un program estetic prin care comentau că producţiile, prea sărace, ajunseseră să semene foarte mult între ele. Şi e real: câte lucruri poţi face cu trei scaune şi o masă? În ce mod sărăcia îndeamnă la creativitate? Am văzut recent un spectacol bun: „Sâmbătă: Averse!”, montat într-un spaţiu alternativ – şi m-am gândit că ar fi meritat mai multe resurse financiare. Ar fi fost mult mai bine slujit. E important să ne bucurăm de un teatru cu spectacole care strălucesc. Teatrul popular avea această esenţă; tragedia greacă era spectaculoasă. Nu primim nimic folositor din sărăcirea excesivă a actului teatral. Şi rolul teatrului în social e valoros. Teatrul este o afacere bună! Locurile în care se face teatru sunt mai sigure pentru democraţie. Pentru că teatrul conţine dialog. Îndeamnă la dialog. Prin teatru exersăm să dialogăm unii cu ceilalţi fără diatribă. E natural să privim teatrul ca un act educaţional.

Teatrul mai înseamnă şi investiţie pe termen lung. Jean Vilar, creatorul Festivalului de la Avignon şi al Teatrului Naţional Popular, a elaborat conceptul „Teatru – serviciu public”. Teatrul întreţinut prin subvenţiile publice. Pentru că beneficiarul subvenţiilor este comunitatea pe care Teatrul o slujeşte. Subvenţia se adresează spectatorului, care primeşte acces neîngrădit la marile opere. Gândesc că biletele de intrare în sălile de teatru ar trebui să fie ieftine; să ilustreze rolul subvenţiei. Tot Vilar pleda pentru înţelegerea, clarificarea situaţiei prin care una dintre obligaţiile administraţiilor – la fel ca în situaţia energiei, a gazului sau a apei – este să subvenţioneze teatrul. Aşa cum apa curge continuu la robinet deşi lumea nu se spală continuu, cu aceeaşi atitudine ar fi eficient să fie gândit şi teatrul. Să putem vedea piese de Samuel Beckett la fel cum în librării găsim Kant sau Hegel deşi nu toţi citim filozofie.

Despre cum ministrul nu comunică în afara cercurilor de prieteni

Adrian Nicolae şi George Costin în piesa Îngeri în America

A mai scăzut bugetul alocat culturii. Care e viziunea celor care administrează cultura la nivel naţional?

A fost anul acesta o dezbatere despre reforma din cultură, iniţiată de fostul ministru al Culturii. Am trimis trei memorii consistente în care mi-am exprimat puncte de vedere şi am formulat analize serioase. Sunt, dintre noi, oameni care au nevoie să exprime mai mult decât într-o comunicare prin Facebook. Am propus dialog. Nu am primit niciun răspuns. Ministrul nu comunica în afara cercurilor de prieteni. Avem nevoie de oameni cu înţelegere pentru cultură. Lansăm strategii, însă, mai mult, avem nevoie de oameni. Ne-ar folosi ca guvernanţii noştri să aibă o implicare vădită în cultură, o înţelegere a ei. Nu s-au mai înfiinţat teatre. Nu s-au mai creat nici muzee. Fostul ministru al Culturii îşi dorea o reformă a culturii prin darwinism. Teatrul din spaţii alternative atrage un număr din ce în ce mai mare de spectatori. E o foame de artă vie şi e în menirea administraţiei culturii convenţionale, oficiale să o satisfacă.

Teatrul nu costă mult. Repet, teatrul e o afacere bună. În Franţa, un procent important din PIB se datorează veniturilor din cultură.
Însă nu discutăm de o rentabilitate imediată. Doar ficţiunile de consum se încadrează aici.

Însă cultura altitudinară este caracterizată de eficacitate: câştigurile nu sunt imediate; valoros e numărul de oameni care intră în sala de spectacol, nu încasările rezultate. Să urmărim ca, în timp, din ce în ce mai mulţi oameni să aibă apetit pentru cultura înaltă. Îmi trece prin minte, acum, Sarah Kane – nu sunt mulţi care pot urmări dramaturgia ei. Trăim opusul acestei situaţii. A proliferat o cultură a infantilului, a genurilor minore, a lipsei de profunzime.

Nu avem dramaturgi, însă nu-i avem pentru că nimeni nu organizează conjuncturi astfel încât aceşti oameni să trăiască din scris. Rentabilitatea în cultură nu se măsoară direct. Vorbim de la o vreme despre „managerul cultural”. Această funcţie, în teatru, nu are temei. Este o viziune antreprenorială distructivă, un fel de limbă de lemn. Teatrele au nevoie de animatori teatrali. Şi aceştia sunt artişti. Funcţiile administrative sunt pentru acei oameni specializaţi în finanţe, contabilitate, legislaţie. Un director de teatru valoros alcătuieşte un repertoriu, atrage resursele umane cu creativitate care să aducă în scenă repertoriul, pune în valoare potenţialul de creativitate, alege dramaturgia. Domnul Liviu Ciulei, ca director la Teatrul Guthrie, unul dintre cele mai valoroase teatre americane, nu-mi amintesc să fi fost elogiat ca manager cultural, ci ca unul dintre cei mai valoroşi artişti. Nu vom obţine minuni prin această presiune întreţinută asupra instituţiilor de la noi. Am citit recent programul noului director MNAR. Printre punctele care descriu viziunea, am văzut că propune înfiinţarea unei cafeterii. Când vizitez Muzeul Louvre, nu mă întreb înainte ce fel de cafea aş putea găsi acolo.

Teatru popular, teatru pentru comunitate

Carol Ionescu, Sorin Miron, Andreea Grămoşteanu, Adrian Nicolae şi George Costin în piesa A 12-a noapte

Veţi continua „PILOT”?

Programul „PILOT” a durat 6 ani la Centrul Cultural pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu”. A fost oprit din nepricepere şi prostie. Azi suntem în stadiul în care vrem să ne adresăm şi altor zone din administraţie pentru a găsi o formulă să-l continuăm. Spectacolele pe care le-am creat prin „Pilot” au avut selecţii în toate ediţiile Festivalului Naţional de Teatru, au primit recunoaşteri comparabile cu ale teatrelor oficiale. Au venit la noi oameni care veneau pentru prima dată la teatru. „PILOT” a fost un teatru popular, un teatru al comunităţii locale. Am adus în scenă Shakespeare, Caragiale, Karel şi Josef Capek, Mihail Sebastian, Istvan Orkeny, Teodor Mazilu. În 2015, publicul a urmărit 6 spectacole diferite, în mai mult de 120 de reprezentaţii; şi într-o sală mică s-au înregistrat mai mult de 10.000 de bilete vândute.

Romeo şi Julieta – Carol Ionescu şi Silvana Mihai

Biografia lui Victor Ioan Frunză:

Director de scenă: Pinacle & vânzări-cumpărări (două piese scurte), Grog, Dragonul, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, A optsprezecea cămilă, Apa, Examen de bacalaureat (Fata Morgana), Cetăţeanul invizibil, Calandria, Host mich noch Lieb (Şi totuşi, o mare iubire), Noaptea Încurcăturilor, Mobilă şi durere, Turandot (88), Dom Juan (Dom Juan ou le Festin de pierre), Pensiunea Doamnei Olimpia, Iaşii în carnaval, M-am jucat într-o zi, Transfer de personalitate, Glossa, Cântice ţigăneşti, Maryline, Lacrima Tăcerii, Păsările, Persecutarea şi asasinarea lui Jean-Paul Marat, reprezentată de trupa de actori a Ospiciului Din Charenton, sub conducerea domnului Marchiz De Sade, Cseresznyeskert (Livada de vişini), Gyermekkeresztesek (Cruciada copiilor), Lacrima tăcerii, Trupa pe butoaie (seria a I-a), Albă ca zăpada şi cei şapte pitici, Ghetou (Ghetto), Tom Paine, Satyricon, Kir Ianulea, Trupa pe butoaie (seria a II-a), Sybill, Vízkereszt (A 12-a noapte), Trupa pe butoaie (seria a III-a), Invitaţie la ruletă, Tamerlan cel mare (Tamburlaine the Great), Trupa pe butoaie (seria a IV-a), Falstaff, Becket (Becket ou l’Honneur de Dieu), Lorenzaccio, Visul unei nopţi de vară, Marat-Sade, Sindbad marinarul (prima versiune), Călătorii cu dricul (binom teatral format din Sonkastratégia / Strategia porcului / Stratégie pour deux jambons & Gyermekszemmel / Cu ochi de copil / Enfantillages) două monodrame de Raymond Cousse, Mutter courage und ihre kinder / Mutter Courage (Anna Fierling şi copiii săi / Mutter Courage), A Lecke (La Leçon) (Lecţia), Regele moare (Le Roi se meurt), Făt Frumos din lacrimă, Hamlet (versiunea I), Din viaţa insectelor, Darul Gorgonei, Turandot, Die Stühle (Scaunele / Les Chaises), Muzica teatrului, Nevestele vesele din Windsor, Médeia, Die Dreigroschenoper (Opera de trei parale), Steaua fără nume, Deşteptarea primăverii (Frülings Erwachen), Portugalia, Mica sirenă (Den lille havfrue), A Kék madár (Pasărea albastră), Rosencratz és Guildenstern halott (Rosencrantz and Guildenstern are dead), Junius (Iunie), Identităţi – şapte piese scurte, Liliom, Cântăreaţa cheală & Lecţia, Nastasia – poveste de cartier, Furtuna, FINITO, Familia Tót (Tóték), Îngeri în America, (SZÉP) Új Világ (Minunata lume noua), MACSKA (Pisica pe acoperişul fierbinte), Steaua fără nume, Éjjeli Menedékhely (Na dne) (Azilul de noapte), Romeo şi Julieta.

A pus în scenă spectacole în România, Ungaria, Germania, Cehia, Franţa.

A fost director al Teatrului Naţional din Cluj.

A fost premiat pentru „Cel mai bun spectacol”, „Cel mai bun regizor” la galele UNITER, la Festivalul Naţional de Teatru, a primit premiul pentru „Cel mai bun spectacol într-un spaţiu alternativ”, la Festivalul de teatru de la Gödöllő, din Ungaria, decernat de Fundaţia SOROS.

Notă: Cel care a dus ani de zile greutatea dramatică a spectacolului, montat pe altă scenă, Radu Beligan, interpretul compozitorului Salieri, spunea despre personajul său că este cel care recunoște geniul mozartian și, cu toate acestea, nu se poate opri din a-i pregăti căderea: „luciditate și neputință, topite josnic, dar omenește, în invidie, iată culorile de bază ale portretului acestui personaj”. ”Artist în deplinătatea conscrării sociale și în totală decădere morală, Salieri e înfățișat în toată măreția mediocrității sale”, spunea Beligan. Spectatorii bucureșteni vor avea deci foarte curând ocazia să vadă noul spectacol, pus în scenă de un nou regizor – Victor Ioan Frunză -, și noi actori, tineri și talentați, dar și cu o altă viziune asupra întregii piese. O schimbare de paradigmă și de generații.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.