Erdogan, imun la presiunile administraţiei americane Potrivit canalului NTV, preluat de Reuters, Erdogan a mai spus sâmbătă că şansele de pace în Gaza după pauza umanitară s-au pierdut deocamdată din cauza poziţiei intolerante a Israelului. Score: 0,28
Trecutul întunecat al lui Henry Kissinger în America Latină După răsturnarea lui Allende pe 11 septembrie 1973, diplomatul american, care primise Premiul Nobel pentru Pace în acelaşi an pentru negocierile sale cu Vietnamul de Nord, a susţinut hotărât dictatura lui Pinochet. Score: 0,27
George Simion, decorat de mitropolit în orașul lui Iohannis quot;Sfântul Andrei, ocrotitorului României, să vă ocrotească în fiecare zi, să aducă linişte şi pace şi să nu lase ca speranţa să se stingă din sufletul dumneavoastră. Score: 0,27
”Sf. Ap. Andrei iubește poporul român” Felicităm pe toți cei ce poartă numele de Andrei, Andreea sau derivate, rugându-ne Sfântului Apostol Andrei să le dăruiască sănătate și fericire, pace și bucurie și mult ajutor în toată fapta bună, spre slava lui Dumnezeu și mântuirea oamenilor”, a încheiat Preafericirea Sa. Score: 0,27
Exclusiv: Cum l-am cunoscut pe Kissinger (Redacția cotidianul) „În 1968, am fost corespondent în Franța pentru agenția de presă „Prensa Latina" și ca atare am fost acreditat la conferința de pace asupra Vietnamului ținută la Paris până în 1973. … În acea zi, acordul de pace era gata pentru semnare. Score: 0,33
Lumea întreagă oftează după Kissinger. Și Putin îl laudă Premierul Japoniei, Fumio Kishida, a salutat "contribuţiile semnificative la pace şi stabilitate" în Asia ale fostului diplomat american. Score: 0,28
Problema (32) Scriu aceste rânduri într-o pace extrem de efemeră: ca de atâtea ori, amnarul care ar putea scăpăra scânteia se află la îndemână. Score: 0,26
A murit Henry Kissinger Wikipedia reține că în anul 1973 i-a fost acordat, alături de generalul vietnamez Lê Ðức Thọ, Premiul Nobel pentru Pace pentru contribuția sa decisivă la încetarea devastatorului conflict din Vietnam. Score: 0,28
Sesizare Cotidianul către Parchetul General Acest grup a reprezentat o organizație fascistă interzisă prin Convenții Internaționale și Tratatul de pace încheiat după Al Doilea Război Mondial. Score: 0,27
”Catastrofă umanitară monumentală”: Apelul făcut de ONU …o manieră hotărâtă şi ireversibilă către o soluţie cu două state, pe baza rezoluţiilor ONU şi a dreptului internaţional, cu Israel şi Palestina trăind alături în pace şi securitate'', a accentuat Antonio Guterres. Score: 0,27
Paharul imigrației s-a umplut în societățile vest-europene Exceptând Mexicul, suntem țara cu cele mai multe explozii de grenade în vreme de pace. Score: 0,26
Arsenie Boca, 34 de ani de la trecerea la cele veșnice „Lasă-mă în pace!”, … „Lasă-mă în pace!”, Score: 0,27
Ministrul Apărării Naţionale s-a plâns britanicilor El a subliniat că "Federaţia Rusă poartă întreaga responsabilitate pentru acţiunile sale periculoase din Marea Neagră, acestea reprezentând un risc important pentru stabilitatea şi pacea în regiunea Mării Negre, regiune de importanţă strategică pentru NATO". Score: 0,27
Se plânge Ciolacu. Dar ce vină avem noi? "Când există un război, întotdeauna există şi un spionaj economic, care ajunge în alte limite când este pace. Score: 0,27
CSG: Miza alegerilor din România a crescut enorm şi s-a internaţionalizat Dacă pe timp de pace marile puteri ne considerau secundari, periferici şi neinteresanţi acum, în vremuri cu turbulenţe şi ameninţări din toate direcţiile, am fost reevaluaţi: suntem preţioşi, buni de prima linie, cu rol strategic. Score: 0,27
Problema (29) Într-o zi, după ocuparea orăşelului de către nazişti, oameni care până atunci au trăit în pace, respectând regulile unui trai comun, chiar dacă fiecare îşi cultiva propriile cutume, au dezlănţuit pogromul în care au fost ucişi în mod bestial cei ce până nu de… Score: 0,26
Cain ucide din nou Cine vrea să mă omoare, să se lege de mine și să-i lase în pace pe părinții mei.” La întâmplare am ales acest exemplu, doar pentru a da o idee asupra modului de relatare a cazurilor: sunt unele de-a dreptul celebre și de neuitat… Score: 0,27
Despre summit-ul BRICS Potrivit mass media de la Beijing, țările BRICS sunt angajate în promovarea discuțiile pentru pace, în respingerea violențelor și evitarea dezastrelor umanitare, o poziție diferită de cea a unor țări occidentale. Score: 0,27
Războiul dintre Realitatea și Prima TV: Dă-i cu Coldea Secretele din interiorul structurii NATO pe care fostul prim-adjunct al SRI le deține, sunt, pe modelul invers al lui Pacepa din vremurile comuniste, o Marfă la care rușii jinduiesc demult, iar Coldea joacă și în virtutea acestui șantaj neexprimat, dar subînțeles", scrie Cozmin Gușă, într-o postare pe Facebook. Score: 0,26
Rona Hartner, ultimele mesaje postate: „Tot ce am e de la Dumnezeu” …să trec prin cele mai dificile momente Rugăciunea este arma celor săraci împotriva nedreptății Ea este o armă din Pacific și invizibilă care nu face rău, dar aduce pace Asta va doresc si voua Score: 0,27
Iohannis, în Senegal: La final ce pot să spun? Am găsit deschidere, chiar parteneri bucuroşi Putem împreună să intervenim pentru a păstra pacea sau pentru a readuce pacea. Score: 0,27
Adio, dar rămân cu tine! Ciolacu, ”un premier frustrat, prieten cu teroristul Hayssam” Uitați-vă ce a făcut în patru luni de când e premier: deteriorarea foarte rapidă a situației economice pe timp de pace. Score: 0,27
Mesaj american pentru Zelenski. ”E vremea să te oprești” Apropo, Rusia nu a refuzat niciodată discuțiile pentru pace cu Ucraina”, a spus Putin. Score: 0,28
Șoșoacă face spume. Cine a filmat? Am invocat echidistanta pe care trebuie sa o avem, mai ales ca țară care a reusit sa faca cele doua parti sa incheie pacea, de catre Ceaușescu, si am solicitat sa se discute si despre Palestina si copiii palestinieni ucisi, ei au prezentat un film cu 138 de morti, iar in Palestina au ucis peste 20.000. Score: 0,26