Kelemen: Situația maghiarilor din România nu este nici pe departe rezolvată Documentul analizează detaliat cazul Liceului Teoretic Romano-Catolic din Târgu Mureș, în cazul căruia autoritățile sunt somate să clarifice cât mai curând situația instituției de învățământ, pentru ca activitatea educațională în limba maternă să se poată desfăşura în condiţii normale. Score: 0,29
Medicii, victimele propriilor pacienți Teoretic, există și poartă, dar e un fel de a spune, pentru că e o biată poartă de tablă dată în lături, sprijinită cu o piatră. Score: 0,29
„Țară în urgență, caut medici“ Demeter Ferenc, a declarat că teoretic ar fi putut fi 21 de medici la secția de Urgențe. Score: 0,29
Risc de colaps în magistratură …Curte de Casaţie şi Justiţie fiind dublată de un interviu formal susţinut în faţa Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, eliminându-se probele scrise, cu caracter teoretic și/sau practic, și instituindu-se un sistem de control evident al promovărilor. Score: 0,29
Revoluția fiscală mărește facturile la întreținere Scad indemnizațiile pentru creșterea copiilor „Revoluția fiscală“ se bazează pe faptul că, teoretic, angajatorii vor crește salariile brute ale angajaților pentru ca aceștia să-și poată achita CAS-ul. Score: 0,29
Alexandrion a preluat New Montana și vrea să dezvolte un lanț de zece hoteluri Vom avea programe combinate unde cursanții vor face partea teoretică dimineața și partea practică, în a doua parte a zilei, în cadrul hotelului. Score: 0,29
PNL atacă la CCR înfiinţarea Liceului Romano-Catolic Update: Președintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră greșită atacarea de către PNL la Curtea Constituțională a deciziei de înființare a Liceului Teoretic Romano-Catolic Târgu Mureș, acesta susținând că relația UDMR cu PNL se va strica pe termen mediu și lung, transmite corespondentul MEDIAFAX. Score: 0,31
Scrisoare din „sufrageria Românica” către Tudorel Toader Însă acest lucru a fost posibil în primul rând din cauza impotenței instituționale sau chiar a complicității celor care au avut și care au, cel puțin teoretic, puterea-n pix! Score: 0,29
Ce a înțeles Patriarhia din „impozitarea” lui Teodorovici Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Score: 0,30
Paza elevilor, în grija Domnului Așa cum a fost cazul din Constanța, unde, deși teoretic cele trei mame au avut dreptate, nu au acționat cum trebuie. Score: 0,29
Cum vor Finanțele să „impoziteze” Biserica Adică, acele sume pe care statul teoretic al trebui să le ia rămân la Biserică. Score: 0,29
De la Strabag, la Vinci și FCC Construction, via Pizzaroti În traducere, teoretic, banii – fonduri europene sau de la bugetul național – sunt folosiți pe plan intern. Score: 0,29
A fost adoptată Legea pentru înființarea Liceului din Târgu Mureş Şcoala cuprinde clase de învăţământ primar, gimnazial şi liceal, filiera teoretică fiind organizată pe profilurile umanist şi real, iar cea vocaţională pe profilul teologic, specializarea cultul romano-catolic. Score: 0,30
Decizia de înființare a Liceului din Târgu Mureș, anulată Cei circa 300 de elevi ai Liceului Teoretic Romano-Catolic Târgu Mureş au învățat, de la începutul anului școlar, în cadrul Liceului „Bolyai Farkas”, părinţii şi profesorii fiind atunci de acord cu această soluţie a ISJ Mureș. Score: 0,32
Furie pe piețele lumii, cu efecte la București “Teoretic, orice poate să afecteze, într-un fel sau altul. Score: 0,29
Metalurgist forjat de PSD la Imigrări Ca șef al Direcției Imigrări a Municipiului București, a câștigat 104.742 lei, iar soția sa, Adina Puhace, profesor la Liceul Teoretic „Jean Monnet, 25.801 lei. Score: 0,29
Avocatul care a învins Chevron Teoretic, există posibilitatea de a contesta sentința arbitrală în față instanțelor franceze competente. Score: 0,29
Liviu Dragnea parcă ar avea șapte vieți în pieptu-i de aramă În perioada în care românii îşi puneau speranţa în USL, el a preferat să aplece urechea la sfaturile socrului său şi ale lui Liviu Dragnea, rupînd o alianţă care avea, cel puţin teoretic, toate şansele să guverneze în aşa fel, încît România să arate altfel. Score: 0,29
Un scriitor la Cotidianul Gimnastica adevărată a minții Provenită din vechea rivalitate cu Atena, reprezentanţii acestei tendinţe, în mare majoritate conducători militari, pretindeau că fericirea trebuie să fie cucerită direct, dacă e nevoie chiar şi prin forţa armelor şi nu prin speculaţii teoretice. Score: 0,29
Statul corupt, bun de plată Spectacolul de sunet și lumini al sistemului mafiot, girat de o clasă politică imposibil de sancționat, teoretic, s-a încheiat în aceste zile. Score: 0,29
Despre mediocra și adormita opoziție În sfîrșit, cu ocazia consultărilor de la Cotroceni, Klaus Iohannis a aflat ce fel de opoziție îi ține locul pe timpul navetelor și sărbătorilor sale la Sibiu: „Când am făcut consultările, teoretic puteam să chem doar coaliția majoritară. Score: 0,29
Marea Unire, o zi pentru eternitate Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău în colaborare cu Primăria comunei Gura Galbenei , raionul Cimişlia şi Liceul Teoretic „Hyperion” din aceeaşi localitate, organizează, în 24 ianuarie, o serie de evenimente cu prilejul Unirii Principatelor Române. Score: 0,32
Indiferența autorităților ucide din nou „Teoretic, România ar putea apela la Eurotransplant pentru a avea acces la plămâni. Score: 0,29