O panoramă a Lumii la final de 2023 Și iată că, recent, pentru prima oară în istorie, Congresul american a respins propunerea guvernului Biden de a susține financiar (cu alte vreo 32 de miliarde de dolari), atât Ucraina, cât și Israel. Score: 0,28
Rezoluție ONU, trântită de americani: „Seminţele unui viitor război” Propunerea "reflectă apelul universal al comunităţii internaţionale şi reprezintă direcţia corectă pentru restabilirea păcii", a declarat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun, citat de televiziunea de stat CGTN. Score: 0,29
IGA, desemnat să cumpere drone Propunerea normativă se justifică pe necesitatea tot mai mare a instituţiilor din arcul guvernamental de a utiliza sisteme de aeronave fără pilot pentru a capta informaţii utilizate pentru îndeplinirea atribuţiilor proprii. Score: 0,30
Reformă europeană în beneficiul animalelor de companie Prin urmare, propunerea de joi se axează pe domenii-cheie vitale pentru asigurarea bunăstării animalelor în timpul transportului: durata călătoriilor va fi redusă, iar în timpul călătoriilor de lungă durată, animalele trebuie descărcate pentru anumite perioade de odihnă, hrănire şi adăpare. Score: 0,30
Moartea Alexandrei Ivanov. Decizia luată în cazul medicului …priveşte asistenta din garda de 18 august a primit sancţiune cu diminuarea salariului pe o perioadă de trei luni, iar în ceea ce priveşte medicul de gardă din 18 august, propunerea Comisiei de disciplină a fost desfacerea contractului individual de muncă", a declarat managerul spitalului, medicul Monica Adăscăliţei. Score: 0,29
Controverse legate de Pilonul II: „Nu vom amâna creşterea contribuţiei” Propunerea de amânare contravine flagrant prevederilor PNRR, jalonul 213 de consolidare financiară a Pilonului II, considerat rezolvat încă din martie 2022 și pentru care Guvernul României a primit deja de la Uniunea Europeană banii aferenți tranșei corespunzătoare din PNRR. Score: 0,29
Zilele colindului în România În expunerea de motive se arată că "propunerea legislativă reprezintă un prim pas în strategia de salvgardare a colindelor pe teritoriul României şi în comunităţile de români de pretutindeni", indică sursa citată. Score: 0,29
Transhumanța intră în patrimoniul imaterial UNESCO Acesta este o extensie a unui element similar înscris în anul 2019 în Lista Reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, "Transhumanţa, strămutarea sezonieră a turmelor de-a lungul traseelor migratoare în zona mediteraneană şi în Alpi", la propunerea Austriei, Greciei şi Italiei. Score: 0,29
Geantă cu 130.000 euro, aruncată pe fereastră Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași cu propunerea de arestare preventivă a celor 7 inculpați, pentru o perioadă de 30 de zile. Score: 0,29
De ce nu vor să desființeze Ministerul Familiei Deputaţii au respins, marţi, cu 193 de voturi "pentru" şi 81 "contra" şi două abţineri, propunerea legislativă privind desfiinţarea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse şi stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale. Score: 0,29
Țigările electronice, interzise de deputați 10% dintre tinerii de 13-16 ani au încercat deja Puff-ul Semnată de 166 de deputați, propunerea acestora are sprijinul guvernului. Score: 0,29
Noi amenzi pentru fumat în spații închise Potrivit iniţiatorului, propunerea a apărut ca urmare a nevoii de a reduce expunerea minorilor la produsele ce le pot afecta sănătatea, cum ar fi tutunul. Score: 0,33
Socrii lui Cherecheș, în arest de Sărbători "Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă ICCJ DNA Cluj şi, în consecinţă: În baza art. Score: 0,29
UE finanțează gazoducte în Polonia și Croația. Nimic pentru România Inclus inițial în propunerea REPowerEU a Poloniei, terminalul a fost ulterior eliminat în timpul negocierilor cu Comisia, probabil pentru că proiectul nu a putut respecta termenul limită stabilit de Comisie de a fi operațional până la sfârșitul anului 2026, după cum arată ONG-ul de mediu Bankwatch. Score: 0,29
USR face pace cu PNL ca să voteze un proiect La propunerea PNL, am amânat votul până ce proiectul a primit avizul Comisiei de cultură. Score: 0,29
Ziua Bucovinei Plenul Senatului a adoptat la 2 octombrie 2013, propunerea legislativă privind declararea zilei de 28 noiembrie Ziua Bucovinei, iar Camera Deputaţilor, forul decizional, a adoptat proiectul de lege la 7 octombrie 2015. Score: 0,28
Sovietismul obține majoritatea în Parlamentul European ”Din fericire, eliminarea dreptului de veto nu ar fi totală, pentru că propunerea a fost mult amendată și cele mai rele lucruri au fost eliminate. … Chiar dacă propunerea a trecut în PE, majoritatea a fost firavă, de doar 17 voturi. Score: 0,33
Ungaria îşi atrage critici şi de la Consiliul Europei: „Un risc semnificativ” Plasat "sub autoritatea unui preşedinte numit de preşedintele republicii la propunerea prim-ministrului", un "Birou pentru Apărarea Suveranităţii" ar avea "autoritate nelimitată de a solicita date sensibile şi informaţii private… Score: 0,29
Ana Pascu, omagiu post-mortem: I-au acordat Trofeul Trofeul a fost acordat la propunerea Comitetului Executiv FIE şi aprobat în unanimitate de delegaţii prezenţi la Congres, care au aplaudat îndelung, în semn de apreciere şi recunoaştere a personalităţii imense a Anei Pascu. Score: 0,96
”Puci de sorginte comunistă” la Strasbourg Propunerea a fost prezentata de așa-numitull ”Grup Verhofstadt”, un grup de parlamentari condus de federalistul belgian Guy Verhofstadt, care își propune amendarea tratatelor europene pentru o mai mare centralizare a puterii la Bruxelles, prin transfer de suveranitate. Score: 0,29
O idee a dlui ministru Boloș… ”Îi transformăm în vânători de recompense?” Propunerea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, privind recompensarea celor care denunță evaziunea fiscală e criticată de Eduard Hellvig. … Propunerea ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, privind recompensarea Score: 1,03
Părinți săltați de poliție, după ce şi-au bătut copilul "Admite propunerea de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov (.. Score: 0,29
Boloș: Nu sunt „turnători şi delaţionişti”. Dar ce sunt? Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat joi că propunerea sa controversată privitoare la combaterea evaziunii fiscale nu s-a referit "la turnători şi delaţionişti", ci vizează operaţionalizarea unor mecanisme de avertizare a integrităţii fiscale anonime. Score: 0,29
Vin vești bune pentru fermierii români de la Parlamentul European În cele din urmă, propunerea Comisiei Europene referitoare la reducerea utilizării pesticidelor a fost respinsă de plenul Parlamentului European. Score: 0,33
Un cartof fierbinte pentru PNL, turnătorii. „De ce vreți să îl jignesc pe Nicolae Ciucă? Chestionat în legătură cu propunerea ministrului de Finanțe, Marcel Boloș, ca românii să-i reclame pe cei care fac evaziune fiscală și chiar să fie recompensați cu o parte din valoarea fraudei, premierul nu exclude această posibilitatea, ba spune că s-ar putea să se impună o astfel de măsură. Score: 1,00
Energia nucleară, declarată „verde” de Parlamentul UE Propunerea de lege a UE privind industria zero netă (NZIA), depusă inițial în martie, va fi acum transmisă statelor membre ale UE în cadrul Consiliului de Miniștri pentru discuții la începutul lunii decembrie în vederea finalizării legii. Score: 0,29