TRĂIRILE MALEFICE (3)

În acest spațiu, puteți citi opera lui Gheorghe Schwartz Trăirile malefice apărută la Editura Actual din Cluj-Napoca în 2022

Deși noile cuvinte nu acoperă decât noțiuni ce nu pot fi prinse în palmă, ce nu pot fi accesate decât cu mintea și nu și cu simțurile noastre, totuși consecințele drumului deschis de doctorul Savelius devin pe zi ce trece mai concrete. Întrebat cum de este posibil așa ceva, un cercetător a replicat că nici senzațiile cunoscute prin „simțurile obișnuite” nu pot fi descrise decât prin ele însele: „Cum să descrii culoarea altfel decât pornind de la văz? Mai mult: cum să explici emoția pricinuită de un tablou celebru altfel decât fără a porni tot doar de la văz? Explică-i unui surd deosebirea dintre o sonată de Beethoven și o manea! Nerenunțând doar la căutarea prin verbalizare a senzațiilor, nu vom ajunge niciunde.”

„Și, totuși, fără a purta un nume, nimic nu poate fi conștientizat. Nici măcar o senzație!” i s-a răspuns. Nimic nu e nou pe lume. O polemică era pe punctul de a porni, mai ales prin rediscutarea vechilor cugetări empirice ale unor Condillac, Gassendi, Descartes etc. („Când un filosof susține că toate cunoștințele noastre ar putea să provină din simțuri, de îndată <cunoscătorii> se revoltă împotriva unei păreri ce li se pare atât de ciudată…” sau „Filosofia face un nou pas înainte și descoperă că senzațiile noastre nu sunt chiar calități ale obiectelor, ci că, dimpotrivă, sunt doar modificări ale sufletului” etc. – Condillac, secolul al XVIII-lea.) Acestea n-au fost decât puținele dispute ieșite în spațiul public. Însă, până să ia amploare, ele au fost oprite, iar specialiștii implicați în proiectul inițiat cu ani în urmă de Savelius au fost puși să semneze un angajament de confidențialitate care nu cuprinde doar mersul cercetărilor, ci renunțarea la orice discuție despre „stimulii X”.

Dispărând din mass-media, subiectul a intrat tot mai mult în uitare. Neologismele apărute în dicționare n-au apucat să pătrundă în vorbirea curentă, rămânând a fi considerate doar drept „termeni de specialitate” ale unor profesii și ele puțin cunoscute. Dar grupul internațional de studiu, precum și cele (pe puțin) șapte echipe secrete și-au continuat munca. La fel și serviciile încercând să afle unde au ajuns „competitorii”.

În focarele de război – niciodată lipsă – au apărut ofițeri speciali a căror unică misiune este să detecteze la combatanți manifestări ciudate pentru a descoperi dacă nu cumva acei luptători sunt mânați – conștient sau nu – de comenzi primite prin „stimuli X”. Chiar mai mult: s-au imaginat și s-au produs radare specializate pe recepționarea acelor eventuale transmisii pentru receptorii până acum nefolosiți de om. Rezultatele au fost mai mari decât chiar succesele obținute cu atâta trudă, inteligență, timp și fonduri de către echipele secrete de cercetători de laborator în condiții de pace. Faptul acesta nu miră, păcat doar că doctorul Olaf Ivan Sevelius nu le-a apucat prin abordările echipei conduse de el. Faptul acesta nu miră pentru că s-a dovedit dintotdeauna că în cadrul unui război, savanții, biciuiți din urmă de autoritățile în criză de timp și de concurența inamicilor, ajung adesea mai repede la soluții teoretice revoluționare imediat puse în practică, fiind mai productivi decât în timp de pace.

Nu numai descrierea rezultatelor, dar și simpla lor pomenire în afara cadrului strict limitat a devenit o culpă majoră și reprezintă trădare de țară. La ora aceasta, „stimulii X”, fără a fi legiferați drept „subiect strict secret”, au devenit cuvinte tabu.

*

* *

Chiar dacă tema a dispărut din peisajul public, ideea că ar mai exista numeroase alte simțuri prin receptorii apți – sau nu – de a le sesiza n-a putut fi ștearsă de tot din mintea celor ce au auzit de ea. Mai ales după ce s-a întâmplat să fie pomenită de cineva și acel cineva să fie luat la întrebări de oficialități ori chiar să fie internat într-un spital. Desigur, nimănui nu i s-a spus ce a greșit, tema nu a fost pusă la interogatorii în mod direct, niciodată nu s-au pomenit „stimulii X” cu acele prilejuri. De cele mai multe ori, omul era lăsat să plece acasă, doar cei ce păreau să fie „suspect de preocupați de subiect” erau reținuți în secții speciale ale unor spitale, unde li se spălau creierele. Oficialitățile sunt atente ca niciun caz să nu facă vâlvă, întrucât un accent prea apăsat ar putea avea efecte inverse, tema interzisă ieșind din umbra deasă în care a fost plasată. Și explodând.

Nu la fel se derulează supravegherea când „noile senzații” sunt pomenite imprudent într-un cadru oficial. O adevărată isterie bântuie în legătură cu păstrarea cu orice mijloace a secretului. Atunci interogatoriile devin mai dure, iar disparițiile mai numeroase. Încetul cu încetul, s-a ajuns la situația absurdă în care anchetatori ce nu știu mare lucru despre subiectul cercetat încearcă să afle de la „suspecți” ceea ce nici „suspecții” nu cunosc. Secretomania este justificată de temerea ca manipularea recepționării unor stimuli până acum necunoscuți să nu aibă efectele pe care le-ar putea prezenta un vaccin necontrolat suficient. Și, mai ales, să nu poată fi utilizate chiar conștient răspunsuri malefice posibile de a fi inoculate cu „senzația Savelius”, după ce unele voci autorizate au prevenit că „manipularea prin introducerea în creier a unor senzații necunoscute, chiar dacă numai în subliminal, ar putea produce efecte mai devastatoare decât bomba cu hidrogen”.

Dar ceea ce a adus cu adevărat panica la nivelul de azi a fost cartea „Savelius, viața diavolului” de un autor necunoscut. Pe care autoritățile îl mai caută fără succes, chiar și după ce pe canalele de socializare a început să circule o adaptare după romanul ecranizat. Nici realizatorul filmului nu poate fi găsit, fiind vorba despre o peliculă de desene animate. Așa că acum sunt căutați cel ce a pus în circulație cartea și primul care a postat filmul.

Iar cireașa de pe tort a reprezentat-o o altă carte, romanul S.F. „Pierduți în lumea paralelă”. De data asta, autorul nu numai că este cunoscut, dar a și obținut numeroase premii importante pentru cartea sa. În care este vorba despre un grup care a intrat în posesia cercetărilor lui Savelius și le-a desăvârșit, ajungând să perceapă o mulțime de semnale rămase necunoscute pentru ceilalți oameni. Intriga duce personajele într-o realitate diferită de cea cunoscută de noi, un univers paralel și desigur superior. Odată ajunși acolo, oamenii primesc puteri asemănătoare zeilor și dispun după bunul plac de cei rămași doar în lumea cunoscută.

După cum se întâmplă mereu, necunoașterea lansează pe piață numeroase zvonuri, ipoteze și „concluzii”. Cercetările pornite de Savelius n-au mai putut fi tăinuite, iar datorită panicii dezlănțuite, au fost inființate alte structuri speciale îndrituite să aplice chiar și măsuri extreme: deși n-au fost încă în stare să identifice decât puțini stimuli existenți dintre cei ce nu ajung în mod obișnuit la conștiința oamenilor, noi fonduri uriașe au fost alocate localizării laboratoarelor neautorizate. Când au fost depistate două dintre acestea, au fost bombardate fără nici un avertisment.

Alte colective operative au primit misiunea de a studia cu maximă atenție romanul S.F. „Pierduți în lumea paralelă” pentru a se vedea ce oportunități prezintă acel univers pentru prima oară descris, un univers paralel, chiar dacă doar imaginat livresc, însă devenit foarte posibil și în realitate.

*

* *

Concluzii:

Doctorul Olaf Ivan Savelius a deschis o cutie a Pandorei. Dacă, inițial, s-au făcut paralele între teoria sa și alte teorii existente, asemenea celei a lui Andrei Saharov (teoria asimetriei materie – antimaterie) sau a lui Hugh Eberett (multitudinea lumilor, unde fiecare eveniment aparent oricât de neînsemnat duce la modificări pentru tot ce urmează) etc., ca să nu mai vorbim despre numeroasele narațiuni S.F. inspirate din această sursă, ulterior, pe măsură ce s-a aflat mai multe despre cele căutate de echipa ascunsă în Alpii Elvețieni, a reieșit că acolo se năștea o posibilitate concretă de influențare (teoretică) atât a psihicului, cât și (practică) a activității umane.

1. „Ușa deschisă spre viitor” a oferit o priveliște nebănuită: un până atunci neștiut spațiu aflat atât de aproape, aflat la îndemână.

2. Noua dimensiune a trăirilor datorită posibilității receptării și a altor senzații schimbă modul de a gândi și de a acționa.

3. Nu numai prezentul, ci chiar și trecutul este altfel evaluat, ceea ce duce la modificări ale aprecierii binelui și răului, modificări ale aprecierii eticii în general.

4. Noile percepții pot lumina misterul unei modificări în succesiunea comportamentului, demonstrând ipoteza lui Hugh Ebert.

5. O mulțime de științe (de la psihologie la etică, de la inginerie la fizică etc.) sunt pe punctul de a verifica tot ce s-a considerat drept sigur. Ceea ce duce la verificarea însăși a bazelor cunoașterii.

6. Pentru că nu se poate trăi simultan în două lumi paralele rămânând în coordonatele unui comportament socotit normal, apar breșe adânci și definitive între oameni. O știință nouă se ocupă de perceperea comparativă a realității în cele două lumi paralele. („Presupunând că lumile paralele sunt doi munți de gheață aflați față în față, noi, cercetătorii, ne aflăm pe teritoriul incert al crevasei dintre ei” a descris plastic un specialist al acestei noi preocupări.)

7. Învățarea este mai complicată și rătăcirea între nenumăratele noi semnale poate duce la pierderea gândirii logice ori, mai precis, la apariția unor gândiri logice diferite în cele două lumi paralele.

8. Ca de atâtea ori în istorie, când un drum de cercetare a fost socotit primejdios și a fost interzis, nici „ușa deschisă spre viitor” de către doctorul Savelius n-a mai putut fi trântită înapoi de nicio putere.

Întotdeauna omul a încercat să-și imagineze viitorul și niciodată n-a nimerit cu exactitate ce a urmat. De cele mai multe ori, în futurologie logica nu l-a ajutat deloc.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.