Prin Ministerul Culturii și Identității Naționale

Tun de 25 milioane de euro anual de la buget

Un număr considerabil de artişti plastici au parte de bani în plus la pensie fără susţinere legală

15.000 de persoane la nivel național  primesc un supliment de 50% din pensie  fără nicio bază legală, situație unică în istoria țării noastre. Parlamentul României a respins proiectul de modificare a Legii 8/2006, în a cărui expunere de motive se preciza că, „cele mai importante uniuni de creatori înființate înaintea Ordonanței de Guvern 26/2000 nu pot beneficia de dreptul la o indemnizație în condițiile legii.“

Se făcea referire la Uniunea Artiștilor Plastici din România, Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Uniunea Scriitorilor din România, solicitându-se Parlamentului spre adoptare, prin semnătura prim-ministrului Călin Popescu-Tăriceanu, modificarea alin.  (1) al art. 1 din legea 8/2006. Supusă votului, această inițiativă de modificare a legii  a căzut la votul celor două Camere.

Ministerul Culturii și Identității Naționale observând că proiectul de lege supus ratificării  nu a fost adoptat de către Parlament,  a inventat, în mod ilegal, un document inadmisibil de eludare a legii, denumit Lista Centralizator cu uniunile de creație, ca fiind de utilitate publică, printre care se regăsesc și cele trei entități care, conform proiectului de modificare a legii, nu puteau beneficia de dreptul la o indemnizație lunară în condițiile legii, reprezentând echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării.

Fără atribuțiuni

Ministerul Culturii nu avea niciun fel de atribuțiuni la întocmirea acestei liste până în 2017. În luna decembrie 2016 a fost modificată metodologia de aplicare a legii 8/2006, respectiv HG 1650/2006, și s-a precizat la art (3) că Ministerul Culturii va întocmi Lista centralizator.

La lista inițială, în care erau incluse și cele 3 entități precizate în expunerea de motive semnate de Călin Popescu-Tăriceanu, că nu pot beneficia de indemnizațiile lunare în condițiile legii, a mai fost adăugată și Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.

Conform HG 1650/2006 (modificată) la art.  3 este prevăzut că Ministerul Culturii „va furniza, la solicitarea Casei Naționale de Pensii și Caselor de Pensii Sectoriale, Lista uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, din domeniile prevăzute la art 1 alin 11 din lege.“

După modificarea art.  3 din HG 1650/2006 Ministerul Culturii avea obligația de a verifica, pentru că deja avea competențe prin lege, dacă entitățile cuprinse în Lista uniunilor de creatori au fost legal constituite (sentințe civile de înființare de la Tribunalele  de resort, prin care să se dovedească că cele 9 entități cuprinse în Lista centralizator au fost constituite și înființate ca persoane juridice române, de drept privat, fără scop patrimonial, așa cum sunt definite uniunile la alin. 2 indice 1 din  Legea  8 /2006, formă republicată în 2016, septembrie), ceea ce nu s-a întâmplat. Astfel, de la Bugetul de stat s-au plătit sume, numai la nivelul anului 2017,  în cuantum aproximativ de 25 milioane euro.

Deoarece cele 3 entități care nu puteau beneficia legal de drepturile prevăzute de Legea  8/2006 au reușit, printre altele,  să determine administratorii site-urilor juridice  Indaco Lege (5) să elimine de pe portal alineatul 2 de la art. 1 care  definește  uniunile de creatori ca fiind „înființate înaintea Ordonanței de guvern 26/2000 nu pot beneficia de dreptul la o indemnizație în condițiile legii“, cu următoarea frază: „cuantumul indemnizației reprezintă echivalentul a 50 % din pensia cuvenită titularului sau, după caz, aflată în plată la data solicitării.“

Această prevedere este în fapt trecută la alin. 3 și aparține, repetitiv,  alin 1. Astfel, este eliminat, pentru inducerea în eroare a organelor statului, a judecătorilor care au de soluționat litigii privind drepturile prevăzute de legea 8/2006, cât  și  a directorilor executivi ai Caselor Teritoriale de Pensii.

Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor se revendică de la Societatea Compozitorilor Români (care este o altă entitate, înființată prin Sentința civilă nr. 82 09 12 1996), Uniunea Scriitorilor din România se revendică de la decretul 267/1949, abrogat prin dispozițiile decretului  27/1990, Uniunea Artiștilor Plastici din România se revendică de la Sentința civilă 27/1997,  desființată prin apelare de Tribunalul București. Pentru două din cele trei entități care dau pensii semnează  persoane care nu figurează  în registrul persoanelor juridice, în calitate de reprezentanți legali.

Cine are răbdare să caute pe portale specializate va observa că  unele  dintre acestea,  Legea A-Z sau ONES, respectă ad litteram textul apărut în Monitorul Oficial nr. 767/30 septembrie 2016, cum este normal.

Se va  observa că  la art 1 alin. 2 textul corect al legii, normă juridică, care trebuia  avut în vedere în 2017 de Ministerul Culturii și Identității Naționale, la întocmirea Listei Centralizator, stă sub imperativul   următorului  enunț:

„În înțelesul legii, prin uniuni de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, se înțelege persoanele juridice române de drept privat, fără scop patrimonial, din domenii precum cel al creației muzicale, interpretative, cinematografice, literare, arhitecturale, teatrale, jurnalistice și al artelor plastice, care sunt recunoscute ca fiind de utilitate publică“.

Dacă până în anul 2017 Ministerul Culturii și Identității Naționale prin plăți ilegale făcute prin Lista centralizator transmisă Casei Naționale de Pensii a încălcat doar o Hotărâre de Guvern, respectiv HG 1650/2006,  de atunci,  responsabilitatea flagrantă este rezultatul  încălcării  dispozițiilor unei legi  în vigoare.

Un tun de peste 25 de milioane de euro, motivat electoral și ca parte a imensului fenomen al corupției, se cere a fi imediat stopat de către Guvern și Parchet.

O primă clarificare în justiție a Legii 8/2006

„Dezlegare chestiune de drept ref. categoria pensionarilor sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică

În şedinţa din 19 februarie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă, prin Decizia nr.10 în dosarul nr. 2657/1/2017, a admis sesizarea privind pronunţarea unei hotărâri prealabile, formulată de Curtea de Apel Piteşti – Secţia I civilă, şi, în consecinţă, a stabilit că:

Dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, republicată, se interpretează în sensul că în categoria pensionarilor sistemului public de pensii (în accepțiunea acestei prevederi legale) nu intră și pensionarii sistemului pensiilor militare de stat (Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările și completările ulterioare).“

(Sursa: comunicat ÎCCJ)

Adriana Szatmary

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. sunt unii care beneficiaza si de 100% crestere la pensie fata de pensia reala! cei care au „meritat” sa fie pe un ordin de zi al ministrului…
    nu mai zic de sutele de mii de pensii speciale de care zicea dl Basescu pe 13.03.2018 in discursul sau. Aceste pensii nu sunt bazate pe contributivitate! Dar, prostimii, tocmai ii s-a taiat din contributia la pilonul 2.

  2. – asa a ajuns la putere crima organizata esedista
    – pe bani publici

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.