Udrea și Ioana Băsescu s-au bucurat prea devreme? Tudorel Toader: În România se poate orice!

Încetarea proceselor că urmare a prescripției contravine dreptului european. Altfel spus, măsura CCR luată anul trecut în această chestiune ar fi ilegală.
Fostul ministru al Justiției Tudorel Toader a comentat la un post tv situația Elenei Udrea și Ioana Băsescu, care au scăpat de închisoare în baza unor sentințe astfel anulate.
Întrebat dacă pot fi repuse în discuție dosarele prescrise ale Elenei Udrea și Ioanei Băsescu, cele referitoare la finanțarea campaniei lui Traian Băsescu, Tudorel Toader a fost tranșant: ”În România se poate orice!”.

Fostul ministru al justiției a explicat din punct de vedere juridic pe ce se bazează când afirmă acest lucru.
”Sistemul judiciar românesc nu avea nevoie de această turbulența care există în interpretarea și aplicarea legii penale privitoare  a prescripției răspunderii penale. Este o problemă de interpretare și aplicare a normelor  la răspunderea penală. Categoric, nu este vorba despre  o coliziune între decizia Curții de Justiție a Uniunii Europene și cele două decizii ale Curții Constituționale(…) Problema a plecat de la următoarele(…) în Decizia din 2022, CCR a declarat, constatat, neconstituționalitatea din omisiunea legiuitorului de a pune de acord  155 Cod Penal cu Decizia din 2018. Sunt foarte multe decizii de admitere ale CCR sau interpretative, ca și din 2014, aceea cu legea mai favorabilă, 2016 cu abuzul, 2017 cu neglijența, care nu au cunoscut unificări din partea legiuitorului. E vorba tot de o omisiune legislativă și aici este tâlcul problemei”.

”Încercați să spuneți că parlamentul este de vină?”
”Nu, așa a spus CCR în 2022 și eu voiam să spun exact invers. Că sunt multe alte situații  în care legiuitorul nu a intervenit. Al doile aspect, din 2018,  CCR a asimilat deciziile de admitere cu legea penală mai favorabilă. De aici apare această deficiență, de dificultate de interpretare și aplicare a normelor juridice”

”Dvs. dacă erați  judecător al CCR anul trecut cum ați fi votat?”
”Cu rezervă”.
”Nu, cum ați fi votat,  pentru  că scorul a fost strâns, 5 la 4…”
”Eu nu aș fi considerat că legea e neconstituțională pentru omisiunea legiuitorului.
”Deci ați fi votat pentru ca legea să fie constituțională. Să intervină prescripția…”
”Nu asta. Pentru că ai decizia din 2018, care era o decizie interpretativă,  care extrăgea din câmpul legislativ actele de procedură ce nu  se comunicau și rămânea valabilă, în vigoare, aliniatul 1 din 155 (…)intervine 148 din Constituție, cu raportul dintre norma juridică europeană și norma nationala.
 Potrivit deciziei CJUE,  ”instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale carecreează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”.
De măsura CCR de anul trecut, prin care au scăpat de închisoare, au mai beneficiat și alte nume grele, cum ar fi Bogdan Olteanu, Darius Vâlcov, Cristian Boureanu, Adrian Mititelu ș.a.

 Lili Vornicu

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Author

15 Comentarii

  1. nu exista „drept european”. noi nu am aderat la el si nici la vreo „constitutie”, in fapt inexistenta. trebuia facut referendum. mai mult decat atat, chiar in absurdul unui drept european, acesta nu poate functiona decat la legislatie mai favorabila. ceea ce nu este cazul. parerea mea? IGNORATI DECIZIA CURTII M-UIE. nu pentru ca faptasii ar fi nevinovati, ci pentru ca LEGEA ROMANIEI TREBUIE SA PRIMEZE, ATAT TIMP CAT SE APLICA PRINCIPIILE DREPTULUI UNIVERSAL VALABIL! LEGISLATIA FAVORABILA PRIMEAZA IN CARTA DREPTURILOR OMULUI BJHAAAAI! TREZITI-VA! ESTE TIMPUL SA SPUNETI #NU CAND ESTE NU!

  2. Iar a aparut Buby Slugarel (de la bube) omul cel mai lipsit de caracter din justitia romana:)Murea javra sa nu se pronunte..upa ce a facut raul ireparabil cu prescrierea ,alt jefuitor al poporului roman
    Asta trebuia sa fie coleg de celula cu Dragnea ,pe care l-a servit,caine credincios

  3. Doar astea doua tute? De ce nu si altii? De ce u.e.nu obliga tarile care nu vor sa deporteze lichelele fugite din Romania? De ce u.e. nu obliga Romania sa adune prejudiciile facute de la hotii dovediti? De ce, de ce, de ce? Totul arata doar un exercitiu pentru anumite interese si superficialitate pentru recapatarea increderii romanilor in entitatea u.e.

  4. Cel mai tare din parcare, in domeniul juridic, ramane Tudorel! Fatucile sa rasufle usurate, el ramane doar la Iasi, nu „deranjeaza” reporterii tv analfabeti doar la limba romana!!

  5. CJUE se amestecă și în deciziile Curții Contituționale germane, Consiliului Constituţional francez sau poate cele două state nu sunt membre UE ?!

  6. @ ioram useristul: Fraiere, Tudorel este singurul ministru al justitiei cu carte serioasa la baza. Il legau securistii lui Aszhtalosh de mult intinzandu-i vreo facatura dar este prea destept pentru analfabetii aia. Vorbesti dupa stiinta superiorului tau Eddy in capul caruia a fost mereu varza (a la Cluj). Tocmai, Dragnea a facut puscarie pentru ca Tudorel nu i-a facut nici o inlesnire asa cum astepta tot pesedeul. Iar cu prescrierea nu are nici o treaba, daca mai era acolo ii invata ceva carte pe judecatorii care sunt acum in CCR, cu totii foarte slabi profesional.

  7. Mie mi se pare foarte clar: Cine vrem noi, secularii, scapă, cine nu, nu!

  8. ce face Lili Vornicu?
    -se INTERCALEAZA CU CITAT intre vorbele domnului Titi,CUI APARTINE paragraful,

    Potrivit deciziei CJUE, ”instanța națională este obligată, în principiu, să înlăture normele sau jurisprudența naționale carecreează un risc sistemic de impunitate pentru asemenea infracțiuni”. ???????????

    -asemenea lepra numai la cotidiaul!

  9. dl. Titi a explicat destul de clar in interviul la cristoiu:
    i l-am da pe zegrean pe mana
    pt. semnatura in legatura cu referenduum 2012…..

  10. Daca nu eram in UE R.Moldova ar fi fost un fel de Mica Elvetie pe langa noi.
    Pentru baietii astia suparati gen marin, „semnarea unui Acord,Tratat,Conventie presupune transcrierea in cel mai scurt timp in Legislatia Nationala a normelor din acele documente,cat mai aproape sau identic cu acele texte functie de specific.”
    Asta se invata in primele minute ale primului curs de DI.

  11. Legile-s schimbate si interpretate altfel pentru smecheri,nu pentru prosti ! Prostii trebuie sa faca puscarie in locul smecherilor,pentru ca asa e „normal” in democratie !Oare cati smecheri s-ar mai inghesui sa se faca politicieni daca pentru infractiunea de coruptie pedeapsa ar fi condamnarea la moarte,asa cum e in China ??!!Gunoiul Petrov,sau alte gunoaie, demult erau oale si ulcele daca legea era lege,iar justitia era justitie !!

  12. S-a prins și Europa că Petrov a jucat la doua capete! Și americanii l-au lăsat din brațe! Un trădător notoriu! Nici nu știe al cui e! A tras tot felul de sfori sa scape hoațele Udrea și Ioana! Succesuri DNA!

  13. de ce sa nu scapehotii si infractorii cu ajutorul CCR PSD DORNEANU? pai lacheul asta nu a fost personal sa l scpae pe ghita in serbia? nu asta a demis o pe Kovesi? Kovesi i-a bagat la inchisoare pe fratele lui basesc , pe fii sa, pe udrea, etc… si asta bubossul impreuna ca savonea si CCR dorneanu au distrus complet justitia

  14. Decizia nr. 297/2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal Curtea Constituțională a statuat că „Admite excepția de neconstituționalitate (…) și constată că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.”
    Constitutional este ca „întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale se realizează doar prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”
    Este o razbunare „de prosti”a lui Tudorel Toader si al altori fraieri din parlamnentul Ro, ca nu au modificat textul art.155 cod.pr.penala in loc de orice act de procedura comunicat sus.sau inculaptului,trebuind scris ” că întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale se
    realizează doar prin îndeplinirea oricărui act de procedură care trebuie comunicat suspectului sau inculpatului.”
    Textul art/155 c.pr.penala ca ” orice act de procedura comunicat susp.sau inculaptului””intrerupe prescriptia „EXISTA SI ACUM!
    Cu „Parlamentul lui VICOL”,va meritati soarta sa rlati cit puteti,Tudorel Toader isi vinde stiinta pe bani,CCR isi bate joc de Parlament,jivinele din parlament-Cazanciuca si altii cum ar fi Fenechiu o nulitate,se fac ca nu pricep etc.etc.toti maninca la bufetul din Casa Poporului ,ghiftuiti !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.