Ar trebui interzise telefoanele în sălile de cinema?

Ideea patronilor unul lanț de cinematografe din Statele Unite de a permite spectatorilor să folosească telefoanele în timpul filmului era cât pe ce să le ruineze afacerea. Reacția a fost într-atât de dură, încât această propunere a fost imediat retrasă. BBC se întreabă însă dacă aceasta este chiar o idee atât de proastă, dacă nu cumva și generațiile dependente de telefoane ar trebui să aibă dreptul de a impune o tendință în societate. O dezbatere cu atât mai necesară cu cât în SUA s-a ajuns până la schimburi de focuri soldate cu morți din cauza folosirii telefoanelor în timpul proiecției.

Adam Aron, președintele AMC Entertainment a declarat într-un interviu că unele cinematografe ar putea permite pe viitor utilizarea telefoanelor pentru a primi și trimite mesaje în timpul filului.

Reacția a fost agresivă. ”Cea mai proastă idee”, a fost concluzia multora pe rețelele de socializare. ”Practic îi incurajezi pe cei neciopliți doar pentru a face bani”, spune un utilizator pe Twitter. ”Nu voi plăti pentru a fi înconjurat de oameni care trimit mesaje”. La două zile, Adam Aron a renunțat la idee. ”Trimiterea de mesaje nu va fi permisă în cinematografele AMC”, este mesajul postat pe site-ul companiei.

Un blogger de la Hollywood, Alex Billington, a reacționat rapid la ideea celor de la AMC. ”Mesajele în cinematograf distrug filmul. Este un lucru împotriva căruia trebuie să luptăm la nivel social și cultural” scrie el.

”Simțurile solicitate într-un cinematograf sunt doar văzul și auzul. Orice împiedică această experiență senzorială poate fi pe drept considerat nepotrivit. Când mergem la cinema suntem parte la un contract și de aceea ne simțim înșelați când cineva se comportă într-un mod nepotrivit”, spune Ann Hornaday, șefa departamentului de critică de film de la Washington Post.

Jurnalista înțelege însă situația în care au ajuns cinematografele. ”Trebuie să reinventăm produsul, pentru ca tinerii de astăzi să trăiască la film aceleași emoții ca și tinerii de acum 50 de ani. Când îi spui unui tânăr de 22 de ani să închidă telefonul, e ca și cum i-ai cere să-și amputeze brațul”.

”Pentru tineri e important să fie mereu online. Sunt oameni ce fac multe lucruri în același timp și nu li se pare nepotrivit să foloseasca telefoanele în timp ce se uită la un film, la televizor sau alte produse media”, spune pentru BBC socioloaga Julie Albright.

Chuck Tyron, un universitar care a studiat comportamentul noii generații, spune că nu așa stau lucrurile cu toți tinerii. ”E o generalizare. Cei mai neciopliți din punctul acesta de vedere sunt cei mai în vârstă, poate cineva care și-a lăsat copiii acasa cu un babysitter și îi tot verifică”.

Dincolo de aceste observații, rămâne ideea că cinematografele trebuie să găsească modalități de a face mai mulți bani. În ultimul deceniu, numărul spectatorilor a scăzut în SUA și în Canada, iar aici filmele apar mai înainte de DVD. Multe cinematografe au început să ofere scaune mult mai comode, chiar si băuturi alcoolice și mâncare, pentru ca oamenii să se simtă cât mai aproape de atmosfera de acasă.

”Cred că toți cei care folosesc telefoanele nu s-ar supăra să fie trimiși într-o sală separată plină de alții ca ei, o sala plină de luminițe, telefoane care sună. Totuși nu cred că segregarea audienței este modul de a salva cinematografele”, spune Dana Stevens, critic de film la Slate.

Marea frustrare a spectatorilor rămâne lehamitea personalului de la cinema când vine vorba de aplicarea regulilor împotriva telefoanelor. În 2011, un lanț de cinematografe din Texas a postat un clip pe YouTube cu un mesaj vocal de pe un telefon lăsat pe scaun de o spectatoare care a fost dată afară din sală. Clipul a devenit viral și a fost folosit apoi de această companie pe post de anunț pentru închiderea telefoanelor înainte de film.

Pentru alte companii de cinematografe dilema persistă. Cum să fii mai atractiv pentru spectatori?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.