Florin Iordache este din nou şef

decizie

Fostul ministru al Justiției Florin Iordache este şeful delegaţiei Parlamentului român la Adunarea Parlamentară a Mediteranei, unde legislativul din România a devenit membru cu drepturi depline, în sesiunea de săptămâna aceasta de la Porto.

„Parlamentul României a devenit membru cu drepturi depline al Adunării Parlamentare a Mediteranei, cu prilejul celei de-a 11 Sesiuni Plenare a APM, care se desfăşoară în perioada 22 – 24 februarie 2017, la Porto. Legislativul român participă ca membru asociat la această organizaţie din anul 2008. Statutul de membru plin conferă dreptul de a participa cu o delegaţie formată din 5 parlamentari, dreptul de a lua cuvântul şi de a vota în cadrul Sesiunilor plenare şi al comisiilor permanente, precum şi de a fi reprezentaţi în Biroul APM”, se arată într-un comunicat de presă al Camerei Deputaţilor.

Camera Deputaţilor precizează totodată că „în discursul rostit în plenul Adunării cu această ocazie, domnul deputat Florin Iordache (PSD), şeful delegaţiei Parlamentului României la APM, a subliniat că, din poziţia de membru deplin, legislativul român poate contribui şi mai mult la dezbaterile din cadrul organizaţiei”.

”Suntem parteneri ai Consiliului Europei şi suntem membri ai UE şi ai NATO. Economia noastră este în creştere rapidă, iar cetăţenii se bucură de un standard de viaţă mai bun. Suntem conştienţi de faptul că, pentru a păstra aceste realizări importante, avem nevoie de parteneri puternici şi o regiune extinsă prosperă, sigură şi democratică”, a afirmat Florin Iordache.

Deputatul PSD a mai spus că România „sprijină dialogul ţărilor din Europa şi din bazinul mediteranean cu scopul de a se asculta unii pe alţii, de a învăţa unii de la ceilalţi şi de a se ajuta reciproc”. „Noi credem că APM oferă un cadru excelent din această privinţă”, a conchis Florin Iordache, citat în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.