Kovesi: N-o să intru în politică niciodată

Șefa DNA Laura Codruța Kovesi a negat din nou că va intra în politică.

Întrebată într-un interviu acordat Pro TV dacă s-a gândit ce va face după ce își încheie al doilea mandat în fruntea DNA, Kovesia spus: „Da, m-am gândit, am luat o decizie, cu siguranță nu candidez nici la președinție, nu intru în viata politică, o să-mi continui activitatea în segmentul judiciar. Doar aici mă pricep și aici îmi place să lucrez. N-o să intru în politică niciodată și cei care sunt stresați că o să intru în politică sau sunt speriați de acest lucru să stea liniștiți. Mai bine să fie speriați că rămân la DNA”.

Chestionată în continuare, cine ar fi speriații, șefa DNA a spus: „Cei care se sperie și lansează astfel de zvonuri neadevărate, am spus de foarte multe ori public că nu candidez la președinție, nu intru în viața politică. Cineva lansează intenționat aceste afirmații, rolul meu e să spun de fiecare dată că nu e adevărat. Activitatea pe care noi o desfășurăm o facem strict din perspectivă juridică, eu îndeplinesc atribuțiile de procuror-șef în DNA strict fiindcă dețin această funcție și nu doresc să folosesc această funcție pentru a obține un avantaj într-o viitoare carieră politică care nici nu mă interesează și nici nu mi-o doresc. Când o să termin acest mandat la DNA o să am 46 de ani, am un plan foarte bine stabilit pentru viața mea de acum încolo atât profesională cât și personală și care nu vizează în niciun caz o eventuală candidatură pentru niciun partid politic. Nici nu doresc să intru în viața politică și nici nu doresc să activez într-un alt mediu decât cel juridic”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.