Merkel: Dacă ar trebui să-mi cer scuze pentru politica față de imigranți, atunci Germania nu ar mai fi țara mea

Angela Merkel a avut de înfruntat în ultimele zile critrici fără precedent din partea partenerilor politici și chiar a colegilor din Uniunea Creștin-Democrată pe care o conduce cu o mână de fier. Horst Seehofer, ministrul-președinte al Bavariei și lider al Uniunii Crestin Sociale, aliata istorică a CDU, a declarat că deschiderea porților Germaniei în fața imigranților este o ”greșeală istorică” comisă de Angela Merkel. Apoi Merkel a avut de suportat nemulțumirile exprimate de liderii din alte landuri germane, care, pe bună dreptate, spun că sunt copleșiți de valurile de imigranți.

Când totul părea aproape pierdut pentru Angela Merkel pe scena politică internă, cancelarul adoptă o poziție suprinzătoare. Nu numai că nu face un pas înapoi, dar contraatacă puternic și într-un mod suprinzător pentru noua ”doamnă de fier” a Europei. ”Dacă astăzi ar trebui să-mi cer scuze pentru imaginea pozitivă pe care am arătat-o, atunci Germania nu ar mai fi țara mea”, a spus Merkel într-o răbufnire total atipică.

Pentru o serie de comentatori germani acest este semnalul că, în ciuda reintroducerii controalelor la frontierele țării, cerută de Horst Seehofer, Merkel nu și-a spus ultimul cuvânt. Este semnalul că Angela Merkel se va implica până la capăt în proiectul ei de redistribuire a imigranților în statele membre UE, proiect care pe moment a eșuat lamentabil al Bruxelles. Dacă Angela Merkel a mers până acolo încât să-și antagonizeze o parte a propriului partid, este limpede că nu va ezita sa adopte aceeași pozitie de forță și în relația cu liderii statelor UE.

Indiferent că este vorba despre un calcul rece legat de beneficiile economice pe termen lung, de aplicarea unei strategii ample și pe termen lung în Orientul Mijlociu sau despre o răbufnire de umanitate a aceleiași Angela Merkel a care a târât cu încăpățânare Grecia într-o fundătură economică, socială și politica, cancelarul german arată că va lupta pentru sosirea cât mai multor imigranți în Europa, care vor trebui să fie primiți de toate statele UE și în număr cât mai mare. Va fi decisiv summitul extraordinar al UE ce va avea loc pe 23 septembrie, dar și eventuala poziție pe care o va prezenta Merkel pe 3 octombrie, de ziua națională a Germaniei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.