O singură petrecere în aer liber în București de Revelion

UPDATE Bucureştenii care și-au dorit să petreacă de Revelion în aer liber la spectacole organizate de autorități nu mai au avut opțiunile pe care le-au avut anii trecuți. Doar un singur astfel de eveniment a mai fost organizat la trecerea în 2016, în Parcul Titan, de la ora 19.30.

Câteva mii de oameni au participat în noaptea de 31 Decembrie 2015- 1 Ianuarie 2016, la sărbătoarea trecerii dintre ani în Parcul Titan din Capitală.

Petrecerea „Noaptea albă a dorinţelor” în aer liber din Parcul Titan a inclus mai multe concerte. A început cu un concert de muzică populară şi a continuat cu mai multe recitaluri susţinute de artiști precum Andra, Proconsul, Ducu Bertzi and Friends. Un moment special a fost dedicat victimelor tragediei din Clubul Colectiv. O lumânare aprinsă a fost proiectată pe monitoarele de lângă scenă.

Primăria Capitalei nu a mai organizat petrecere în Piaţa Constituţiei, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani. Anul acesta, în octombrie, primarul interimar a anunţat că nu se mai alocă bani din bugetul local pentru manifestare, iar ulterior nu s-au găsit alte fonduri, astfel că evenimentul a fost anulat.

O petrecere de Revelion a avut loc în schimb în Piaţa Unirii, din Cluj-Napoca, unde Primăria a organizat concerte, jocuri de lumini şi focuri de artificii. Emil Boc a deschis o stică mare de şampanie pe scenă şi a efectuat numărătoarea inversă până la intrarea în 2016. Petreceri în aer liber au fost organizate și alte în alte orașe ale României.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.