Primarul din Dărmăneşti, arestat preventiv

Primarul oraşului băcăuan Dărmăneşti, Constantin Spiridon, a fost arestat preventiv, după ce ar fi fost prins când primea 10.000 de lei de la reprezentanţii unei firme din Iaşi, o parte din comisionul pretins din contractul încheiat între primărie şi societate.

Decizia a fost luată de Tribunalul Bacău. De asemenea, judecătorii au dispus arestarea preventivă a celor doi reprezentanţi ai firmei ieşene. Hotorârea nu este definitivă, poate fi atacată, dar este executorie.

Primarul Constantin Spiridon, acuzat de procurori de luare de mită în formă continuată, a fost prins în flagrant de ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA), în municipiul Bacău, într-o maşină, în timp ce primea mită 10.000 de lei de la denunţător. Flagrantul a fost organizat în urma denunţului făcut la Parchet în luna octombrie de către persoana care a oferit suma de bani, după ce edilul din Dărmăneşti ar fi pretins de la societatea din Iaşi 10% din valoarea contractelor de consultanţă încheiate.

„În data de 10.12.2015, ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) — Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Bacău, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu sprijinul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă (D.I.P.I.) și participarea lucrătorilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au organizat și realizat prinderea în flagrant a lui S.C., primarul orașului Dărmănești, în timp ce primea suma de 10.000 lei, pretinsă și remisă de doi reprezentanți ai unei firme de consultanță, prin martorul denunțător. De asemenea, s-au efectuat două percheziții domiciliare, fiind ridicate și sumele de 8600 lei, 1100 euro precum și diverse documente”, se arăta într-un comunicat transmis vineri de DGA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.