Recviem pentru nufărul termal

În vreme ce politicienii se ceartă, aflăm că incompetența autorităților, cuplată cu lăcomia unor afaceriști locali, a adus în pragul extincției trei specii de viețuitoare unice în lume.

Specialiștii includ dispariția vreunui soi de viețuitoare, oricât de măruntă ar fi ea, în categoria crizelor ecologice. Iar dispariția simultană a mai multor soiuri devine, automat, un dezastru ecologic. Exact asta s-a petrecut într-una din celebrele noastre zone turistice: în doar câțiva ani, incompetența autorităților, cuplată cu lăcomia unor afaceriști locali, a adus în pragul extincției trei specii de viețuitoare unice în lume.

Oficial, autoritățile noastre se laudă că sunt preocupate de protejarea naturii. Iar pentru asta există și un Minister al Mediului, cu o birocrație stufoasă, care toacă bani grei de la buget. În plus, răsărite precum ciupercile după ploaie, o droaie de ONG-uri jelesc, desigur, tot pe bani, speciile aflate pe cale de dispariție. Iar în tot acest timp, chiar sub ochii noștri, s-a derulat, nestingherit, un dezastru ecologic care, dintr-o lovitură, aproape că a șters din cartea vieții trei specii diferite, unice în lume, care au trăit nederanjate pe aceste meleaguri, vreme de sute de mii de ani.

Secătuirea apelor termale va aduce în faliment tot turismul din zona 1 Mai – Felix

„România, țară bogată…“

„România, țară bogată, toți fură și nu se gată“, zice o vorbă de duh, mucalită, dar, după cum vedem zilnic, al dracului de adevărată. În ultimii 27 de ani s-a furat absolut orice: s-a furat patrimoniul PCR, al UTC și al sindicatelor, s-au jefuit pădurile, s-au furat uzine, iar o mulțime de bănci au fost falimentate. Și, până la urmă, direct sau indirect, s-au furat bani din buzunarele noastre, ale tuturor. Dar undeva, în județul Bihor, s-a furat chiar și apă. Ce-i drept, nu este vorba chiar despre apă chioară: la Băile Felix și 1 Mai, s-a furat – și încă se mai fură – apă geotermală.

Aflate la doar câțiva kilometri distanță una de alta, stațiunile Băile Felix și 1 Mai sunt celebre pentru efectele tămăduitoare ale apelor termale de acolo. Motiv pentru care sunt considerate „perla îngemănată“ a turismului românesc. Iar blazonul lor, lipit dintotdeauna de ele, este frumusețea stranie, venită, parcă, dintr-o altă lume, a unor flori acvatice. Savanții le-au botezat, în limba lor păsărească, „Nymphaea lotus, varietatea thermalis“. Localnicii le spun „drețe“. Noi, profanii, ajunși acolo ca turiști ori ca pacienți veniți să-și curățe rugina reumatismelor de pe oase, le zicem nuferi termali. Generații la rând, am fost acolo, i-am văzut, i-am admirat și, ca orice român care se respectă, am și jumulit câțiva, așa… „de amintire“. Alături de nufărul termal trăiesc două vietăți care, chiar dacă nu sunt niște fiare preistorice fioroase, sunt niște fosile vii, specii unice venite și ele din negura timpurilor. Este vorba despre melcul de apă caldă „Melanopsis parreyssi“ și roșioara termală „Scarandinius racovitzai“, un peștișor care trăiește doar aici și a fost botezat astfel în cinstea savantului Emil Racoviță. În ceea ce privește nufărul termal, acesta a fost declarat monument al naturii încă din anul 1931.

„Este o chestiune evidentă. Acolo este vorba despre o supraexploatare a unui acvifer geotermal. Din această cauză izvoarele de pe fundul lacului produc tot mai puțină apă. Iar asta, pentru că înaintea forării puțurilor respective nu s-a făcut un studiu geologic privitor la rezervele de apă termală existente în zonă. Dacă se va continua în acest ritm, să nu ne mirăm atunci când rezervele din Băile Felix vor secătui și ele, aducând în faliment toate investițiile din ultimii ani. Asta este: oamenii de specialitate nu au fost întrebați niciodată. Iar acum e prea târziu, răul a fost deja făcut.“ Prof. Vlad Codrea, geolog la Universitatea „Babeș‑Bolyai“

Supraviețuitori din alte ere

Prea puțini dintre noi știu însă că maiestuosul nufăr termal, melcul Melanopsis şi acel peștișor roșu chiar vin din alte lumi, ba chiar din alte timpuri. Specialiștii susțin că, în urmă cu milioane de ani, pe vremea când clima era mult mai caldă decât azi, nuferii și cele două mici ființe trăiau peste tot. Apoi, în urmă cu vreo câteva zeci de mii de ani, au dispărut de peste tot, răpuse de frigul cumplit din Era glaciară. Cu o singură excepție: cele câteva ochiuri de apă geotermală din Bihor. Practic, nuferii, minuscula roșioară și melcul termal trăiesc de o veșnicie în același loc. Erau acolo în urmă cu sute de mii de ani, pe când omul de Neanderthal stăpânea lumea, iar mamuții și rinocerii lânoși hălăduiau peste tot. Apoi, rând pe rând, au dispărut cu toții: neanderthalienii, mamuții și rinocerii. Doar nuferii și cei doi companioni minusculi au rămas pe loc, în iazurile alimentate de apa caldă izvorâtă din inima pământului. La prima vedere, Melanopsis este doar un melcișor cu o înfățișare aproape banală. Bineînțeles că nici „Roșioara“ lui Racoviță nu are alura unei fiare fioroase, iar frumusețea de vis a nufărului termal pare a fi ilustrarea vie a ideii de fragilitate. Contrar acestei impresii, cele trei specii sunt însă niște „Nemuritori“ care, vreme de zeci de mii de ani, au câștigat absolut toate luptele cu Timpul. Dar asta a fost până acum. Singurii care sunt pe cale să le vină de hac suntem chiar noi, oamenii zilelor noastre. Iar asta, în ciuda faptului că locul acela este protejat de lege. Din 1932, zona a fost declarată rezervație naturală. Mai aproape de zilele noastre, în anul 2000, „Rezervația Naturală Pârâul Pețea“ a fost reconfirmată ca făcând parte din patrimoniul natural al României, cu statutul de „Arie naturală protejată de interes național“.

Mai răi decât Era glaciară

Localnicii au descoperit efectul terapeutic al apelor geotermale din zona Pârâului Pețea cu foarte mult timp în urmă. Treptat, aici s-a dezvoltat, pas cu pas, o stațiune balneară celebră. Primele foraje sistematice pentru extracția și exploatarea acelor ape miraculoase s-au făcut prin anii 1885-1886. Tot cam de pe atunci, cercetările oamenilor de știință au descoperit strânsa legătură dintre sursa de apă termală pompată în bazinele stațiunilor balneare Băile Felix și 1 Mai și sursa izvoarelor care alimentează micile lacuri cu nuferi. De fapt, situația de acolo este deosebit de complexă. Apele termale, atât cele care alimentează bazinele stațiunilor, cât și lacurile cu nuferi, provin dintr-un zăcământ de mică adâncime. Mult sub el, mai există un zăcământ termal care se întinde până aproape de Oradea. Iar și mai adânc, un altul se întinde spre vest, sub mare parte din teritoriul Ungariei. Ani la rând, inclusiv pe vremea comuniștilor, băile 1 Mai și Felix au funcționat foarte bine. Apa geotermală, pompată în bazinele balneare, era folosită doar pentru efectul său terapeutic. Pe timp de iarnă, încălzirea unităților hoteliere de acolo era asigurată prin mijloacele clasice, la fel ca în orice alt loc din țară.

Regimul comunist a extins și a popularizat cele două stațiuni balneare. Și, oricât ar părea de ciudat, nu a neglijat nici lacurile cu nuferi, pe care le-a protejat și le-a prezentat, în ghidurile turistice interne și externe, ca pe o atracție în plus pentru cei veniți să-și vadă de sănătate. Dar, imediat după 1990, atât Felix, cât și 1 Mai au intrat în „caruselul“ haoticei noastre „economii de piață“. În afara hotelurilor rămase de pe vremea lui Ceaușescu, zona a fost luată cu asalt de tot soiul de întreprinzători mai mari sau mai mărunți. Iar în ultimele două decenii, acolo au răsărit, precum ciupercile după ploaie, hoteluri particulare, saloane terapeutice, Spa-uri, pensiuni și tot soiul de alte locuri de agrement. Dar și viloaie de neam prost, ridicate de „îmbogățiții tranziției“. Asta nu ar conta prea mult: din păcate, investițiile imobiliare sunt domeniul cel mai vizibil al „capitalismului“ românesc. În plus, în Felix s-a înființat Aqua President, un loc de distracție de tip Aqua Land, care se mândrește că este deschis tot timpul anului și funcționează folosind „binecunoscuta apă termală din renumita stațiune balneară Băile Felix“. Problema constă în faptul că toate acestea utilizează și sunt încălzite cu apă caldă extrasă prin foraje de mică adâncime, direct din pânza freatică ce alimentează și izvoarele termale din Rezervația Naturală Pârâul Pețea. Este drept că și în Ungaria există o stațiune balneară similară, dotată chiar și cu un Aqua Land. Da, dar spre deosebire de noi, ungurii extrag apa caldă din pânza freatică geotermală cea mai adâncă, cea care conține rezerve practic inepuizabile.

Roşioara lui Racoviţă (sus) şi melcul Melanopsis (jos), alte victime ale dezastrului de la 1 Mai

În custodia muzeului

Rămas pe lista zonelor protejate, ba chiar avansat la rangul de rezervație de interes european, Lacul cu Nuferi (zis și Ochiul Mare) din Rezervația Naturală Pârâul Pețea este acum arie naturală protejată, inclusă integral în situl „Natura 2000“, sub indicativul ROSCI0098 – Lacul Pețea. Oficial, cei care-i poartă de grijă sunt specialiștii de la Muzeul Țării Crișurilor, care este și custodele oficial al rezervației. Primele semne ale unui dezastru care avea să se extindă nestingherit au apărut la sfârșitul anului 2011, când, între 7 și 30 decembrie, specialiști însărcinați cu monitorizarea situației din zonă au constatat existența unor mari modificări de debit a apei geotermale, urmată de scăderi alarmante ale nivelului și temperaturii apei din Lacul cu Nuferi (Ochiul Mare), parte a Rezervației Naturale Pârâul Pețea. Atunci, între 19 și 27 decembrie, măsurătorile realizate de angajații unei firme specializate în cercetări geofizice au demonstrat că „lacul nu mai are aport de apă geotermală“ sau, altfel spus, izvoarele de pe fundul lacului au secat și nu mai aduc la suprafață apa caldă, fără de care nuferii termali, „roșioara lui Racoviță“ și melcul „Melanopsis“ nu pot supraviețui. Concret, specialiștii au anunțat atunci: „Temperatura apei a fost de 10-11 grade Celsius, situație în care fauna și flora endemică termofilă din lac sunt în pericol de dispariție“. Tot ceea ce s-a mai putut face atunci a fost pomparea de apă termală, de la un foraj apropiat, în zona izvoarelor sublacustre din Ochiul Mare. Dar asta n-a însemnat mare lucru. Tot atunci au fost capturate 87 de exemplare de roşioară şi 50 de exemplare de melc termal. Ulterior, specialiștii au anunțat că „indivizii capturaţi au fost ţinuţi în acvarii biotop, urmărindu-se pe cât posibil reconstituirea condiţiilor din mediul natural“. Iar în cazul „roșioarei lui Racoviță“, s-a procedat chiar și la fertilizarea „in vitro“, în urma căreia au rezultat circa cinci mii de pui. Mai mult decât atât, specialiștii au recurs și la congelarea în azot lichid a unei anumite cantități de „lapți“ (sperma) de la o parte a masculilor capturați. Apoi, în aprilie 2014, 820 de indivizi au fost eliberaţi în Ochiul Mare, dar, în vara acelui an, scăderea nivelului din lac s-a accentuat chiar şi în sezonul cald, ceea ce a ucis o bună parte a peștilor obţinuţi în captivitate. Așadar, a fost un eșec. Iar în ceea ce priveşte reproducerea în captivitate a melcului termal, succesul a fost mult mai limitat: s-au obținut circa 70 de pui, afectaţi însă de mortalitate masivă. Pe 1 octombrie 2014 au fost capturați ultimii supravieţuitori ai roşioarei termale în mediul ei natural: 50 de pui (probabil dintre cei eliberaţi în aprilie), care au ajuns în acvariul de la muzeu, alături de adulţi. În ceea ce privește melcul Melanopsis, nu s-au găsit supraviețuitori. Situație în care specialiștii au anunțat că, în prezent, cele două specii au dispărut din natură, fiind reprezentate doar de câteva zeci de indivizi aflați încă în acvarii. În ceea ce privește cauzele acestui fenomen, concluzia specialiștilor a fost clară: „După 1990, monitorizarea exploatării apei geotermale a scăpat total de sub control, realizându-se peste 100 de foraje ilegale pentru a deservi unele dintre vilele și pensiunile cu piscine construite în stațiunile Băile 1 Mai și Băile Felix. Aceste foraje ilegale influențează atât exploatarea zăcământului de către concesionar, cât și funcționarea ecosistemului termal din aria naturală protejată“. Cine sunt cei care au făcut acele foraje ilegale și, mai ales, cine au fost „protectorii“ din umbră care i-au ajutat să exploateze în acest mod sălbatic o rezervație naturală de interes european? Greu de spus acum, după aproape trei decenii de jaf. Este clar că toți acești întreprinzători „de japcă“ au avut protectori din lumea politică. Sau, cum a declarat, la un moment dat, unul dintre specialiștii muzeului, „protectorii lor provin din toate partidele care s-au perindat la putere din 1990 încoace. Toate partidele, fără nicio excepție!“. Așadar, este vorba despre foraje ilegale, executate de „geambașii geotermali“ din Bihor. Acum, când rezervația se află în pragul dezastrului, specialiștii consideră că singura ei salvare poate veni doar din aplicarea strictă a legislației existente. Dar și prin găsirea și sancționarea celor ce au executat foraje fără permis sau licență, în conformitate cu Legea minelor nr. 85 din 18 martie 2003. Ei mai afirmă că, „în această situație, pentru identificarea forajelor ilegale, Agenția Națională pentru Resurse Minerale, cea abilitată conform Legii nr. 85/2003, art. 59, alin. 1, trebuie să solicite sprijin și date de la Administrația Bazinală de Apă Crișuri, de la Garda Națională de Mediu și, dacă va fi necesar, chiar și de la DNA, Parchet și SRI“.

„Exploatarea inadecvată a zăcământului de apă termală a făcut ca lacul să îşi înjumătăţească suprafaţa. (…) Practic, de doi ani şi jumătate, situaţia se agravează pe zi ce trece. S-ar putea ca acest ecosistem să dispară. Singurul remediu este asigurarea apei geotermale pentru izvoarele sublacustre.“ Radu Husa, geolog la Muzeul Ţării Crişurilor

Situații asemănătoare

În ceea ce privește cauzele de natură geologică, dezastrul de la băile 1 Mai și Felix este unic în țara noastră. Dar asta nu înseamnă că acestea ar fi singurele stațiuni balneare ajunse pe muchie de cuțit.

Cândva, la fel de celebră ca băile 1 Mai și Felix, stațiunea Băile Herculane s-a bazat și ea tot pe efectul binefăcător al apelor geotermale. Veche de circa două mii de ani, staţiunea Băile Herculane a ajuns și aceasta de izbeliște. Dar, spre deosebire de primele două, aici paragina nu s-a instaurat din cauza încălcării unor principii ecologice, ci a fost provocată de jaful practicat de niște infractori deghizați în oameni de afaceri. Început prin 2001 de Iosif Armaș, jaful de acolo a continuat până în ziua de azi, prin tot soiul de „inginerii financiare“ niciodată descâlcite până la capăt. Jaful a fost anchetat, fără mare succes, ba de către DIICOT, ba de către DNA, ba de către alte instituții de forță ale statului. Iar în tot acest timp, Băile Herculane au ajuns, practic, o ruină pe care nimeni nu mai pare dispus să o readucă la viață.

Cândva, lacurile Balta Albă și Amara, din județul Buzău, erau renumite pentru calitățile lor terapeutice. Însă anumite schimbări de mediu, legate de alimentarea lor cu apă, precum și de sedimentele depuse în albiile lor, le-au adus aproape de pragul dispariției.

Tot niște fenomene de natură erozivă au afectat și celebrul Lac Techirghiol. Fenomene care au adus după ele modificarea salinității apei, afectând astfel fauna care produce tămăduitorul „nămol sapropelic“. Acestor cauze naturale li se adaugă și exploatarea irațională a acelui nămol, care a ajuns să fie chiar și exportat. Iar toate acestea ar putea aduce, în afara altor dezastre ecologie, și la dispariția definitivă a acestor locuri miraculoase. Mda… „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și în traistă!“

Viitor sumbru

Până la urmă, de ce ar fi atât de gravă dispariția celor trei soiuri de viețuitoare? Oricine ar putea zice: „Dă-i dracu’ de melci și pești, nu ne pasă de ei!“. Bineînțeles că poate să nu ne pese. Dar asta ar fi o mare greșeală. Ei sunt doar primele victime ale acestui dezastru. Aici, la fel ca peste tot, conexiunile ­ecologice sunt extrem de ­complexe. ­Dispariția celor două viețuitoare și a maiestuoșilor nuferi termali este semnalul clar că mediul e grav ­perturbat: dacă izvoarele termale vor înceta să mai alimenteze Lacul cu Nuferi, toată infrastructura balneară din zonă, infrastructură bazată pe apele geotermale, va intra în colaps. Apele tămăduitoare nu vor mai exista, iar asta va trimite ­întreaga zonă în faliment. Poate că pare greu de crezut, dar existența acestor viețuitoare valorează exact cât zecile de milioane de euro investite în cele două stațiuni. Plus încă un munte de bani pierduți în urma scoaterii lor din circuitul turistic.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.