USR, apel către parlamentari

USR a lansat, joi, un apel adresat tuturor parlamentarilor din tot spectrul politic pentru a semna un mesaj ferm împotriva violenţei în politică, după ce senatorul formaţiunii, Mihai Goţiu, a fost agresat fizic de fostul purtător de cuvânt al guvernului Ponta, într-un studio TV.

„Lansăm un apel către toţi parlamentarii din întreg spectrul politic – şi luni vom şi distribui materialul – la a semna un mesaj ferm împotriva violenţei în politică. În ritmul acesta, în câteva luni vom ajunge să ne împingem în faţa maşinii. Un apel la raţiune e foarte important”, a spus, joi, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al USR, deputatul Dan Barna.

El a arătat că USR adresează şi media un apel şi o rugăminte în sensul de a nu mai invita în emisiuni persoane care au antecedente de violenţă verbală şi fizică.

„Facem un apel, avem o rugăminte şi la media: nu mai invitaţi în emisuni, la interviuri, persoane cu antecedente de violenţă verbală, fizică, pentru că ieşim mult din sfera dialogului, a ceea ce înseamnă luptă politică şi intrăm într-o sferă a gregarului şi a ordinarului interlop, ceea ce este foarte grav”, a spus Barna.

El a arătat că agresarea lui Goţiu nu reprezintă un incident izolat, ci este încă un element din violenţa pe care PSD şi acoliţii acestei formaţiuni au adus-o în spaţiul public românesc.

„De la înjurăturile de la tribuna Parlamentului ale domnului Bacalbaşa, la ameninţări cu mitraliera proferate de domnul deputat Rădulescu împotriva manifetanţilor, până la distribuţia de pumni de aseară – toate acestea confirmă că România se îndreaptă sub conducerea PSD spre un stat condus de interlopi. Riscăm să devenim un stat interlop”, a spus Barna.

El a menţionat că exemplul pe care aceste gesturi îl transmit cetăţenilor e acela că e în regulă ca, atunci când nu mai există argumente, să ne luăm la bătaie.

„E cel mai prost mesaj pe care un Guvern şi nişte reprezentanţi ai unei majorităţi o pot transmite societăţii. Azi vedem în mediul online şi la unele televiziuni susţinere pentru golănia pe care ieri a realizat-o Palada. Asta ne arată cât de jos am ajuns sub conducerea PSD. E o situaşie fără precedent”, a mai spus Barna.

Moderatoarea emisiunii Talk B1, Nadia Ciurlin, a anunţat, miercuri, că sociologul Mirel Palada l-a agresat fizic pe senatorul Mihai Goţiu (USR), în timpul unei pauze publicitare. Ulterior, Mihai Goţiu a precizat că a fost lovit de către Palada cu pumnul în gură.

Primele imagini de la bătaia din studioul B1 TV (Video)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.