Vai de capul liberalilor!

Cine credeți că a vorbit în numele PNL la ședința comună a Senatului și Camerei Deputaților dedicată Ieșilor? Nici mai mult, nici mai puțin decît senatoarea Iuliana Scântei. N-am auzit niciodată de dînsa. Abia după ce-am ajuns la redacție și am dat o raită pe Google, am dat de pupila lui Fenechiu. Doamna are ceva probleme, ca mentorul. Este cercetată penal. Dar noi trebuie să trecem peste asta, ea beneficiind de prezumția știută. Ei bine, vedeta liberalilor și a Ieșilor a ținut un discurs de mai mare plînsul. A citit cea mai lungă și adormitoare compoziție din toată ședința. Nimic distinct, nimic clar, nimic cu suflet. Probabil cucoana tremura de emoție că vorbea în direct în plenul Camerelor reunite și o vedeau în direct toate rudele sale din Moldova.

Cum a ajuns un așa lipsit de pregnanță personaj să vorbească în numele liberalilor, într-un moment solemn, în fața unei asistențe care nu se adună de prea multe ori sub cupola Parlamentului? O fi iubind-o și pe ea cineva? S-o fi pîns că a venit momentul ca un ieșean să țină un discurs despre Iași? O fi ieșit la o tragere la sorți? Numai Dumnezeu știe!

De fapt, cine ar fi putut să vorbească? Tăriceanu nu mai este la liberali. Președintele României, liberal de ocazie, nici n-a venit. Mona Muscă nu mai apare. Cataramă este aerian la istorie și nu mai este parlamentar. Habar n-are ce-a fost la Iași. Atunci nu erau tîrguri de mobilă. Mișu Voicu nu există. Vorbește cu prune în gură. Ba, miercuri era pe drumuri. A aflat de o cercetare penală pentru alegerile din 2012. Cine să vorbească în numele PNL-ului despre aniversarea a 100 de ani de la prima ședință a Parlamentului României la Iași? Doar n-o să vorbească Raluca Turcan?! Bișonul de Bușoi? Teodor Atanasiu vorbește prea pe nas și nu este convingător. Orban este numai voce și piept, dar este lipsit de idei. Nu înflăcărează și nu convinge, chiar dacă sună frumos.

Chiar așa! PNL-ul suferă de criză de vorbitori, de criză de personalități, de o acută criză de idei. De-aia s-a prăbușit în sondaje, de-aia nu are un candidat puternic la conducerea partidului. De-aia este din ce în ce mai șters.

În fapt, PNL-ul și-a făcut-o singur. A strîns tineri pe măsura descurcăreților din partid. A fost trambulina cucoanelor frumoase și a băieților ascultători. A folosit politica mai mult pentru domiciliul membrilor decît pentru comunitățile în care locuiau. Și acum se văd roadele. Cristian Boureanu, Raluca Turcan sau Alina Gorghiu erau marile speranțe ale partidului. Și vor părăsi politica tot ca niște speranțe.

Ce opoziție a făcut actuala echipă la ultimele două luni de bîlbe ale PSD? „Interimara“ a făcut nenumărate curse la microfon și la întoarcerea spre locul ei din sală a șters orice urmă. Ce deșteptare a sunat PNL-ul la somnolența lui Klaus Iohannis? Ce idei au lansat liberalii pe agenda publică?

Prăbușirea liberalilor vine de la criza de oameni, o lipsă cu rădăcini chiar în compoziția Tineretului Național Liberal prin anii 2000. Și mai vine și din această găselniță numită fuziunea cu PDL. Liberalii au crezut că fac un import de cadre, fără să realizeze că preiau un balast de corupție și șmecherie, că trec în contul lor toată ostilitatea față de banda lui Traian Băsescu. Au cîștigat cu aducerea lui Stolojan. Chiar au ajuns la putere. Au cîștigat cu un alt transferat, cu Klaus Iohannis, și au crezut că repetă figura. Au dat un examen cumplit prin numirea Alinei Gorghiu la propunerea lui Klaus Iohannis. A fost prima mare chiflă pentru președinte, dar și primul mare bolovan pentru PNL.

Din păcate, PNL-ul este în situații similare cu cele în care au fost aduși Stolojan și Iohannis. Cum în partid nu se detașează nimeni, cum Hellvig nu este atît de puternic să susțină din SRI un om (Bușoi nu depășește imaginea de marionetă!), liberalii trebuie să mai sape. Să transfere de pe aiurea un alt personaj cu greutate și cu imagine, care să-i ajute să se cațere cumva la guvernare.

Editorialul complet în ziarul Cotidianul de vineri versiunea tipărită – disponibilă la toate chioşcurile şi benzinăriile OMV Petrom şi MOL – sau varianta digitală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.