O căpriţă căzută într-o fântână dintr-o gospodărie din județul Giurgiu a fost salvată miercuri seară de pompieri. Aceștia s-au folosit de corzi şi alte accesorii specifice pentru a scoate animalul din puţul adânc de aproximativ nouă metri.
‘Obişnuită să facă salturi şi să se joace toată ziua prin gospodărie, o căpriţă a căzut în această seară într-o fântână dintr-o gospodărie din localitatea Hulubeşti. Aceasta a rămas captivă la o adâncime de aproximativ nouă metri, după ce a sărit pe capacul pus peste fântână tocmai pentru a preveni astfel de evenimente. În zadar au încercat stăpânii să o salveze. Când şi-au dat seama că nu vor reuşi, au chemat pompierii în ajutor’, se arată într-un comunicat de presă emis de ISU Giurgiu.
Alertaţi de stăpânii animalului, la caz s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Călugăreni, cu o autospecială dotată cu accesorii specifice pentru salvare.
Căpriţa căzuse în fântână de aproximativ o oră iar după o intervenţie de câteva zeci de minute a pompierilor aceasta a fost salvată.
sa fie dusa la Simion si testata cu detectorul de minciuni AUR
@omul simplu,de pe strada,
esti activist al unui care tremura de frica si faci eforturi uriase ca sa-ti convingi publicul ca AUR e rau, din oameni fara valoare, nu ca Vlad Voiculescu cel cu peste 100 de milioane de doze de vaccin, Blaga cu porbagajul ”plin”, Falca sau Ciuca-Ciolacu doi mai putin decat unul, gura sloboda Tudose sau Alina Gurghiu am uitat Mandolina, Catu si alte eminente ale epocii.
PS am votat PSD, dar nu cred ca-i voi mai vota pt protejarea lui Virgil Popescu…
@omul simplu,de pe strada,
o chema cumva ,RALUCA ?
CĂPRIȚA E ȚAP -DUPĂ FIZIONOMIE! COARNELE LE-O FI ÎMPRUMUTAT-CĂ DACĂ LE AVEA -ADIO SALVARE ” PROPRIETARUL FÂN-PUȚULUI ȘI A „CĂPRIULUI” SĂ FIE AMENDAT SAU AMENDAȚI!- PUȚ NEACOPERIT. —ANIMAL NESUPRAVEGHEAT -ÎNTRE 500-1000 LEI;IAR CHELTUIELILE INTERVENȚIEI SĂ FIE IMPUTATE „PROPETARILOR” IAR CAPRUL SĂ-I DEIE ÎN „CREMENAL” PENTRU ATENTAT LA VIAȚA „VIEȚUITOARELOR! DA UNDE SE CRED ?!!
DREPT RECOMPENSĂ PENTRU SALVATORI –PASTRAMĂ -PRIMĂVARA ȚAPII NU PUT!
Intoxicare, manipulare! – CAPRA NU E CAPRĂ, E ŢAP! RUDĂ CU KOZEL!
cetatene de pe strada, chiar esti penibil. cate clase ai ? simplu, doua mai mult ca trenul !
@Moşul Vanga: eu cand sustin ca Emilica sau Emilia trebuie dusa/dus la poligraf, detectorul de minciuni AUR nu minte,aflam si noi sexul cornutei :)))
PS: teste de inteligenta astia de la AUR nu baga ,ca nu sunt scumpe si am afla si noi cand s-a dat Simion jos din pom si daca se trage din bonobo SIE sau cimpanzei SRI