A treia zi (19)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz A treia zi apărută la Editura Eminescu în 1980.

Veta, nevasta lui Lazăr, stătea în mijlocul curții și nu știa ce să facă. Cineva de la depozit, neavând altă treabă și trecând pe acolo, pomenindu-se întâmplător prin fața casei patronului, intră și îi povesti Vetei ceva foarte confuz din care reieșea că Lazăr e un mare ticălos și că a fost atacat de către legionari. Toți angajații lui Lazăr și cei care depindeau în vreun fel de el erau obișnuiți ca, atunci când se întâlneau cu Veta, să-l ponegrească în fel și chip, mijlocul cel mai sigur de a se face înțeleși și stimați de ea, cu toate că acest lucru n-a ajutat mai niciodată pe nimeni pentru că doamna Lazăr n-avea nicio putere în afara gospodăriei ei și chiar și acolo doar în lipsa adevăratului stăpân.

Acum, înțelegând totul pe dos, Veta se foia de colo până colo, neputându-se hotărî încotro ș-o ia, fiind aproape convinsă că Lazăr a sfeclit-o definitiv, că stă întins în mijlocul depozitului și că nimeni nu-l ajută nici cu „un strop de apă”, dar până la urmă, ca de obicei, i se făcu milă de el, nefiind nici pe departe mulțumită nici chiar acum, când, în imaginația ei, Satana era doborât și se zvârcolea neputincios în colb. Se îmbrăcase de mai multe ori — sau începuse s-o facă —, dar revenise de tot atâtea ori de teamă ca alarma aceea să nu fi fost totuși falsă și să apară acolo caraghioasă și mai ales nedorită, pentru că Lazăr doar rănit și nu omorât putea să fie mai periculos chiar decât atunci când era valid. Ca și cu mistreții aceia din pădure despre care i s-a povestit de atâtea ori că nu e bine să tragi în ei fără să-i omori din primul foc pentru că nu știi dacă mai ai după aceea răgazul să mai dai drumul și unui al doilea cartuș. Da, dar dacă lucrurile sunt totuși adevărate? Că „n-are cine să-i dea măcar un strop de apă” sau că nu vrea nimeni s-o facă, mai treacă-meargă, lucrurile astea erau perfecte pentru a te putea întrista pasiv la auzul lor, era chiar mai înduioșător așa! Dar să nu meargă și el să fie numai rănit și să aibă nevoie de ceva și mai ales, să-și aducă aminte de ea, să se enerveze că nu vine să-l ajute, așa cum a jurat ea la biserică în ziua în care a făcut prostia aceea mare și l-a luat de bărbat, să nu fie ea acolo și pe el să-l înfurie asta atât de tare de parcă lipsa ei la apel ar fi motivul tuturor nenorocirilor pe care le-a pătimit, ei bine, așa ceva era mult mai grav și se putea termina nu numai cu remușcări, ci cu lucruri mult mai concrete…

Și pe urmă iarăși, să meargă și el să fie uimit că o vede acolo și s-o trimită la toți dracii… sau mai rău, și toate astea în fața tuturor birjarilor săi, să se descarce acolo, în fața tuturor, pe ea… Atunci mai bine să se întâmple acasă, așa cum s-au mai întâmplat de atâtea ori… O dată în plus ce mai contează? Și chiar dacă Duma și Rusan o tot sfătuiau să se lase bătută de Lazăr în public și, chiar și dacă n-are martori, să țipe, să facă scandal și să adune ea lumea, cine să-i asculte? Cine să fie încântat că e umilit față de lume, chiar dacă asta i-ar putea sluji ca probă juridică, sau cum or fi numind sfătuitorii ei toate astea…

Așa că nu plecă niciunde, chiar dacă se mai întrebă de câteva sute de ori dacă n-ar trebui s-o facă totuși. Dar asta numai așa, pentru a-și liniști conștiința. Și pe urmă, lăsând toate celelalte la o parte, nu pleca pentru că-i era mult mai ușor să nu ia nicio hotărâre. Îi era mult mai ușor și…

Își bătea capul cu ce pretext s-o trimită pe servitoarea lor până la depozit pentru a afla amănunte, după ce ar instrui-o să nu spună la nimeni că a venit omul acela care a adus veștile pe care le-a adus. Cu ce pretext s-o trimită? Cu ce? Veta născoci un plan complicat: să vorbească neîntârziat cu un meșter care trebuia să le facă niște reparații mai mari la casă și care tot întârzia să vină, să-i spună că acum e momentul să discute problema, lucru care ar fi necesitat și prezența lui Lazăr acasă sau măcar înștiințarea lui imediată. Iată motivul pentru care ar fi putut servitoarea să meargă la depozit!

Numai că, bineînțeles, meșterul cu pricina nu era acasă. Bineînțeles! Dar încercând să dea de el, Veta putuse afla că legionarii ridicaseră niște elevi: mai mulți băieți și o fată. Auzi, domnule, și o fată! Așa că în mintea Vetei încolți un nou plan, acela de a-l chema cumva pe Duma, sau mai bine pe nevastă-sa, de a vorbi cu ea și de a vedea cum să-l ajute pe Lazăr. Dar nici asta nu era posibil, își aminti ea în ultima clipă, nici asta nu era posibil pentru că Duma și nevastă-sa se vor uita la ea ca la o nebună, când vor vedea că ea încearcă să-l ajute pe Lazăr, după ce ani și ani de zile ei au făcut planuri comune cum să-l aducă pe Lazăr tocmai în acea stare disperată. Da, cu cât se gândea mai puțin să facă ceva pentru bărbatu-său, cu atât devenea mai convinsă că el nu poate fi decât între viață și moarte, dar mai aproape de moarte, și cu atât suferea mai mult pentru el.

Ce să facă? Ieși în camera dinspre uliță și admiră casa de peste drum, pe care o văzuse de atâtea ori. Privind geamurile acelea, care-i erau la fel de cunoscute ca ale ei, mai avu puterea să-și imagineze după ele gânduri despre ceea ce ar fi putut fi frumos și despre ce ar putea să mai fie. Și, fără să știe ea, în clipa aceea foarte mulți oameni făceau la fel.

Dar starea îi dispăru la fel de neașteptat pe cum veni:

„întotdeauna când te gândești mult la o persoană care ar putea să vină la tine, nu există ca aceasta să nu apară într-adevăr până la urmă!” își spuse Veta, când o văzu pe nevasta lui Duma intrând în curte.

— De data asta, începu aceasta, de data asta…, apoi se porni pe plâns.

— A murit?

— Nu știu… De data asta… Legionarii, îți dai seama? Legionarii… Cu ăștia…

— Ce tot vorbești acolo? Hai înăuntru! În clipa în care Veta dădea de o ființă și mai slabă decât ea, ca printr-o compensație, în ea reînviau energii nebănuite. Cine ar fi recunoscut în clipele acelea femeia neajutorată pe care o știm? Numai că atât de rar, atât de îngrozitor de rar, dădea Veta de cineva alături de care să poată părea puternică…

— Duma, încerca nevasta acestuia să-și ție firea, Duma o să meargă acolo… Acum totul o fi deja de mult gata… S-a dus cu niște camarazi la depozit și a spus că o să scoată untul din bărbatu-tău! Și, m-am gândit eu, cum el sigur că o să se împotrivească, îl cunoști doar, Duma și cu ceilalți camarazi or să fie obligați să-l omoare! Că știi și tu, cu legionarii ăștia…

— O să fie obligați? Cine o să-i oblige?

— Cât era de ușor să nu fi fost Lazăr așa cum îl știm! Acum puteam să ne întâlnim cu toții… Și să știi că astăzi Duma l-ar fi putut ajuta în multe privințe! Numai de câștigat ar fi avut!

Doar că de data asta Veta nu se tânguia alături de ea.

— Dacă l-a omorât, o s-o pățească și el!

— Bărbatu-meu e în poliția legionară de…

— Nu, zău? Numai că omorul tot omor rămâne!

— Sunt vremuri speciale! își dădu ifose cealaltă, după care începu să vorbească în jumătăți de frază, jumătăți din jumătățile pe care le tot repeta bărbatu-său în ultimul timp.

— Și când n-o să mai fim în război?

— Dar tu ce vrei? Nu te bucuri că te-am scăpat în sfârșit de Satana? Nu te bucuri? Dar, în același timp, izbucni în plâns.

Fură întrerupte de nevasta lui Rusan. Ăsta era într-adevăr un eveniment: nevasta lui Rusan nu îndrăznise de ani de zile să se avânte atât de adânc în tabăra dușmanului.

E clar! L-a omorât, trase Veta concluzia și primul ei gând fu acela ca măcar să nu moară în aceeași vreme și Lazăr și doamna Gorunescu. Ce-o sa se facă atunci?

— Rusan, începu nevasta acestuia și pieptu-i mare sălta de neliniște și grabă, Rusan stă la Dacia și nu am cum să-l scot de acolo. Mi s-a spus că Lazăr l-a bătut atât… l-a bătut atât de rău pe bărbatu-meu că nu se mai poate scula în picioare!

— Și atunci cum a ajuns la Dacia?

— Păi, acolo l-ar fi bătut!

— Și tu de ce ai venit aici? De ce nu mergi la restaurant să ți-l duci acasă?

Nevasta lui Rusan o privi cu indignare:

— Ne cunoaștem de atâția ani… De ce a trebuit să faci atâta circ? Știam că ții cu el!

— Țin cu cine țiu! Nu țin cu nimeni! Numai că nu înțeleg de ce nu te duci să-ți scoți bărbatul de acolo! Eu cum să te ajut? (Păi, același lucru s-ar putea spune și despre ea! De ce nu merge și ea să-și aducă soțul muribund de la depozit?) Stai puțin! Când s-a întâmplat asta?

— De ce?

— Pentru că Elvira a venit să-mi spună că Duma ar fi fost azi la depozit și l-ar fi lăsat pe Lazăr lat acolo.

— Duma?!

— Duma și poliția legionară, o lămuri Elvira, fără să poată ascunde o notă de mândrie în glas.

— Cine ți-a spus ție de bărbatu-tău?

— Mi-a… Și dacă Lazăr apare aici și ne prinde pe toate stând la taclale?

• …

Asta era posibil! Sigur că da! Acum suntem pe teren cunoscut! De câte zeci de ori n-au venit Rusan și Duma și nevestele lor să-i cânte prohodul lui Lazăr și de câte ori lucrurile s-au terminat cu bine? Și, mai ales, de câte ori s-a terminat cu bine pentru ea?

— Păi, cam știți și voi ce se întâmplă dacă ne prinde Lazăr aici pe toate… Știți și voi! Că voi vă pricepeți numai să-l blestemați, dar eu trebuie să rămân să-mi duc crucea cu el! Vouă vă este ușor! (Dar nu le invidia nicio clipă. Invidia ea pe cineva… nici ea nu știa pe cine, pe o ființă minunată — suma tuturor măruntelor idealuri ale marilor ei zile goale. Dar să le invidieze pe cumnatele ei? Să fim serioși! Poate așa, când îi ajungea cuțitul la os și când nu mai avea mintea limpede…) Că ăsta-i Satana! încheie ea și erau iar acolo unde ajungeau mereu în urma întrevederilor lor clandestine.

— Și totuși, mai încercă fără convingere nevasta lui Duma, și totuși, dacă l-a bătut Lazăr pe Rusan și Duma s-a dus abia după aceea să-l răzbune?

— Duma?!

— V-am spus că n-a fost singur!

— Și eu ce mă fac acuma cu bărbatu-meu?

— Păi, eu zic să încercăm să-l trimitem pe doctorul Fitacek după el,

— Numai că pe el nu-l găsești niciodată atunci când ai mai mare nevoie de el! remarcă nevasta lui Duma.

— Ba, eu l-am găsit și l-am și trimis.

— Atunci?

—- Am știut că așa o să se întâmple, se tânguia nevasta lui Rusan.

— De unde ai știut? o întrebă Veta.

— L-am tot simțit pe nerușinatul ăla, pe cobe ăla, dându-i târcoale.

— Ce tot vorbești?

— Degeaba spui tu! Că eu l-am văzut și i-am spus și lui Rusan că prea se învârtește coate-goale ăsta pe lângă…

— Cine, femeie?

— Vale. I-am spus lui Rusan să se ferească, dar el îi tot dădea înainte că și domnul doctor Comșa a cumpărat pe o nimica toată o mulțime dintre mâzgălelile nebunului ăla și că nu știu ce afacere nemaipomenită e asta, că peste câțiva ani o să le poată vinde cu cât o să vrea și…

— De ce nu l-ai căutat pe Comșa?

— Ți-am spus că l-am trimis pe Fitacek! Comșa ăla… ăla se ocupă de alte afaceri acum. Dar cu desenele lui Vale, eu am știut de la început că…

— Te pomenești că l-o fi și pictat, se înfioră nevasta lui Duma.

— Că a vrut! Și prostu’ de bărbatu-meu zicea că dacă-l mai și pictează, atunci nu știu când…

— Ia tăceți! Mai bine gândiți-vă ce o să ne facă Lazăr dacă o să ne prindă pe toate trei aici!

— Că eu i-am spus…

— Tu nu auzi?

— Parcă am fi o familie de țigani, se văita nevasta lui Duma. Mă mir că ne mai și salută lumea… Până ce nu l-au apucat pe Lazăr dracii, eu nici n-am auzit așa ceva. În familia noastră nu s-a pomenit să se ridice mâna nici asupra copiilor, nici atunci când au fost răi. Dar adevărul e că noi am fost mai puțin răi decât copiii de astăzi.

— E într-adevăr scandalos ca într-o familie ca a noastră să se…

— Acum nu vă mai e frică de Lazăr să nu vă prindă aici? le întrebă Veta, pentru care lucrurile se lămuriseră în sensul că era convinsă că nu s-a schimbat nimic: bărbatul îi va veni acasă, va urla sau va fi calm, înnebunind-o la gândul că va urla poate mâine, va mânca, se va întoarce la treburile lui, ea-l va aștepta până cine știe când cu cina… Ce s-a schimbat? Și ce-i tot dați cu Lazăr, le luă ea la rost pe cumnatele ei, el măcar nu s-a mânjit cu legionarii!

Și într-adevăr Lazăr veni acasă, e adevărat ceva mai târziu ca de obicei, mâncă mult și cu pofta lui dintotdeauna și plecă din nou. Veta nu-l întrebă nimic, el nu-i povesti nimic. Doar să bage întotdeauna multă țelină în ciorbă, îi spuse, pentru că țelina este foarte sănătoasă pentru toate organele…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.