Încă un român infectat pe vasul de croazieră!

Ministerul Afacerilor Externe a confirmat, miercuri, că un al doilea caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat la un cetățean român, membru al echipajului pe vasul de croazieră Diamond Princess.

Primul român care s-a îmbolnăvit la bordul navei era tot un membru al echipajului.

Pasagerii de pe vasul de croazieră Diamond Princess, la bordul căruia au fost identificate mai multe persoane infectate cu noul coronavirus COVID-19, au început să debarce miercuri, anunță televiziunea publică din Japonia, NHK.

Începând de miercuri, aproape 500 de persoane vor fi debarcate, a declarat un oficial al Ministerului Sănătății din Japonia, citat de Reuters.

Debarcarea pasagerilor de pe nava de croazieră pe care se află și 17 români, vine după o perioadă de carantină de două săptămâni în portul Yokohama, din apropiere de Tokyo.

În acest timp, la bordul navei, au fost depistate peste 540 de persoane infectate cu noul coronavirus. Majoritatea celor diagnosticați au fost transportați la spitale din Japonia.

La bordul navei Diamond Princess se aflau 3.700 de persoane, dintre care aproape jumătate sunt japonezi.
Autoritățile japoneze au anunțat că procesul de debarcare a celor de pe navă ar trebui să se încheie vineri, dar vasul va rămâne în carantină deoarece unii pasageri au decis să rămână la bord.

Până acum, Statele Unite au evacuat 300 de pasageri, aceștia fiind preluați de două avioane private și transportați în SUA.
De asemenea, șase sud-coreeni și un japonez au zburat miercuri dimineața spre Coreea de Sud cu un zbor charter.

Premierul australian, Scott Morrison, a declarat marți că la bordul vasului de croazieră se află 220 de australieni. Dintre aceștia, 169 vor fi evacuați, 36 au fost diagnosticați cu noul coronavirus și vor rămâne pe navă și alți 15 au ales să rămână la bord.

Alte țări care au anunțat că vor prelua pasageri de pe Diamond Princess sunt Hong Kong, Canada, Italia și Taiwan.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Fantastic,deja avem epidemie!Si eu stiam ca „unde-s doi,puterea creste”!

  2. Cred ca prin asa ceva am trecut in perioada iernii 2017-2018 cand ai mei ai crezut ca e sfarsitul unei vieti, cand nu mai putem sa respir, sa mananc, nici lichide, gatul imi era umflat ingrozitor, am luat tratament romanesc indicat, nimic vindecare si ce sa gasesc in tara civilizata unde plecasem cu asigurare de turist: un spray si o apa de gura de 3 ori pe zi, intro saptamana m-am vindecat incredibil de rapid! De fapt, a fost un virus puternic in aer si au fost putini afectati, cei cu imunitatea foarte scazuta(hrana.ro si eu, e sub orice critica din punct de vedere al sanatatii cat si tratamentul)! Degeaba bagi tratament medicamentos masiv(afacere banoasa) in bolnav daca instinctul si cunostintele ca medic sunt varza, dar au diplome si doctorate! Personal nu cred ca e ceva atat de grav, da,e urgenta, dar e un virus puternic in aer si poate fi tratat incredibil de repede daca isi pun mintea la contributie si folosesc minimul de tratament oral! Tratamentul folosit la urgenta: TEBODONT Plast flacon 400ml(clatit gura) si spray SPAGYROS Ribes nigrum, 30 ml, reconandat de 3 ori pe zi impreuna. Cheltuielile din nai 2017 nici la ora actuala nu mi s-au decontat de la uniqa.ro deoarece nu am avut hartie de la medic cu diagnostic si semnaturi plus parafa, dar am avut bonul de casa cu CNP-ul si serie + numar carte de identitate pe bon fiscal cu semnatura si parafa medicului cat si a farmaciei cantonala. Au astia de la asigurari multe chichite cand e vorba de recuperari cheltuieli cu diagnostice si medicanentele la urgenta de te doare capul!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.