Audieri cu final așteptat la instituția cu salarii imense

Leonardo Badea, actualul preşedinte al ASF, a fost votat în şedinţa comună a comisiilor reunite pentru buget şi politică economică pentru un al doilea mandat la şefia instituţiei. Badea a primit 39 de voturi pentru, 19 împotrivă și o abținere. În cursa pentru președinția ASF, s-a înscris și vicepremierul Viorel Ștefan, dar acesta a pierdut susținerea liderului PSD, Liviu Dragnea. Votul din comisie este consultativ, decizia finală aparținând plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Președintele Comisiei pentru buget, finanțe și bãnci, Constantin Budăi, a declarat, la începutul audierilor, că, din cei 34 de candiadați, doi și-au retras în scris candidatura, respectiv Mititelu Sorin și Rangu Călin.
Badea a avut susținerea membrilor Comitetului Executiv Național al PSD ceea ce a făcut ca votul din comisii să fie previzibil. Parlamentari ai Opoziției contestă faptul că Leonardo Badea ar avea cei nouă ani de experiență în domeniul financiar, ceruți prin lege pentru funcția de președinte ASF. În replică, Badea le-a răspuns că este cercetător în domeniul financiar încă din anul 2009. În ultima vreme, mai multe asociații ale consumatorilor, service-urilor, transportatorilor ori brokerilor au emis semnale publice prin care anunță că doresc să lucreze, în continuare, cu actuala conducere a ASF. Motivația lor este despărțită doar de nuanțe și se referă, în principal, la stabilitatea aproape anormală pe care am avut-o, în ultimii ani, pe piața RCA, în general un adevărat vulcan activ.

Vicepremierul Ştefan a declarat la audieri că România se bucură de interes din partea investitorilor, dar pieţele financiare non-bancare au un grad scăzut de dezvoltare, ceea ce are un efect de descurajare a acestora. Acesta a primit un singur vot „pentru“ și 60 de abțineri.”În condiţiile în care România este, astăzi, o destinaţie atractivă pentru investiţii, în ciuda acestui fapt, pieţele financiare non-bancare sunt în suferinţă. Situaţia este paradoxală, avem ofertă investiţională, ne bucurăm de interes din partea investitorilor, dar pieţele financiare non-bancare au un grad scăzut de dezvoltare, ceea ce are un efect de descurajare a investitorilor. Este evident că acest lucru este cauzat de problemele structurale ale pieţelor. Din fericire, corecţiile necesare stau şi în puterea ASF, care poate juca un rol activ în acest proces. De aceea, astăzi, este necesară o reaşezare a strategiei ASF pe noi coordonate. După eforturi susţinute depuse de ASF în materie de reglementare şi supraveghere a pieţelor, eu cred că este momentul unei refocalizări a activităţii către implementarea de politici care să susţină în principal dezvoltarea acestor pieţe. (…) Este necesară doar o schimbare a filosofiei instituţionale. Politicile de dezvoltare trebuie să prevaleze în faţa reglementării”, a spus Ştefan la audierile din comisiile de specialitate.

Lista finală cu cei nouă membri aleși în Consiliul ASF este următoarea: Leonardo Badea (președinte), Elena Doina Dascălu (prim-vicepreședinte); Marius Bota (vicepreședinte piața de capital); Cristian Roșu (vicepreședinte piața asigurărilor); Dan Armeanu (vicepreședinte pensii private); Joszef Birtalan (membru nenexecutiv); Gabriel Grădinescu (membru neexecutiv); Aura Socol (membru neexecutiv); Ovidiu Wlassopol (membru neexecutiv).

ASF este instituția unde șefii primesc salarii uriașe. De exemplu, în 2017, cei nouă membri au avut venituri din salarii de peste 4 milioane de lei. Conform declaratiei de avere, Badea a încasat venituri din salarii în valoare de 358.412 lei în perioada 14 iulie 2017 (când a preluat mandatul) – decembrie 2017.  Ca deputat, acesta a câştigat, în prima jumătate a anului trecut, 35.739 lei. Ovidiu Răzvan Wlassopol, fostul soț al Olguței Vasilescu, a câştigat, în anul 2017, din funcţiile de consilier şi prim-vicepreşedinte al Consiliului ASF (mandat început pe 25 iulie 2017), venituri salariale în valoare totală de 441.724 lei (96.698 euro). Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedinte – membru executiv – sectorul asigurărilor-reasigurărilor, ASF, a raportat venituri de 737.361 lei (161.415 euro) pentru anul 2017.   De asemenea, Mircea Ursache, vicepreşedinte – membru executiv – sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare, ASF, a încasat, de la ASF, un venit anual în sumă de 683.366 lei (149.595 euro).

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Bine că ASF a scăpat de mafiotul Daniel George Tudor. Turnătorul şi duşmanul de moarte al lui Dan Radu Ruşeanu. Dar cine sapă groapa altuia…..în câtuşe tot ajunge….

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.