„Preşedintele Rosen Plevneliev a stabilit data de 27 ianuarie 2013 pentru referendumul naţional care va avea următoarea întrebare: Bulgaria trebuie să dezvolte energie nucleară prin construirea unei noi centrale nucleare?”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei. Cu şase luni înaintea alegerilor legislative, votul va fi un test pentru partidul de centru-dreapta GERB, al premierul Boiko […]
Procurorii DNA efectuează acte de urmărire penală faţă de Niculae Rizea şi Dumitru Pîrvan, comisari ai Gărzii Financiare – Secţia Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, informează un comunicat al instituției. Aceştia au primit, marţi, de la un denunţător, suma de 34.000 lei, anchetatorii procedând la constatarea infracţiunii flagrante, se precizează […]
Bilanţul deceselor provocate la New York de trecerea Uraganului Sandy a ajuns miercuri la 24, a anunțat poliţia. Bilanţul precedent, prezentat marţi seară de primarul oraşului New York, Michael Bloomberg, era de cel puţin 18 morţi.
„Ca urmare a informaţiilor primite de la DIICOT, MAE a transmis părţii ruse clarificările necesare despre situaţia unui cetăţean al Federaţiei Ruse împotriva căruia s-a dispus, de către autorităţile române competente, măsura interdicţiei de a părăsi localitatea, respectiv municipiul Bucureşti. De asemenea, MAE a arătat, conform aceloraşi informaţii de la DIICOT, ca nicio altă măsură […]
România a atras miercuri 1,5 miliarde de euro de pe pieţele externe prin lansarea unei emisiunii de obligaţiuni denominate în euro cu scadenţa la şapte ani, la o dobândă de 3,7 puncte procentuale peste midswap, indicatorul de referinţă al pieţei, au declarat pentru Mediafax surse bancare. Potrivit unor surse bancare, cererea totală pentru obligaţiunile emise […]
Ambasadorul Rusiei a mers joi în vizită la spital la studenta lovită pe o trecere de pietoni de un un diplomat rus. Diplomatul vinovat de accident a fost trimis acasă. Rusia a refuzat să-i ridice imunitatea. O tânără de 19 ani a fost lovită recent de un autoturism al Ambasadei Federaţiei Ruse. Accidentul a avut […]
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 13.00, în zona Vrancea, conform informaţiilor publicate de Institutul Naţional pentru Fizica Pământului (INFP). Seismul a avut loc la o adâncime de 140 de kilometri. Localităţile apropiate de epicentru au fost Covasna, Focşani, Târgu Secuiesc, Mărăşeşti şi Râmnicu Sărat. Parametrii […]
Potrivit datelor ANM, joi, vremea se va încălzi, astfel că temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade, iar cele minime între 6 şi 16 grade. Nebulozitatea se va accentua treptat începând din sud-vest şi temporar va ploua în toată ţara, dar pe arii mai restrânse în centru şi nord-est. În regiunile […]
Circulaţia autovehiculelor cu o masă maximă autorizată mai mare de 7,5 tone este interzisă în Ungaria începând de miercuri seară, ora 23.00, şi până în 4 noiembrie la aceeaşi oră, cu excepţia transporturilor umanitare, de mărfuri perisabile sau animale vii, informează Centrul Infotrafic din IGPR. Poliţia Rutieră le recomandă şoferilor să îşi programeze traseul astfel […]
Cursul de referinţă anunţat de BNR a scăzut miercuri cu 0,12 bani, la 4,5358 lei/euro, şi a atins un nou minim al ultimelor patru săptămâni, într-o piaţă în care, potrivit dealerilor, banca centrală a intervenit indirect prin vânzare de euro, potrivit Mediafax. O rata de schimb mai mică decât cea de miercuri a fost publicată […]
Noul terminal pentru plecări de pe Aeroportul Internaţional Otopeni va deveni operaţional săptămâna viitoare, în urma unei investiţii de 52 milioane euro, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, Valentin Iordache, directorul de comunicare al Companiei Aeroporturi Bucureşti. „Noul terminal va aduce un plus imediat pe zona de curse interne, pentru că actualul devenise nesatisfăcător […]
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 2,5% în luna octombrie 2012, de la nivelul de 2,6% înregistrat în luna septembrie 2012, conform unei estimări preliminare publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat), relatează Agerpres. Este pentru a 23-a lună consecutiv când rata inflaţiei în zona euro este peste ţinta avută […]
Presedintele Traian Basescu a declarat, la începutul întrevederii de la Palatul Cotroceni cu presedintele PE, Martin Schulz, ca apreciaza si mai mult vizita acestuia pentru faptul ca a fost în tara, dovedind astfel „interes pentru ce se întâmpla cu românii”.„Faptul ca ati fost în tara este un lucru care ma face sa apreciez si mai […]
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a afirmat în discursul rostit în plenul Legislativului că primul-ministru Victor Ponta are o „atitudine constructivă” ca răspuns la criticile primite din partea Comisiei Europene şi a început punerea în practică a recomandărilor acesteia. „Nu acum prea multă vreme, au existat critici substanţiale privind evoluţia politică în ţara dumneavoastră şi […]
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a spus preşedintelui PE Martin Schulz, la o dezbatere în Parlament, că strategia de reformă a sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei sunt priorităţi majore ale tuturor grupurilor parlamentare române. “Dl preşedinte Martin Schulz şi-a exprimat dorinţa să discute câteva teme de interes comun despre stabilitatea instituţională, independenţa Justiţiei şi […]
Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, susține o alocuţiune în faţa plenului reunit al Parlamentului privind teme europene de actualitate. Oficialul urmează să primească distincţia Colanul Camerei Deputaţilor. De la 11.30, va avea loc primirea oficialului european de către preşedintele Traian Băsescu, la Palatul Cotroceni. De asemenea, în programul preşedintelui Parlamentului European este prevăzută o întâlnire, […]
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma trecerii uraganului Sandy pe coasta de est a SUA şi Canadei şi în zona Caraibelor a crescut la 110 morţi, transmite miercuri Reuters, potrivit Agerpres. În Statele Unite au rămas fără curent electric aproximativ 7 milioane de persoane. În Canada, furtuna a doborât copaci, paralizând aproape complet […]
Carrefour va deschide la sfârșitul anului 2013 un nou hipermarket în București, de data aceasta, în centrul comercial dezvoltat de New Europe Property Investments (NEPI) pe platforma fostei uzine Vulcan, în zona de sud-vest a Capitalei. Cel mai nou centru comercial al Bucureștiului va acoperi o suprafață de 9.700 mp și va fi cel mai […]
Corina Laura Georgescu, nou membru CNA, a declarat pentru DeCeNews că PDL nu poate contesta votul din Parlament la Curtea Constituțională, așa cum a făcut în cazul TVR. În urma votului din plenul parlamentului, raportul de forțe din CNA s-a schimbat, iar cei trimiși de PDL sau de Traian Băsescu au ajuns în minoritate. Doar […]
Ambasada Rusiei la Bucureşti este „preocupată” de „limitarea drepturilor” cetăţeanului rus depistat cu documente clasificate şi a adresat MAE o nouă cerere pentru informaţii privind motivele reţinerii şi pentru oferirea de acces consular, informează Vocea Rusiei, în ediţia online. „Ambasada Rusiei în România a trimis pe 26 octombrie o notă Ministerului Afacerilor Externe din România, […]
Baschetbalista a marcat primul ei coș din postura de pivot al echipei de propagandă a lui Traian Băsescu. De când joacă în reprezentativa română de la Bruxelles, Laura Codruța Kovesi a marcat deja la capitolul imagine împotriva actualei guvernări USL-iste.
Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, s-a declarat impresionat de vizita de la Gorj. Acesta a mărturisit că nu ştia cum se pronunţă numele artistului Constantin Brâncuşi. „Am fost foarte impresionat de dansurile populare şi cântecele populare din zonă, dovadă că o tradiţie de secole se păstrează. Am mai învăţat ceva astăzi. Eu spuneam mereu Brancuzi, […]
Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a declarat că în USL nu s-a discutat despre suspendarea preşedintelui Traian Băsescu şi că nu se are în vedere declanşarea unei noi proceduri.
Ceaiurile au fost folosite de secole ca remediu pentru diverse probleme de sănătate. Află de la Dr. Oz care sunt cele mai bune ceaiuri şi la ce anume te ajută ele! Cele mai recente cercetări au scos la iveală faptul că un consum regulat de ceai ne protejează de boli cardiovasculare, Alzheimer şi multe forme […]
Preşedintele PDL, Vasile Blaga, anunţă că PDL va participa la discursul preşedintelui PE de la Parlament, dar nu va fi prezent la întâlnirea propusă de acesta, precizând că decizia este „urmare a implicării deschise” a preşedintelui Parlamentului European în campania electorală a lui Victor Ponta. „Parlamentarii şi europarlamentarii PDL nu vor lua parte la întâlnirea […]
In toamna acestui an, Corul de camera „Preludiu” condus de fondatorul sau, dirijorul Voicu Enachescu, va implini 40 de ani de la infiintare. Evenimentul va fi marcat printr-un concert aniversar extraordinar sustinut pe scena Ateneului Roman, sambata 3 noiembrie orele 19:00. In decursul timpului renumele sau, ca formatie etalon pentru arta corala romaneasca a fost […]
