BREAKING Boom sonic în Dobrogea. Speriați, oamenii au sunat la 112

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) informează că, joi seara, au fost efectuate zboruri de instrucţie de către aviaţia militară deasupra Dobrogei.

Sursa citată precizează că „zborurile au fost de antrenament şi nu s-au executat niciun fel de trageri”, în contextul în care mai multe persoane din zonă au sunat la numărul de urgenţă 112 şi au semnalat aeronave şi aşa-numite „explozii” pe care le-ar fi văzut sau auzit.

„Cel mai probabil, cetăţenii care s-au alarmat cu privire la aceste zboruri au observat efectul produs de trecerea aeronavelor de la zborul subsonic la cel supersonic, aşa-numitul ‘boom sonic’. Aeronavele militare au executat zborurile de instruire cu respectarea strictă a regulilor referitoare la înălţimile minime permise la survolarea zonelor locuite”, punctează MApN.

Începând de miercuri, Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii împreună cu Ministerul Apărării Naţionale au impus restricţii suplimentare de zbor în spaţiul aerian limitrof graniţei cu Ucraina din zona de nord a Dobrogei, între Sulina şi Galaţi, pe o adâncime de 20 – 30 de kilometri în interiorul spaţiului aerian naţional, până la înălţimea de 4.000 de metri.

În aceste zone restricţionate nu este permis zborul aeronavelor pilotate sau nepilotate, cu excepţia aeronavelor de stat (inclusiv SMURD şi aeronavele aflate în situaţii de urgenţă).

„Pe fondul intensificării atacurilor ruseşti asupra porturilor ucrainene de la Dunăre au fost necesare măsuri pentru extinderea restricţiilor pentru a asigura o mai eficientă capacitate de monitorizare şi control al utilizării spaţiului aerian”, precizează MApN, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Notificarea privind suplimentarea restricţiilor de zbor – de tip NOTAM (Notice to Airmen) – a fost transmisă pe canalele oficiale de comunicare de către autorităţile aeronautice competente civile şi militare, informează Ministerul Apărării.

De asemenea, MApN arată că zborul aeronavelor civile în zona de control de aerodrom a aeroportului Tulcea nu sunt afectate.

 

Pe de altă parte, MApN anunță că militarii Brigăzii 10 Geniu au finalizat astăzi adăposturile construite în zona Plauru, pe care le-au predat primăriei Ceatalchioi.

Potrivit sursei citate, adăposturile sunt construite din cadre prefabricate din beton armat tip P2, combinate cu amenajări suplimentare executate la locul instalării – consolidarea incintei cu strat de saci de pământ și montarea de protecții la ambele capete (șicane de beton consolidate cu saci de pământ). Acestea asigură protecția împotriva schijelor, fragmentelor și a undei de șoc generate de prăbușirea în proximitatea structurii a unei drone, chiar și în cazul în care aceasta poartă încărcătură de luptă care detonează la impactul cu solul.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8531 Articole
Author

13 Comentarii

  1. De ce nu i-au anuntat prin Ro-alert sau goarna urlatoare din poarta in poarta sa fie linistiti cetatenii din zona, ba dementilor mincinosi? Va bateti joc efectiv de cetatenii din acele zone.

  2. @parere…
    sa fie linistiti ca…trag ai nostri!
    (poate fete de 18 ani)

  3. Generalii pensionari au gasit solutia: doboara „dronele asemanatoare cu cele utilizate de armata rusa” cu boooomul sonic !
    La ce ferestre au lipovenii de acolo, le sparg toate geamurile, au nevoie de geamuri din tabla !

  4. Introducem interdicție de zbor pentru aviația românească pe o adâncime 30 km de granița Ucrainei spre România de la Galați la Sulina ca nu să stresăm pe prietenii ucraineni, dar stricăm acoperișurile și înnebunim populația noastră cu boom sonic și exerciții de tot felul de avioane de război. Cei ce conduc România și-au pierdut mințile, nu mai există pentru cetățenii României sunt numai ca slugi la străini. ONG-iști ecologiști din România iubitori de mine din vremea romană, de urși, lilieci, gândaci croitori, peștișori de toate felurile exercițiile acesta militare nu afectează fauna și flora Rezervației Delta Dunării?

  5. Daca maresalii gabjesc drona inainte de a cadea ca si pana acum, adaposturile sunt postpartum dronaem, n-asa?

  6. Ma rog … in locul unui boom sonic am fi preferat unul economic, desi de mai bine de 30 de ani vedem ca nu se poate … cum zicea un maior „destept” in armata : „Soldati, in viata exista posibilitati posibile si posibilitati imposibile !” … Asa, ca tot veni vorba de armata, boom-ul sonic cred ca e datorat feldmaresalului Ciuca, care a trecut pe la popota si iar a dat iama in cazanu’ cu fasole …

  7. Au distrus ticalosii cu testele lor pe pamant, apa si aer flora si fauna iar pasarile sunt nauce.
    Inca va mai suporta Dumnezeu, dar nu ptr mult timp. Ca prea va bateti joc

  8. @parere
    Cum sa-i anunte pe sclavii platitori de impozite si TVA, ca sa fie umplute bohanele ucrainiene cu tot ce solicita ?!
    Sclavii trebuie adusi la exasperare ca sa lase tot si sa fuga, lasind locul gol pentru altii .
    DAR DACA LIPOVENII NU VOR PLECA SI VOR TRECE DE PARTEA CONATIONALILOR LOR, FIINDCA SINGELE APA NU SE FACE ?!
    SA VEZI ATUNCI DISTRACTIE !

  9. „in locul unui boom sonic am fi preferat unul economic”

    In cativa ani PIB-ul Romaniei s-a dublat, ajungand la 320 miliarde de euro. Evident, PIB-ul n-are legatura cu pretul vanzarii fortei de munca la romani.

  10. Aiurea , ar fi fost aviația română. Fosgaiala de avioane MATO care spionează a si dirijează loviturile de succes in adâncime si de precizie ale ” ucrainienilor” cu Stormshadow englezesti. Zis pe bune de generalii americ….aaasta, români, aseara la Haplena KKNN.

  11. @parere:o intrebare bună, (bravo, se poate!) ,deci conținând o parte din răspuns. Ca sa NU fie liniștiți, sa isi poata face contractele astia cu adăposturile si cu ce o mai fi.In opinia mea.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.