Cărţi de pus în valiză pentru vacanţă

”Tango pentru Lisandra” (La garçonnière)

Joi, 16 iulie, de la ora 19.00, Librăria Humanitas de la Cişmigiu va fi gazda lansării celui mai recent roman al scriitoarei franceze Hélène Grémillon, Tangou pentru Lisandra. La eveniment vor participa Mihaela Dedeoglu, Laura Grunberg, Elisabeta Lasconi, Andrei Crăciun şi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction. În partea a doua a evenimentului, publicul va asista la un moment de tangou, oferit de TangoTangent.

După răsunătorul succes internaţional reputat de Confidentul, romanul ei de debut din 2010, Hélène Grémillon publică în 2014 romanul Tangou pentru Lisandra (La garçonnière), „o nouă revelaţie“, apărut până în prezent în 15 ţări.

„Acest roman este inspirat de o poveste adevărată. Acţiunea se petrece în Argentina, la Buenos Aires. Suntem în august 1987, iarna. Anotimpurile sunt diferite. Oamenii, nu.“

O adevărată polifonie a părţii întunecate a sufletelor. În prim-plan, Vittorio Puig, un psihanalist acuzat de uciderea enigmaticei sale soţii, Lisandra, şi Eva Maria, o pacientă devastată de dispariţia fiicei sale, care întreprinde o anchetă personală pentru a proba nevinovăţia acestuia. În Argentina abia ieşită din dictatură şi puternic marcată de desaparecidos, miile de persoane eliminate de regimul generalului Videla, nevroze şi traume nebănuite, gelozii şi trădări, fapte de o infinită cruzime rămase nepedepsite revelează o galerie de personaje care sunt obligate să-şi scoată masca.

La început a fost un coup de foudre între psihanalistul Vittorio Puig pentru Lisandra, o tânără femeie extrem de frumoasă, dansatoare de tango excepţională. Câţiva ani mai târziu, când cuplul îşi ia zborul, Lisandra se aruncă pe fereastră de la al cincelea etaj, corpul său se află fără viaţă pe trotuar, iar în apartament sunt urmele unei dispute. Mărturiile despre neînţelegerile lui Puig cu victima se multiplică. Dar Eva Maria, una dintre paciente, crede în inocenţa lui şi vrea să ducă mai departe ancheta. Ea descoperă un alt bărbat, scoate la iveală zone secrete, ascultând mai ales casetele înregistrate cu ultimii pacienţi. Încet-încet ea intră în intimitatea a trei persoane.

Această specialistă în vulcani nu-şi revine după dispariţia fiicei sale, Stella, eliminată de juntă după lovitura de stat din 1976. Băutura o ajută să uite, susţinută de doctorul Puig. Plecând de la înregistrările din ultimele sale şedinţe cu pacienţii, apar mai mulţi suspecţi: Alicia, care urăşte tinerele pentru că îi acaparează pe bărbaţi, Felipe, un zbir al juntei la teribila şcoală de marină unde au fost peste cinci mii de persoane torturate, Miguel, pianistul frânt de militari. Şi alte persoane intră în dans. Încet-încet, Vittorio apare înr-o lumină nouă, ca şi Lisandra. Răul a fost făcut, dar nu aşa cum credea Eva Maria. Ea înţelege, de asemenea, că victimele sunt numeroase, ca şi călăii, şi acest lucru o bulversează pentru totdeauna.

Un deznodământ teribil care luminează sensul titlului apare exact la sfârşitul cărţii.

Construcţia te ţine cu sufletul la gură. Personajele se încrucişează între lumini şi umbre, între dragoste şi gelozie… O poveste extrem de puternică.

Scriitoarea franceză Hélène Grémillon s-a născut în 1977 la Poitiers. După studii de filologie şi istorie, se lansează în presă (lucrează pentru Le Figaro şi L’Avant-scène cinéma) şi în regia de scurtmetraj. În 2010, debutează cu romanul Confidentul (Le confident) – o poveste în care pasiunile şi întâmplările dramatice se înlănţuie pe fundalul tulbure al Franţei ameninţate şi apoi ocupate de nazişti –, în aceeaşi măsură un mare succes de public şi de critică. Volumul, tradus până în prezent în 27 de ţări, a fost distins cu cinci premii importante în Franţa şi cu Euregio-Schüler-Literaturpreis (2013) în Germania.

În 2012, Hélène Grémillon îşi publică cel de-al doilea roman, Tangou pentru Lisandra (La garçonnière), care se bucură de acelaşi succes.

TangoTangent este cea mai (atr)activă şcoală de tango argentinian din România, care, încă din 2006, de la înfiinţare, a iniţiat şi susţinut o campanie intensivă de promovare a tangoului argentinian în Bucureşti şi în toată ţara. Membrii fondatori Amalia şi Gilbert Iscu şi Daniel Măndiţa au început să predea tangou ca hobby, dar „aventura“ tangoului i-a făcut să ajungă să danseze pe scene româneşti şi internaţionale. Alături de Răzvan Mazilu şi Monica Petrică, spectacolul Un Tango mas se joacă cu casa închisă la Teatrul Odeon de peste zece ani.

Carte-document: ”Povestiri din Kolîma” (II)

„Povestirile lui Şalamov reprezintă o lectură esenţială pentru acei cititori interesaţi de experienţa Gulagului; ele vin din familia prozei lui Soljeniţîn, cu stilul şi filosofia ei izbitoare”, scrie The Telegraph.

Editura Polirom a publicat săptămâna trecută cel de-al doilea volum al uneia dintre cele mai tulburătoare capodopere ale secolului XX: Povestiri din Kolîma, de Varlam Şalamov.

Volumul al II-lea al Povestirilor din Kolîma cuprinde ciclurile de povestiri Schiţe din lumea crimei, Renaşterea zadei şi Mănuşa sau PK-2, traducere de Magda Achim şi Alexandra Fenoghen.

Editura Polirom a lansat la Salonul Internaţional de Carte Bookfest, ediţia 2015, primul volum al Povestirilor din Kolîma (I), volum ce cuprinde ciclurile Povestiri din Kolîma, Malul stîng şi Un maestru al lopeţii, traducere din limba rusă şi note de Ana‑Maria Brezuleanu şi Magda Achim.

Ambele volume au apărut în colecţia Biblioteca Polirom, în ediţie cartonată.

Prima ediţie în limba rusă a Povestirilor din Kolîma a apărut la Londra, în 1978. În Rusia, ediţia integrală a Povestirilor va fi publicată abia unsprezece ani mai târziu.

„Când sunt întrebat ce scriu, răspund: nu scriu amintiri. Nu există nici un fel de amintiri în Povestiri din Kolîma. Nu scriu nici povestiri, mai precis, mă străduiesc să nu scriu povestiri, ci o proză care să nu poată fi considerată literatură. Nu o proză a documentului, ci o proză încărcată de suferinţă ca un document”, mărturisea Varlam Şalamov.

„Puterea acestor povestiri vine, înainte de orice, din refuzul de a clipi în faţa morţii. Subiectul povestirilor lui Şalamov este irevocabilul: milioane de oameni au pierit, alte milioane au fost secătuite de sănătate şi tinereţe, iar în faţa acestei realităţi nu există justificare, nici iertare. Nedreptatea nu poate fi nicicum reparată”, apreciază The New York Review of Books.

„În Suflete moarte a lui Gogol, un individ ingenios câştigă bani din vânzarea sufletelor celor morţi. Personajele lui Şalamov sunt însă vii… trupurile lor trăiesc şi devin produse secundare ale minei”. notează The New York Times.

„Autorul i-a întrebat de o mie, de un milion de ori pe foştii deţinuţi dacă în viaţa lor a existat măcar o zi în care să nu-şi amintească de lagăr. Răspunsul a fost unul singur: nu, n-a existat o asemenea zi”, afirmă scriitorul.

Varlam Şalamov s-a născut la 18 iunie 1907 în Vologda, în familia unui preot. După terminarea şcolii, în 1924 s-a angajat ca tăbăcar într-o fabrică de pielărie, iar în1926 a fost admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova.

În 1929 afost arestat şi condamnat pentru editarea clandestină a Testamentului lui Lenin.

În1931 afost eliberat şi repus în drepturi, dar şase ani mai târziu a primit o a doua condamnare, de cinci ani, pentru „activitate contrarevoluţionară troţkistă” şi a fost trimis în Kolîma, unde a muncit în minele de aur.

În 1943, la anii de condamnare i-au fost adăugaţi alţi zece pentru afirmaţia că scriitorul Ivan Bunin „este un clasic rus”. Absolvirea cursurilor de felcer în 1946 i-a salvat viaţa, Şalamov executând restul detenţiei ca angajat al unor spitale pentru deţinuţi.

A fost eliberat în 1951, dar a părăsit Kolîma abia în 1953.

Perioada dintre anii 1954 şi 1973 adedicat-o reconstituirii experienţelor din lagărele staliniste, pe care le-a reluat în Povestiri din Kolîma.

Şalamov a fost reabilitat în 1956 şi s-a mutat la Moscova. Grav bolnav, în1979 afost internat într-un azil de bătrâni, apoi transferat într-un spital de psihiatrie moscovit, unde a murit la 17 ianuarie 1982.

„În Povestirile din Kolîma apar oameni fără biografie, fără trecut şi fără viitor. Prezentul lor seamănă oare cu cel al unei fiare sau este prezentul unui om?… Autorul Povestirilor din Kolîma gândeşte că lagărul este o experienţă negativă pentru om, din primul până în ultimul ceas. ”Omul nu trebuie să ştie, nici măcar să audă de el. Nici un om nu devine mai bun sau mai puternic după lagăr. Lagărul este o experienţă negativă, o şcoală negativă, înseamnă decădere morală pentru toţi – pentru şefi şi deţinuţi, pentru soldaţii din escortă şi pentru spectatori, pentru trecători şi cititorii de beletristică”, consemnează Varlam Şalamov.

Lumea lui Gheorghe Crăciun, în cuvinte şi imagini

Gheorghe Crăciun

Luni, 13 iulie, la ora 18.00, la Librăria Pavesiana din Bucureşti, a avut loc o dezbatere pornind de la literatura şi grafica unuia dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani: Gheorghe Crăciun.

Evenimentul a fost prilejuit de lansarea Seriei de autor Gheorghe Crăciun, unul dintre cele mai prestigioase proiecte editoriale Cartea Românească – serie care a debutat cu volumele Acte originale/Copii legalizate şi Mecanica fluidului – , dar şi de vernisarea expoziţiei de grafică 15 desene originale ale scriitorului Gheorghe Crăciun, expoziţie ce va putea fi vizitată până la data de 1 septembrie.

Seria de autor dedicată scriitorului Gheorghe Crăciun apare sub îngrijirea criticului literar Carmen Muşat şi a fiicei autorului, Oana Crăciun. Aceasta reuneşte atât lucrări de proză, eseistică, publicistică, teorie şi critică literară deja consacrate, cât şi volume inedite, rămase în manuscris în arhiva sa.

Acte originale/Copii legalizate (variaţiuni la o temă în contralumină), publicat în 1982, la Editura Cartea Românească, poate fi considerat o uvertură pentru întreaga operă a lui Gheorghe Crăciun, un volum în care autorul polemizează cu o întreagă tradiţie realistă, de care se delimitează programatic.

„Mecanica fluidului, cu structura ei mixtă, în care se topesc experimentul, jurnalul, povestirea scurtă, fotografia şi desenul în peniţă este una dintre cele mai fidele oglinzi ale creatorului său, o carte-obiect, în care imaginea şi textul «se-ngână şi-şi răspund», construind acea lume visată de Crăciun, în care fotografia să dea mâna textului, înlocuindu-l acolo unde acesta este neputincios să exprime sensul dorit, ducând povestirea sau descrierea mai departe”, apreciază Carmen Muşat.

Acestora li se vor adăuga romanele Compunere cu paralele inegale, Frumoasa fără corp şi Pupa russa, o ediţie revizuită a volumelor de publicistică Cu garda deschisă şi Reducerea la scară, cărţile de eseuri deja publicate În căutarea referinţei şi Teatru de operaţiuni, precum şi alte lucrări inedite (Lentila sferică, Operaţii pe cărţi deschise, Mono-stereo).

Vor fi incluse în seria de autor lucrările sale de teorie şi critică literară Aisbergul poeziei moderne, „una dintre cele mai solide şi înnoitoare cărţi scrise la noi în ultimele decenii”, în opinia criticului şi teoreticianului literar Mircea Martin, şi Doi într-o carte (fără a-l mai socoti pe autorul ei). Fragmente cu Radu Petrescu şi Mircea Nedelciu. Seria va fi completată de Trupul ştie mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000), de volume de poezie şi proză inedite, precum şi de corespondenţa şi interviurile lui Gheorghe Crăciun.

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, publicist, teoretician şi critic literar este unul dintre cei mai importanţi scriitori români contemporani.

A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

De acelaşi autor, la Polirom: Femei albastre (2013).

”Departe”

O poveste despre dragoste, speranţă, despre intimitate şi pierderea ei, despre minciuni şi consecinţele lor devastatoare, scrisă de Nicole Baart.

Viaţa romanticei Danica Greene se dă peste cap atunci când soţul ei, Etsell, de profesie pilot, dispare în mod misterios în timpul unui zbor în Alaska. Nu ştie ce să creadă şi nici cum să reacţioneze. A rămas văduvă sau, pur şi simplu, bărbatul pe care îl adoră a părăsit-o? Deşi are fobie de avioane şi zbor, Danica porneşte în căutarea soţului, care se dovedeşte că i-a fost infidel. Odată ajunsă în Alaska, tânăra se vede nevoită să îşi înfrunte temerile şi durerea şi încearcă să îşi dea seama dacă nu cumva îşi pierduse deja bărbatul înainte ca acesta să fi dispărut.

”Departe a fost ca o călătorie extraordinară care m-a făcut să mă simt tămăduită şi renăscută. Un omagiu adus iubirii în toate formele ei – între un bărbat şi soţia acestuia, între surori, precum şi între mame şi fiice – m-a durut sufletul cât am citit Departe, dar şi mai mult am suferit când am ajuns la ultima pagină şi povestea s-a terminat”, scrie Nicolle Wallace.

”…Holiday Inn Express din Seward era o clădire mare, cu trei etaje care dădea spre portul pentru ambarcaţiuni mici din golful Resurrection.

Fiecare cameră dispunea de o privelişte de vis, fie că era spre munţii care protejau oraşul aşezat în golf, fie că prezenta panorama pitorească a colecţiei desperecheate de bărci cu pânze pe un fundal cu gheţari.

Era atât de frumos încât pentru Dani emoţia intensă era aproape o suprasolicitare senzorială. Prin arbori se auzea un cântec necunoscut de păsări, note care se ridicau acute şi adevărate şi sunau armonios în aerul înviorător-răcoros de primăvară.

Şi catargele desfăcute care stăteau ferme aşteptând şansa inevitabilă să încerce vântul pe ape. Copacii erau tăiaţi îngrijit şi fără cusur de ramurile uscate, briza mirosea a pin, a sare şi a pământ, care urma să fie încălzit lent de un soare strălucitor.

Totul era luminos, ascuţit şi proaspăt. Dani se simţea de parcă ar fi trebuit să se protejeze de mirajul locului.

– Îmi place aici, spuse Hazel luând o îmbucătură de ouă jumări.

Hotelul avea un mic dejun generos, iar încăperea unde se adunau platourile încărcate cu patiserie daneză şi cârnaţi iuţi din carne de ren era splendidă în lumina venită de la fereastra boltită ce ocupa tot peretele, din podea până în tavan.

Dani nu ştia dacă vorbea despre Alaska sau despre hotel.

– Ai putea să stai aici toată ziua şi să urmăreşti ambarcaţiunile din port.

Ca şi cum Danica ar fi avut timpul sau dispoziţia necesară să-şi piardă ziua urmărind zbaterea acvatică a vaselor în miniatură semănând cu nişte dopuri într-o cadă cu apă.

Cu toate acestea, privirea ei alunecă pe fereastră şi urmări un marinar îmbrăcat în jeanşi albaştri în timp ce îşi plimba mâna cu afecţiune peste coca unei bărci cu pânze colorată în roşu cu alb.

Pe o laterală a acesteia fuseseră scrise cu litere de mână, negre, două cuvinte. Dani privi cu ochii întredeschişi ca să le poată desluşi. Pride & Joy.

– Ce ai de gând să faci astăzi? întrebă Hazel ridicând o felie de cârnăcior la gură. Ai gustat din ăsta? Este absolut uimitor… ”

”Soni”

Întrebări incomode, sex şi droguri într-un roman contemporan despre decădere şi iluminare, semnat Andrei Ruse, apărut la Editura Polirom.

Povestea Soniei, o tânără de douăzeci şi şase de ani care află că are cancer la stomac şi numai o jumătate de an de trăit, ne conduce către înţelegerea sensului şi a libertăţii omului într-o societate urbană tot mai agitată, lipsită de sentimente şi plină de artificial. Dincolo de ritmul de cavalcadă nebunească spre moarte şi de bravadă dureroasă, perfect justificată de circumstanţe, Soni are puritate şi un romantism cu care tinerii vor rezona întotdeauna. Căci, după cum spune personajul principal, „nu e nimic aici în afara dorinţei noastre de a muri cât mai târziu posibil”.

Dincolo de subiectul incitant, volumul are un limbaj frust până la violenţă.

”Numele meu este Sonia. Bine, îmi puteţi spune Soni, aşa cum îmi zice toată lumea. Mă simt penibilă, înghit în sec şi continui. Până în urmă cu o săptămână, viaţa mea era destul de OK. Ăsta e cuvântul, termenul potrivit: OK.

Dacă m-aţi fi întrebat luna trecută cine eram şi ce planuri aveam, aş fi turuit, probabil, cel puţin o jumătate de oră, aş fi înşirat n lucruri pe care plănuiam să mi le iau, n filme sau cărţi sau concerte pe care voiam neapărat să le trec în CV, n ţări pe care doream să le vizitez, numele pe care m-am gândit să le dau copiilor mei, cum să arate camerele pe care aş fi vrut să le aibă şi aşa mai departe.

Până în urmă cu o săptămână, singura mea măcinare… mă bufneşte râsul când mă gândesc… privesc în gol. Chiar nu-mi vine să cred cu ce probleme false, de tot rahatul, îmi ocupam timpul. În fine, singurul meu of era o depresie sentimentală. Pe scurt, chiar n-are nicio relevanţă în poveste, bărbatul care credeam că va fi lângă mine orice s-ar fi întâmplat s-a dovedit a fi un dobitoc… Dar, în schimb, lucrurile mergeau bine. Locuiam în casa mea, eram pe banii mei, aveam un job, nu cel pe care îl visasem, totuşi un job OK. Iau o pauză şi inspir adânc. Urâsem jobul ăla la bancă, dar fuseseră nişte bani frumoşi şi, pe deasupra, mai lucrasem şi cu Dana. Nu aveam regrete. Nici frustrări. Mă gândeam doar cum ar fi fost dacă şi parcă, dacă nu era ţara asta de căcat sau dacă aveam picioarele mai lungi…”

Reproducem un fragment dintr-un interviu cu autorul, apărut în Teen Press despre acest volum

R.: Nu ţi-a fost teamă că „Soni“ va fi respinsă din pricina limbajului strident şi a scenelor erotice?

A.R.: De ce să fie respinsă? E o întrebare ciudată. Nu, deloc, dacă tinerii n-au citit nimic din ce s-a scris în ultimii douăzeci de ani, atunci da, dar nu e treaba mea. Ce să zic, e problema lor deja. Dacă n-au citit ce s-a scris în ultimii, ce douăzeci?, cincizeci de ani, unde vorbim de cărţi porno foarte violente. Dacă tinerii cititori au citit doar ce li s-a predat la şcoală, dar tot nu cred că ar fi fost respinsă cartea. Niciodată nu mi-am pus problema asta.

R.: O întrebare pe care mulţi şi-au pus-o: sunt Soni şi cazul ei inspirate din realitate?

A.R.: Nu. Nu. La primele ediţii am şi scris că este o carte de ficţiune. Evident că-s o grămadă de părţi, pasaje, personaje şi situaţia ei inspirate din realitate, dar rezultatul final, ce a ieşit cu Soni şi toată povestea ei este o cu totul altă poveste. N-are nicio legătură cu realitatea. Este, pur şi simplu, o carte de ficţiune.

R.: Te aşteptai ca „Soni“ să aibă încă de la prima ediţie un aşa mare succes în rândul tinerilor?

A.R.: Nu. Am fost over. Nu găsesc cuvântul potrivit. Nu mă aşteptam. Nici n-am sperat, nici nu ştiam cum ajunge o carte la public. Ştiam că nu se citeşte, nimeni nu era foarte încurajator, nici editorul. Am vorbit şi cu alţi oameni care au scris cărţi şi nu mă aşteptam să iasă o asemenea tevatură. Prima ediţie, cred, s-a terminat în mai puţin de două luni, adică a fost aşa un „Boom!“, pe care nu cred c-a putut să-l prevadă nimeni. În niciun caz eu. M-am gândit că o să meargă mult mai bine spre tineri, adică personajul este unul tânăr, problemele din carte sunt probleme ale tinerilor şi aşa am şi gândit într-un fel cartea, pentru tineri, dar nu credeam că va avea un impact aşa mare.

„Soni este o stare de spirit.” (Bookblog.ro)

„Soni te face să apeşi până la pământ pedala de acceleraţie şi să-ţi pui întrebări serioase despre propria ta identitate.” (All News)

”Atracţie periculoasă”

„Amanda Quick redă cu lejeritate un spaţiu magic, încărcat de pasiune, suspans şi mister.”

Amanda Quick (pseudonimul scriitoarei Jayne Ann Krentz) are în palmares numeroase premii literare, cărţile sale romantice vânzându-se până în prezent în peste 35 de milioane de exemplare! Volumele ei uimesc prin amestecul de realitate şi fantezie, natural şi supranatural.

Deghizată în haine bărbăteşti, Leona Hewitt se strecoară într-o noapte în muzeul particular de antichităţi al lordului Delbridge, ca să recupereze un artefact furat în urmă cu mulţi ani de la familia sa. Însă, şocată, găseşte în galeria întunecată un bărbat aplecat asupra cadavrului unei femei.

Thaddeus Ware, un hipnotizator celebru, este obişnuit să stârnească frica oricui, mai ales a femeilor – căci un bărbat cu astfel de abilităţi ar putea răpi virtutea unei lady, chiar fără ca aceasta să-şi dea seama! Dar Leona nu este o femeie obişnuită. Are ea însăşi puteri psihice deosebite şi nu arată nicio urmă de teamă. Mai mult, nu are de gând să-i cedeze cristalul pe care amândoi au venit să-l caute. Pasiunea care izbucneşte între ei îi ia prin surprindere, însă Leona nu-şi uită scopul şi reuşeşte să dispară în cele din urmă cu prada. Lui Thaddeus nu-i rămâne decât să o găsească, căci ştie că valorosul cristal are un imens potenţial de distrugere şi că Leona a intrat într-un joc mortal. Iar fascinaţia pe care aceasta a reuşit să i-o stârnească îl va face să o apere chiar cu preţul vieţii pe femeia care, în sfârşit, a putut să-i ofere dragostea pe care şi-a dorit-o dintotdeauna.

”Autoarea are o imaginaţie debordantă, creează intrigi complicate şi nonconformiste, se documentează despre epoca în care se petrece acţiunea, schiţând amănunte de fundal care dau deliciul poveştii, posedă un simţ al umorului şi chiar al autopersiflării”.

”Greşeli din dragoste”

Prima iubire nu durează o veşnicie. . . parcă vrea să demonstreze Skye, sora mai mică a lui Faith, care, la 21 de ani, avea deja la activ un divorţ. De atunci, Faith i-a sărit mereu în ajutor când viaţa amoroasă tumultuoasă i-a dat mezinei viaţa peste cap. Însă acum Faith şi-a găsit în sfârşit slujba – chiar dacă nu şi bărbatul – visurilor ei: este critic culinar şi duce un trai fără griji în însorita Italie. Prin urmare, ideea de a se întoarce rapid în micul orăşel natal din Minnesota ca să o ajute iarăşi pe Skye să-şi vindece inima frântă nu i se pare deloc atrăgătoare. Însă Faith mai are un motiv pentru care şi-a amânat ani întregi întoarcerea acasă – teama de a-l revedea pe Flynn, prima şi marea ei dragoste, pe care l-a părăsit, cuprinsă de panică, în clipa când a cerut-o de soţie, fugind în California cu un alt bărbat. De atunci Faith nu a mai reuşit să-şi dăruiască inima cu adevărat, căci amintirile tinereţii s-au pus mereu în calea oricărei relaţii cu un alt bărbat. Oare asta înseamnă că Flynn este alesul? Şi dacă da, poate Faith să găsească iarăşi drumul spre sufletul lui?

”Îmi place să cred despre mine că sunt o bună scriitoare de călătorie, dar sunt o călătoare foarte nepricepută. Da, e o exprimare ironică. Prima oară când am zburat prin diverse locuri, mi-am dat seama că fanteziile din copilărie, de a scrie la o revistă de modă din Europa, de a sări din pat cu ochii roşii ca să prind ultimele tendinţe din Paris la prima oră şi apoi pentru a mă duce la Roma pentru un espresso, nu s-ar putea realiza niciodată pentru că fusul orar m-ar omorî.

Nu spun că m-ar omorî în sensul că aş fi dezorientată şi aş avea nevoie de două felii de castravete pentru ochii umflaţi. Mă refer la faptul că stewardesele ar trebui să-mi adune trupul rece şi inert împreună cu sticlele de apă goale.

Dar călătoria înapoi din Italia nu se dovedi prea rea. În timp ce avionul îşi începea coborârea spre Los Angeles, m-am ţinut strâns de braţele scaunului şi m-am uitat spre fereastră la oraşul care se întindea în faţă. La luminile ce pulsau aliniate precum o tablă de şah până spre oceanul întunecat. Fâşii de faruri se unduiau ca un şarpe pe autostradă. Nu puteam admira priveliştea decât de jos, în timp ce clipeam în soare. Voiam să mă pierd în energia şi mişcarea perpetuă, în traficul creat de navetiştii de pe autostrăzile pe care se mergea cu 100 de kilometri pe oră… Iar eu, tristă şi palidă după iarna lungă din Minessota, nu voiam să gândesc deloc, pentru că fiecare gând mă aducea mai aproape de Flynn”.

Romanul Greşeli din dragoste, de Beth Kendrick, a înregistrat un succes deosebit în rândul cititorilor şi al criticilor de specialitate, fiind distins cu premiul Golden Heart de RNA (Asociatia Scriitorilor de Romane de Dragoste din America).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.