Un obicei nesănătos care se transmite inevitabil și la copii

Ce ne poate îmbolnăvi de afecțiuni grave

spalat pe maini, hepatita, tuberculoza, raceala, gripa

Pretindem să ne numărăm printre națiunile civilizate, dar spălatul pe mâini după ce mergem la baie sau când ajungem acasă din oraș nu face parte din rutina noastră. Statisticile spun că jumătate din români nu se spală pe mâini după ce merg la baie și numai un sfert o fac dacă tușesc sau strănută. Ceea ce e mai grav este că dacă părinții nu obișnuiesc să se spele pe mâini, nici copiii nu o fac.

Hepatită, dizenterie, pneumonie, gripă sau răceală. Bolile transmise prin intermediul mâinilor murdare sunt mult mai multe şi este foarte simplu să ajungem la ele: de exemplu, dacă atingem telefoane, chei sau alte obiecte contaminate cu microbi.

Un mod de îmbolnăvire foarte facil

„Majoritatea infecţiilor, fie ele virale sau bacteriene, se transmit prin intermediul mâinilor şi mai ales atunci când discutăm despre copii. E vorba despre septicemii, sepsisuri, mai ales în cazul copiilor care sunt extrem de fragili. Putem discuta despre complicaţii grave care pot afecta mai multe organe și pot duce chiar la deces“, explică Nicoleta Tomescu, medic de familie.

Statisticile arată că unul din doi români nu se spală pe mâini după ce a folosit toaleta. Un obicei nesănătos care se transmite inevitabil şi la copii. Jumătate din ei nu se spală pe mâini după ce au atins un animal, de exemplu. Mâinile murdare conţin peste 5.000 de tipuri de microorganisme care ne pot îmbolnăvi grav.

În multe școli și grădinițe nu există săpun

Există diverse programe în grădinițe și școli, prin care dascălii încearcă să-i învețe pe cei mici când și cum trebuie să se spele pe mâini.

Peste 165.000 de copii din şcoli şi grădiniţe din Bucureşti vor învăţa în această săptămână despre importanța spălatului pe mâini. „Nu se spală pe mâini pentru că ei consideră acest gest un lucru banal, un lucru simplu. Dacă nu văd acasă la părinții lor acest lucru, nici ei nu au cum să învețe că un astfel de gest minor le poate salva viața de cele mai multe ori. Copiii nu acordă suficientă importanță, astfel că ultimele statistici au raportat 5.200 de cazuri noi de hepatită A în România printre copiii cu vârsta între 5 și 9 ani“, spune Miruna Simionescu, educator la o grădiniță din București.

Grav e că în multe şcoli elevii nu au săpunuri şi hârtie igienică. „În grădinița unde este fiica mea, nu există tot timpul săpun la baie. Iar când este, să vedeți drăcie, recipientul în care se pune este prea sus pentru copii și ei nu ajung până acolo. Eu i-am dat o cutiuță în care este săpun, să îl aibă mereu la ea.“ În fiecare an, un milion şi de jumătate de copii din toată lumea mor din cauza bolilor transmise de mâinile murdare.

Citiți și:

Boli grave provocate de carii netratate

Statul ignoră pacienții cu boli transmisibile

Boli mai ușor de depistat datorită unei românce

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Sonia Teodorescu 274 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.